Strategiile de instruire valorificate pe termen mediu în cadrul oricărui model curricular aplicat la nivel de unitate de învățare care integrează mai multe lecții, subordonate scopului general (al capitolului, temei etc.), sunt susținute managerial în contextul specific fiecărei clase de elevi. „Managementul clasei de elevi“, știință a educației cu caracter aplicat, afirmată în ultimele decenii pe un fundament metodologic interdisciplinar, promovează un set de strategii de conducere eficientă a activității de instruire. Aceste strategii includ mai multe reguli și procedee de abordare a activității de instruire la nivel global (predare-învățare-evaluare), optim (în raport de resursele și condițiile pedagogice existente/disponibile) și inovator (pentru depășirea critică a situației actuale), adaptate la particularitățile fiecărui an de învățământ (vezi Robert J. Marzano, op.cit., p. 219).
Strategiile de conducere eficientă a activității, promovate de Managementul clasei de elevi, au în vedere: creșterea gradului de implicare a elevilor în procesul de învățare/autoînvățare; impunerea unor reguli și proceduri speciale pentru organizarea clasei; verificarea modului în care aceste reguli și proceduri sunt recunoscute și respectate sau nerespectate.
Creșterea gradului de implicare a elevilor în procesul de învățare/autoînvățare este realizabilă prin: a) „utilizarea sinelui“ ca stimulent (posibilă prin crearea situațiilor care „oferă elevilor ocazia să vorbească despre sine“; b) dezbaterea și competiția moderată; c) valorificarea jocurilor „care au ca obiect noțiunile predate“. În acest context, pot fi promovate tehnici bazate pe „conceptul de întrecere moderată“, pe reglarea timpului între întrebare și răspuns, pe înlănțuirea răspunsurilor, pe încurajarea „dezbaterii amicale și întrecerii în joacă“, astfel încât competiția între grupe să nu reprezinte un scop în sine.
Impunerea unor reguli și proceduri speciale pentru organizarea clasei vizează, în mod special, eficientizarea predării și învățării prin: a) „condițiile fizice“ asigurate (configurația clasei în raport de numărul de elevi, decorarea clasei, materialele didactice disponibilizate, funcționalitatea pedagogică a mobilierului școlar; b) comportamentul general anticipat (referitor la învățarea în clasă, pe microgrupe și individual și la utilizarea materialelor didactice); c) dezbaterea periodică a problemelor rezolvate/nerezolvate, cu întreaga clasă; d) operarea unor schimbări în raport de rezultate, în context deschis. Acest „mic set de reguli și proceduri“ stabilite la începutul anului școlar, este raportat la celelalte două „aspecte fundamentale ale managementului clasei“, afirmate la nivel normativ: a) construcția și comunicarea pedagogică a scopului general și a obiectivelor concrete; b) evaluarea continuă a rezultatelor în vederea reglării-autoreglării permanente a activității de instruire, la nivelul interacțiunii profesor-elevi, predare-învățare/autoînvățare.
Verificarea modului în care regulile și procedurile de organizare a clasei sunt recunoscute și respectate sau nerespectate este asigurată prin tehnici manageriale speciale de: a) apreciere verbală și nonverbală; b) „acordare de recompense palpabile constând în premii simbolice (jetoane, steluțe etc.)“; c) implicare a părinților în evaluarea comportamentului pozitiv al elevului; d) reacție proactivă, care probează prezența de spirit a profesorului, capacitatea sa de „anticipare a problemelor și de prevenire a lor printr-o admonestare“ și de „bună dozare a măsurilor“; e) sancționare directă prin „măsuri explicite și concrete“ (izolare, corecție); f) utilizare a contingenței grupului – care „presupune să tragi la răspundere întregul colectiv pentru comportamentul unuia sau mai multor membri ai colectivului“ – și a familiei, „doar în cazul acelor elevi care nu reacționează la tehnicile mai generale de management utilizate de profesor“; g) „păstrare a cumpătului, ascultare activă, calmare a elevului“, reluare a unor sarcini simple în „situațiile extrem de tensionate“; h) elaborare a „unui plan general pentru problemele disciplinare“ (Ibidem, vezi cap. 5, 6).
Prof. univ. dr. emerit Sorin CRISTEA
