Introducerea after school în ultimii doi ani, în conformitatea cu Legea 1/2011, a impus și o reglementare a domeniului: apariția unui ordin de ministru și, probabil, și a unei metodologii în consecință. De altfel, „boala” metodologiilor este la noi un semn mai mult decât evident al absenței unei culturi instituționale și de aici nevoia de reglementări peste reglementări. E posibil să fie acuzat pentru această situație tot comunismul, dar suntem totuși de mai mult de două decenii într-o societate mai mult sau mai puțin democratică. De aceea, absența culturii instituționale nu mai poate fi explicată prin „moștenirea grea”, ci mult mai simplu, prin acribia cu care guvernele de tot felul țin la centralizare, care nu e nimic altceva decât o formă prelungită de control asupra individului, fie el profesor sau cine știe ce funcționar la stat. Un exemplu aproape clasic de controlare a lucrurilor și, drept consecință aproape obligatorie, de scumpire a taxelor este after school, care, după reglementarea de rigoare, se conturează a fi un „eșec anunțat” sau, cu efecte mai directe și inteligibile asupra părinților, „o scumpire dramatică a școlarizării”.
Reglementările de care vorbeam au un punct nevralgic, scandalos în fond: după știința guvernanților, after school ar trebui să fie un fel de muncă voluntară a profesorilor, directorii și consiliilor de administrație, în generozitatea lor „europeană”, care n-ar trebui să facă altceva decât să oblige învățătorii și profesorii ca două-trei ore, ca în alte țări europene, să continue să supravegheze elevul în realizarea sarcinilor școlare. Situație ideală, veți zice, dar diriguitorii sunt europeni numai atunci când e vorba de obligațiile corpului profesoral, fiindcă altminteri salariile acestora sunt cele știute, adică sub orice critică. Ca și cum situația aceasta nu ar fi destul de scandaloasă, aceleași figuri birocratice și cenușii au grijă ca nimic să nu scape de sub control. O eventuală plată a profesorului pentru desfășurarea acestei activități e de cele mai multe ori blocată fie de inerția știută a părinților, fie de directori (care preferă situațiile nelegale, iar atunci când apar cele legale aceștia încep să vorbească de „plata unor chirii” către școală!!!), fie chiar de către profesorii înșiși, care acceptă cu greutate intrarea în legalitate, fiindcă ar fi posibil, li se șoptește pe la colțuri, organizarea unui after school privat, unde sumele primite ar fi incomparabil mai mari.
Pe scurt, după ce anul trecut, cel puțin în București, au fost organizate after school la un număr de școli, cu aprobarea inspectoratului municipal (ISMB), anul acesta câteva au renunțat a le mai desfășura în incinta școlii, metamorfozându-se peste noapte și devenind… private. La urma urmei, de ce să plătească părintele câteva sute de lei în formula găsită de unele Asociații de Părinți când e mai ușor pentru „pescuitorii de bani” ca peste noapte că apară o instituție privată care costă de la 1.200 de lei în sus. Să supraviețuiască cine poate!… Să fie resuscitați bunicii, mătușile pentru ca nepoțeii să aibă parte de supraveghere în pregătirea lecțiilor pentru a doua zi. A, sigur, au renunțat să mai vină la after school privat fiindcă e prea scump, dar profesorul, devenit și el între timp „privat”, va avea, desigur, grijă să „demonstreze” mai repede sau mai puțin repede, mai discret sau mai puțin discret câtă nevoie are copilul de această formă de supraveghere. Prin urmare, notele, calificativele vor scădea uneori dramatic, căci, este evident, azi nu se mai poate face școală acasă…
Nu e nevoie de multe demonstrații și de prea multe argumente pentru a înțelege că această situație se întinde ușor-ușor și că, oarecum de înțeles, profesorii sunt în căutare de câștiguri tot mai mari, chiar dacă valoarea prestației depuse de ei rămâne în mare aceeași, modestă în majoritatea cazurilor, sau chiar scade. Banul să vină!…
Veți spune ce vină are MEN în această situație, pentru că nu e prea clar acest lucru și de ce MEN ar fi „scumpit” școala. Dacă într-adevăr întrebarea se pune, atunci se cuvine o precizare a lucrurilor. Aproape tot ce se reglementează de către MEN poartă amprenta grijii exagerate pentru costuri, cu alte cuvinte, să nu cumva să apară ideea că în școala românească preuniversitară ar exista costuri ale școlarizării. Nici pomeneală, spun guvernanții de-a valma: școala la noi este absolut gratuită… Și spun asta în condițiile în care școala obligatorie cuprinde doar cursul inferior al liceului. Demagogia și ipocrizia merg însă într-o direcție a iraționalului și pare a se prelungi la nesfârșit… De pildă, de ce trebuie să se cheltuiască de mai mult de 10 ani fonduri însemnate (uriașe poate) cu acea parte a școlii care, oficial, nu este obligatorie?!… De ce n-ar putea fi instituite măcar sume modice ca taxă în această zonă a școlarității?!… (Nu mai explic cât de necesare ar fi și la nivel educativ, în sensul responsabilizării, aceste taxe simbolice!) Numai pentru că MEN pare a fi o copie prelungită a unui MEN comunist?!… Iar asta în condițiile în care, o spunem apăsat, realitatea fiind dramatică, profesorul din școala obligatorie este plătit foarte prost, iar debutantul, catastrofal de prost. Care este, așadar, logica acestei situații? întrebăm pe „onorabilii” din strada Berthelot, pentru că noi n-o pricepem nici în ruptul capului.
Revenind însă la strategii și politici, pentru că, se pare, de fiecare dată ne lovim de aceeași incapacitate de a genera politic și strategii viabile, aceeași grijă pentru „gratuitate” pare a compromite în cele din urmă și after school. Din grija păstrării „purității principiului” (școală gratuită!), MEN a blocat în fond inițiative raționale și mai puțin scumpe ale consiliilor de administrație și directorilor de școală care să asigure un after school de stat, însă fără „muncă voluntară”. Lăsând doar pe seama asociațiilor de părinți și neintervenind prin reglementări proprii în acest domeniu sensibil și de viitor, MEN s-a comportat din nou ca o instituție lipsită de imaginație și care-și descoperă exact când nu te aștepți alte și alte griji pentru ca elevii din învățământul obligatoriu, părinții acestora să fie chipurile scutiți în a contribui la o educație de calitate. Ei bine, tocmai asta e problema: că există situații în care părinții vor și trebuie să dea banii, chiar în școala obligatorie, nu fiindcă cineva i-ar obliga, ci fiindcă, dând acum și aici bani, vor putea evita situația în care vor da de două sau de trei ori mai mulți bani (a se citi: la after school privat). Complice voluntar sau involuntar al „șmecherilor” din învățământ, actualul MEN se dovedește a promova poate cele mai proaste politici sociale din toată perioada de după ’90.
Oare de ce ?!…
Adrian COSTACHE