Nu credeam să văd aşa ceva vreodată! Nu mi-am imaginat că un cadru didactic poate purta astfel de discuţii cu părinţii! Cu toate că era practic imposibil ca sistemul naţional de educaţie să fie ferit de haosul care a pus stăpânire pe ţară. Pas cu pas, în ciuda semnalelor de alarmă, în ciuda intervenţiilor lucide, instituţiile fundamentale ale statului au fost puse la pământ.
Am constatat aceste evoluţii cu tristeţe şi am reuşit să îmi păstrez mereu o doză minimă de optimism. Acum avem de răspuns la o întrebare crucială. Vom fi capabili să le reclădim? Şi cred că e prima dată când mi-e teamă să răspund.
A zguduit România cazul unei învăţătoare care trasa părinţilor directive legate de cadourile aşteptate la sfârşitul anului. Imaginile care au făcut turul emisiunilor de ştiri, reluate şi asociate cu comentarii mai mult sau mai puţin avizate, au cufundat întregul sistem de educaţie într-o mlaştină urât mirositoare.
Vocile celor lucizi, celor care avertizau că apucăturile incriminate nu caracterizează corpul didactic în ansamblu, au fost înăbuşite cu rapiditate. Era nevoie de sânge! Unii moderatorii ai emisiunilor TV cu acest subiect au acceptat, oarecum jenaţi, şi opinii care încercau să separe grâul de neghină.
Condamnarea a fost unanimă. Aşa şi trebuie să fie! Cu două condiţii: 1. Acuzaţiile să fie dovedite. 2. Să acceptăm că răspunderea este individuală.
În primul rând, nu tot ce se vede pe ecranul televizoarelor este adevărat. Tehnica din zilele noastre face minuni nu doar în ceea ce priveşte mobilitatea informaţiei şi viteza de transfer, dar şi în prelucrarea realităţii. Ne amintim cum am văzut, săptămâni în şir la TV, pe cineva lovind un copil, după care s-a dovedit – cu acte în regulă – că era vorba de o făcătură!
În cazul învăţătoarei au existat suficiente mijloace de intervenţie la dispoziţia Consiliului de Administraţie al şcolii şi la dispoziţia justiţiei pentru ca vinovaţii să fie pedepsiţi proporţional cu gravitatea faptei comise. Reacţia a fost promptă, în concordanţă cu legea şi a dovedit fermitatea necesară. Exagerările celor care cer suspendarea profesorilor cercetaţi penal sunt extrem de periculoase. Ne putem imagina că printre milioanele de părinţi bine intenţionaţi se pot găsi câţiva amatori de plângeri penale şi de calomnii. Mai trebuie să constatăm că există profesori sancţionaţi pentru greşeli sau abateri disciplinare, dar nu există nicio persoană sancţionată pentru acuzaţii nefondate aduse unui cadru didactic!
Apropierea de normalitate a fost adusă de ministrul Educaţiei, care a tratat cu profesionalism şi echilibru acest subiect.
Referitor la pericolul indus de generalizarea aprecierilor nu sunt multe de spus. Cei care sunt dispuşi să accepte astfel de abordări trebuie să analizeze efectele produse de mass-media sau politicieni europeni, care au transferat responsabilităţi individuale în sarcina tuturor cetăţenilor români. Mai e puţin şi vom decide că trebuie amprentaţi toţi.
În cazul de faţă s-a trecut de la un eveniment absolut revoltător la un proces mediatic în care este acuzat întregul sistem de educaţie. Bătălia este, evident, inegală şi nu se duce cu mijloace tocmai ortodoxe. Acuzatul este cunoscut, dar acuzatorul nu.
Prezumţia de nevinovăţie a fost transformată într-un amănunt nesemnificativ. Mulţi s-au repezit să înşface prada… într-o reacţie cât se poate de la modă. Acuzatorul a devenit, într-un timp extrem de scurt, „mamă eroină” şi „mamă curajoasă”. Se lansează competiţii: „nu pot cere ei atâta şpagă cât putem noi să facem scandal…”
Surprinde şi una din concluziile strecurate de eroină, într-un interviu acordat sub protecţia anonimatului: alţii, care nu au alternative, nu cred că pot sări atât de uşor la beregata învăţământului de stat. Fără comentarii!
Iniţiativa unor părinţi de a zugrăvi sau de a dota şcoala cu mijloace de învăţământ nu este deloc de condamnat. Trebuie să înţelegem că şcoala aparţine comunităţii! Indiferent dacă ne place sau nu. Mai trebuie să admitem că pe lângă vorbele frumoase adresate uneori profesorilor (din ce în ce mai rar) mai e nevoie de salarii decente şi de condiţii de muncă în concordanţă cu statutul european al ţării noastre. Acestea trebuie să fie asigurate de stat. Nicidecum de părinţi!
Dar vânătoarea de vrăjitoare a început! Solicitarea de a dirija 2% din impozit spre o unitate şcolară a fost deja considerată mită. Şi nebunia continuă. Acuzaţiile curg din toate părţile, pe toate subiectele.
Finalul este imprevizibil!
Ioan ARDELEANU
(un profesor)