Răsunătoarele scandaluri de corupţie din ultima vreme care au reuşit să pună, din nou, reflectoarele pe atât de vitregitul nostru sistem de învăţământ au determinat Ministerul Educaţiei Naţionale să ia, în sfârşit, acele măsuri pe care le aşteptăm de foarte multă vreme. Intitulată Cruciada împotriva corupţiei din învăţământ, strategia prezentată săptămâna trecută de ministerul de resort nu este nouă, aceasta având la bază un proiect vechi de doi ani, intitulat Codul de Etică pentru sistemul de învăţământ preuniversitar. Din motive necunoscute însă, la vremea respectivă, Ministerul Educaţiei nu a reuşit să ia vreo decizie, iar iniţiativa a rămas în coadă de peşte, aşa cum se întâmplă de obicei, la noi, în ultimii 24 de ani, cu majoritatea proiectelor benefice.
În forma în care a fost prezentat săptămâna trecută, acest Cod va prevedea interzicerea tuturor acelor activităţi care generează sau pot genera corupţie în sistem: a) fraudarea examenelor de orice tip contra bani, obiecte, servicii etc.; b) solicitarea de către personalul didactic a unor sume de bani sau cadouri în vederea obţinerii de către elevi a unor rezultate şcolare incorecte; c) traficul de influenţă şi favoritismul în procesul de evaluare; d) colectarea de fonduri de la elevi sau de la părinţii acestora pentru cadouri sau pentru protocolul destinat cadrelor didactice antrenate în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de evaluare (examene şi evaluări naţionale, olimpiade, alte concursuri şcolare etc.); e) interzicerea meditaţiilor cu propriii elevi contra unor avantaje materiale. Orice persoană care se va face vinovată de una sau mai multe asemenea infracţiuni va fi exclusă din sistem fără a mai avea posibilitatea de a reveni vreodată în rândurile corpului profesoral.
Referindu-se la acest aspect, cu câteva zile în urmă, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a trebuit însă să recunoască faptul că, din păcate, „legislaţia are o serie de vulnerabilităţi. Nicăieri, în lege, nu se spune că o persoană căreia i s-a desfăcut contractul de muncă nu poate reveni în sistem; aceasta este prima temă pe care am dat-o departamentului juridic, să formuleze text de lege. În câteva săptămâni vom revedea legis­laţia şi decizia logică este că o persoană dată afară dintr-o şcoală este, de fapt, dată afară din sistem. Vă asigur că această sintagmă va exista în lege”.
Codul de Etică pentru sistemul de învăţământ pre­univer­sitar va fi realizat până la sfârşitul anului şcolar, a de­clarat, marţea trecută, Gabriel Ispas, secretarul general ad­junct al Ministerului Edu­caţiei Naţio­nale pentru învăţă­mântul preuniver­sitar şi preşedintele Comisiei pentru prevenirea corupţiei la acest nivel. Acesta a precizat că strategia anti­corupţie va merge mai depar­te cu Codul Etic: „Am declan­şat o cruciadă împotriva co­rup­ţiei din sistem. Până la data de 15 iunie vom avea finalizată toată procedura. Acest Cod va putea fi valabil în învăţământul preuniversitar românesc 20-30 de ani”.
„Trag un semnal clar de alarmă asupra tuturor acestor activităţi, sem­nal de alarmă pe care vreau să ni-l asumăm cu toţii”, a declarat săptă­mâna trecută şi inspectorul şcolar general Constantin Trăistaru (ISMB), care a precizat că, în opinia sa, fondul clasei ar trebui desfiinţat.
Am avut, aşadar, o săptămână cu multe declaraţii radicale, războinice de-a dreptul, evident bine-venite, dar, până la proba contrarie, privite cu oarecare neîncredere: va fi, într-adevăr, aplicat acest Cod de Etică în litera şi spiritului lui? Şi dacă da, există pericolul ca acesta să genereze abuzuri? Va avea acest Cod forţa de-a asana corupţia din sistemul educaţional românesc? Este fundamental deci ca documentul în cauză, mai mult decât necesar pentru educaţie, care, după decenii de coabitare cu flagelul corupţiei, apare la orizontul şcolii, să-i vizeze pe toţi aceia care comit asemenea acte fără nicio discriminare. Indiferent că sunt: elevi, cadre didactice, părinţi sau responsabili ai educaţiei la toate nivelurile – directori, inspectori, etc.
Până la data la care va intra în vigoare acest codex, ne vom mişca pe tărâmul supoziţiilor. Un lucru e clar însă: sistemul de învăţământ trebuie asanat, dar bătălia nu trebuie să se limiteze la Cruciada anticorupţie, pornită cu tot arsenalul din dotare de către MEN, ci să vizeze în egală măsură depolitizarea şcolii şi un trai decent pentru angajaţii din sistem. În absenţa acestor două obiective, primul, strategia anticorupţie, nu este decât o formă fără fond sau o figură de stil. Abia apoi Ministerul Educaţiei va trebui să se gândească la o strategie de reconstruire a imaginii şifonate a dascălului care profesează în această ţară.
Marcela GHEORGHIU