2013 a fost, neîndoielnic, Anul Cantemir: 340 de ani de la naştere şi 290 de la moartea cărturarului umanist. Eve­nimentul nu putea trece neobservat în orizontul şcolar ori în acela al presei, grăbită să consemneze evenimente, aniversări, comemorări, chit că în viteză şi superficial. Şcoala Gimnazială Dimitrie Cantemir nu putea scăpa ocazia de a-şi omagia patronul spiritual şi, spre lauda organizatorilor, a făcut totul cu seriozitate şi aplicaţie, ferindu-se de festivismul vid şi de elogiul calp. Colocviul evocator (Colloquium Cantemirianum) a reunit patru universitari ieşeni, complementari ca prestaţie, sub semnul generos al culturii. Prof. univ. dr. Mihaela Paraschiv (Cantemir – academicianul) a urmărit traiectul ştiinţific al enciclopedistului până la primirea în sânul Academiei berlineze, la 11 iulie 1714, ca o încununare a destinului. Expunerea, doctă şi riguroasă, a reliefat contextul istorico-politic în care s-a înscris evenimentul, adeziunea unanimă a academicienilor înaltului for, care acceptau între ei un „rege între învăţaţi”. Pasionantă s-a dovedit urmărirea traseului în posteritate al manuscrisului cărţii Descriptio Moldaviae, contribuţie de primă mână pentru mai buna cunoaştere a provinciei româneşti peste hotare. Unică şi providenţială, figura cărturarului este fixată pentru eternitate în Istoria călinesciană din 1941: „Voievod luminat, ambiţios şi blazat, om de lume şi ascet de bibliotecă, intrigant şi solitar, mânuitor de oameni şi mizantrop, iubitor de Moldova lui după care tânjeşte şi aventurier, cântăreţ în tambură ţarigrădean, academician berlinez, prinţ rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, Dimitrie Cantemir este Lorenzo de Medici al nostru”. Prof. univ. dr. Nelu Zugravu ne-a întors în timp cu 1900 de ani, când la Roma (anul 113 d.Hr.) era completată celebra Columnă a lui Traian cu basoreliefurile ce înfăţişează războaiele daco-romane din 101-102 şi 105-106. Columna – a subliniat conferenţiarul – are o triplă semnificaţie: 1. un preţios izvor istoric; 2. are valoare propa­gandistică – monument al triumfului civilizator al Imperiului Roman, faimos pentru drumurile, podurile şi monumentele sale; 3. valoarea estetică, frumuseţea basoreliefurilor fiind dincolo de orice îndoială. Columna este şi un monument funerar, la bază fiind aşezată urna lui Traian. Prestigiul împăratului a fost imens: „optimus princeps” s-a bucurat de o mare reputaţie militară; a fost un spirit belicos, luat ca model în timpul vieţii şi în posteritate, un promotor al civilizaţiei şi al legalităţii („princeps civilis”), un generos, un spirit îndurător şi devotat prietenilor, un mare constructor de oraşe, fortăreţe şi monumente, exigent, sever, dar nu crud.
Conf. univ. dr. Doru Scărlătescu (Con­fesiunile unui eminescolog) şi-a mărturisit iubirea întru Eminescu, dezvăluind treptele iniţierii: cum a descoperit poetul, apoi prozatorul, apoi dramaturgul, apoi publicistul proteic şi incendiar, filosoful istoriei, admiratorul lui Platon („divinul Platon”) şi al lui Rafael, vizionarul, cântăreţul orphic al iubirii ideale şi al iubitei terestre. După ani şi ani de investigaţie exegetică, a găsit codul hermeneutic potrivit: cercul şi sfera, detectabile în Luceafărul, simboluri ale teluricului anodin („cercul nostru strâmt”) şi ale cosmicului ilimitat.
Conf. univ. dr. Emanuela Ilie (Confesiunile unui cititor de cursă lungă) a pus într-o relaţie paradoxală lectura şi fantasticul. Premisa de la care a pornit era întrucâtva previzibilă: Azi nu se mai citeşte! Dar a recomandat să păstrăm discuţia în planul idealităţii. După parabola cu orbii care pipăie diverse părţi ale unui elefant şi aproximează ceea ce simt (lectura ca act al aproximării) şi după comentariul succint la opţiunea lui Gabriel Liiceanu (lectura – „act al unui prădător”), confe­­renţiarul se întreabă retoric dacă asistăm la moartea lecturii, invocând un număr de mărturisiri revelatoare (Lucian Boia, Andrei Cornea, Ioana Pârvulescu), pentru a se opri la treptele lecturii în viziunea acesteia din urmă: cartea de poveşti; cartea de aventuri; romanul policier; romanul rusesc; romanul secolelor XIX şi XX; cartea recitită; romanul-parabolă (Kafka), cartea de filosofie; poezia (Rilke), Biblia. Sunt lecturi şi lecturi, inclusiv spiralate sau circulare – de revenire, sentimentale, de divertisment pur, fundamentale, formatoare. Important este să nu trăim mereu sub semnul versurilor bacoviene: „E timpul să tac,/ toţi nervii mă dor”.
Subsumat zilelor şcolii, colocviul s-a întregit fericit cu lansarea revistei Orizonturi, recitalul literar Cantemiriana, expoziţia Toamna în sunet şi culoare, concursul interdisciplinar Descrierea Moldovei, dezbaterea „Viaţa şi minunile Sfântului Dimitrie”, concursul „Matematica – aventură a cunoaşterii”, Şcoala părinţilor, „Călătorie în lumea cărţii” ş.a.
O şcoală oarecare, dintr-un colţ de ţară, ne-a întors la rădăcini printr-o călătorie iniţiatică. A meritat efortul.
Teodor PRACSIU