De la dascălul Ion Creangă şi mai de demult vin rădăcinile didacticii cu vechi şi statornice rânduieli, pe care s-au altoit râvna şi neoboseala de a înnoi şi de a înavuţi moştenirea. Dascălul Ion Creangă îşi învăţa şcolarii bazându-şi predarea pe intuiţie; lumea putea fi cunoscută de către copii doar prin propriile lor simţuri; învăţătura trebuia să fie apropiată de înţelegerea, sufletul şi mintea copilului, menirea dascălului fiind tocmai aceea de a-i înlesni priceperea printr-o învăţare mai uşoară, mai atractivă.
Urma apoi aplicaţiunea, prin care copilul rezuma înţelesul lucrurilor, demonstrând că a înţeles bine ce este substantivul, sau pătratul, sau ploaia şi că şi-a însuşit acele date principale care să-l ajute să recunoască, să compare, să analizeze, să găsească legăturile, consecinţele şi să aplice toate acestea într-o compunere, un desen, o activitate practică, sub directa supraveghere a învăţătorului. Şi nici aici nu se opreau lucrurile; urma tema pentru acasă, prin care demonstrarea gradului de înţelegere era evidentă. Temele date şcolarilor pentru acasă au, pe lângă rolul de a verifica, un rol deosebit de important în formarea şcolarului ca persoană cu îndatoriri şi responsabilităţi. Stă în firea copilului să se simtă bine că, asemenea celor din jur, şi el are problemele lui, pe care trebuie să le rezolve bine, spre mulţumirea dascălului şi spre bucuria părinţilor lui.
Şcolarul mic o tratează cu toată seriozitatea, până când se întâmplă să apară unele probleme: nu are condiţii de lucru; cei mari nu acordă activităţii sale importanţa cuvenită; află că se poate şi să nu-şi facă tema; că se poate să o facă oricum sau, în cazul în care părinţii îl obligă să lucreze mai mult decât trebuie, nejustificat, urmările sunt nedorite. La clasa I, faptul că unui şcolar i se cere să scrie mai mult decât este necesar face să dispară bucuria activităţii; calitatea temelor are de suferit, interesul copilului scade tot mai mult, dispare dorinţa de acţiune. Un şcolar care va urma cursul normal al activităţii sale, care va fi ajutat să-şi descopere înclinaţiile sale va lucra cu multă plăcere, se va remarca, va cunoaşte succesul. Nu acelaşi lucru se întâmplă cu cel care nu va exersa de mic această primă îndatorire a sa, care este tema şcolară.
Dublarea inteligenţei cu munca ordonată, cu conştiinciozitatea şi mai cu seamă cu dorinţa şi pasiunea sunt chei ale treptelor realizării. Un factor important de care trebuie să se ţină seama este volumul temelor pentru o zi de şcoală. Dacă se dau elevilor prea multe teme, mulţi dintre ei le vor executa superficial, neglijent, greşit, ceea ce va avea consecinţe negative şi asupra formării atitudinii lor faţă de muncă. Pentru a asigura efectuarea temelor în mod independent, cadrele didactice trebuie să lămurească atât pe elevi, cât şi pe părinţi asupra avantajelor unei asemenea munci şi asupra neajunsurilor pe care le creează copiatul temelor de la colegi sau efectuarea lor de către părinţi.
Părinţii trebuie să fie îndrumaţi şi asupra respectării liniştii în timpul executării temelor de către elevi, asupra necesităţii de a se crea un „colţ” al copilului şi a-l obişnui cu un regim de muncă raţional, ordonat.
Temele pe care elevii trebuie să le efectueze acasă au scopul de a consolida cunoştinţele transmise, de a le forma priceperi şi deprinderi şi de a-i obişnui cu munca independentă, creatoare. Efectuarea temelor este un exerciţiu deosebit de important, prin care şcolarul se pregăteşte pentru viaţă. Şi ce frumos îi stă celui care, aflat pe oricare treaptă socială şi în oricare funcţie, dovedeşte că într-adevăr şi-a făcut de-a lungul vieţii, cu bucurie, toate temele.
Înv. Liana SUPARARE, Şcoala Gimnazială Nr. 2, Cărăsău