Interviu cu prof. Florica ALEXANDRESCU, directorul Colegiului Național Ion Creangă, din București
Stimată doamnă director, vreau să începem discuția noastră prin a vă ruga să ne spuneți de ce credeți că CN Ion Creangă este un colegiu important pe harta instituțiilor românești de învățământ.
Cred cu tărie că instituția pe care o reprezint este foarte importantă pentru învățământul românesc din foarte multe motive: se află într-un progres evident – în topul liceelor bucureștene clasificate după media de admitere, media la bacalaureat și premii obținute la concursuri și olimpiade școlare suntem pe locul 69 la nivel național, locul 7 pe Capi­tală și locul 2 pe sector; este singura instituție de învățământ preuniversitar din România unde se învață limba japoneză ca disciplină de trunchi comun; din acest motiv mulți elevi din alte orașe ale țării solicită transferul la colegiul nostru, au medii forte mari și cresc pres­tigiul școlii alături de ceilalți; este un colegiu cu reguli și regulamente stricte și foarte bine organizat încă din prima zi de școală a fiecărui an; le oferim elevilor o paletă foarte largă de discipline opționale menite să le dezvolte cele mai importante competențe, alături de activitățile extrașcolare și extracurriculare.
Care este povestea acestei prestigioase instituții de învățământ bucureștene?
Apariția liceului nostru este consecința firească a dezvoltării economice și sociale din perioada 1922-1928, când în întreaga țară apar instituții de învățământ și cultură. Pe lângă liceele de băieți sau liceele mixte, se solicită tot mai mult înființarea liceelor de fete.
Conform documentelor vremii, inițiativa înființării liceului nostru aparține cetățenilor din acest sector, care au constituit un comitet care-l avea ca președinte pe prof. dr. Christian Musceleanu, conferențiar la Universitatea din București, care a întreprins o serie de măsuri pentru înființarea acestei școli; în decizia emisă la 25 august 1926 de către Ministerul Instrucțiunii Publice, s-a hotărât înfiin­țarea liceului nostru începând cu data de 1 septem­brie a aceluiași an.
Școala va funcționa, până la construirea unui local propriu pe terenul oferit de primărie, în localul Ministe­rului, din Calea Rahovei nr. 30.
Din lipsa unui local propriu, școala și-a deschis cursurile într-o fostă casă boierească, clădită în 1850, așezată lângă clădirea fostei Școli Normale Superioare – condusă la sfârșitul secolului trecut de scriitorul Alexandru Odobescu și devenită ulterior Liceul Mihai Eminescu.
Având în vedere faptul că localul era impropriu pentru studiu, a fost nevoie de contribuția primei directoare a acestei școli – profesoara Elena Nuțu-Oteteleșeanu, și de cea a președintelui comitetului școlar – prof. dr. Christian Musceleanu. Sumele de 400 mii lei acordați de Ministerul Instrucțiunii Publice, 300 mii lei din partea Primăriei Sectorului III, cât și cele câteva zeci de mii provenite dintr-o serbare susținută în Parcul Carol au dat posibilitatea amenajării clădirii vechi. În documentele vremii se găsește și prima denumire a liceului – „Domnita Ileana”. În primii doi ani, 1926-1928, liceul a avut denumirea de Școala Secundară Gradul II Domnița Ileana. Între anii 1928-1948 a purtat numele de Liceul de fete Domnița Ileana.
Cred că m-am luat cu vorba și nu vreau să plictisesc cititorii cu povestea liceului… însă este una foarte frumoasă și mi-ar plăcea s-o spun cândva pe larg.
Vorbiți-ne despre rezultatele și performanțele care vă recomandă ca liceu de elită. Există, în opinia dvs., o formulă a calității și performanței pe care e suficient s-o respecți cu strictețe pentru a obține rezultate cât mai bune sau e nevoie de ceva mai mult?
Dacă există o formulă a succesului, atunci ea trebuie găsită, apoi aplicată cu multă pricepere și efort, în funcție de resursa umană existentă. Nu se potrivește orice formulă, oamenii sunt diferiți, chiar dacă aspirațiile lor sunt comune. Mie mi-au trebuit câțiva ani să-i cunosc bine pe profesorii cu care lucrez, să știu ce tip de activitate i se potrivește fiecăruia, ce sarcini poate primi, ce-l valorifică mai mult etc.
Cât de mare este răspunderea care apasă pe umerii unui director de liceu de elită? Ce rol îi revine directorului în procesul asigurării și dezvoltării calității în educație și a obținerii performanței?
Directorul de școală este un om pe umerii căruia apasă o răspundere uriașă; el primește felicitările și se bucură atunci când elevii și profesorii pe care-i reprezintă obțin rezultate frumoase, însă tot el este acela care răspunde în fața comunității atunci când lucrurile merg prost, iar calitatea educației în școală scade. Directorul luptă zilnic cu prejude­cățile, cu inerția sau cu birocrația și, dacă nu este suficient de selectiv, organizat și sprijinit de echipa lui, riscă să fie copleșit de lucruri mărunte, să piardă din vedere esențialul, să se epuizeze fizic și psihic și atunci încep să apară problemele. Știu că baza materială reprezintă o problemă pentru toți directorii, însă dacă investești puținele resurse în ceea ce contează cu adevărat, atunci poți să ai satisfacția de a avea o școală bine întreținută, curată și eficientă din punct de vedere al actului educativ.
Factorul timp este un criteriu suficient în evaluarea și afirmarea valorii unui liceu? Vechimea vă legitimează ca un colegiu de elită? Sau mai este și altceva?
Am toată admirația pentru liceele centenare din București și din țară, cred că este important să calci pe aceleași coridoare pe care au umblat cei mai de seamă oameni ai acestei țări. Vechimea în sine a unei școli este importantă și are valoare doar dacă este dublată de progresul în timp, de succesul constant, de valorile pe care le promovează în permanență, de calitatea oamenilor educați acolo. În ceea ce mă privește, țin foarte mult la liceul meu, chiar dacă nu a atins suta de ani, fiindcă mă leagă de el ceva foarte important: aici am învățat.
Vorbiți-ne despre deschiderea CN Ion Creangă spre perimetrul educațional european și nu numai, despre legăturile pe care le aveți în afara țării.
În colegiul nostru a început derularea proiectelor europene cu mult înaintea intrării României în Uniunea Europeană, am fost în plutonul select al școlilor care s-au racordat imediat la valorile europene; numeroși elevi și profesori au mers în Europa, au intrat în contact cu alte sisteme de educație, cu alte mentalități și au observat că valorile pe care le promovau erau destul de asemănătoare cu ale noastre. Cea mai importantă legătură pe care o avem rămâne însă cea cu Japonia, deoarece ea a marcat destinul acestui liceu în ultimii 19 ani, de când s-a introdus limba japoneză în studiu.
Sistemul de învățământ și instituțiile lui trăiesc la ora actuală un ciudat complex de inferioritate față de Europa și de „modelele” ei. Vă considerați un liceu de nivel european? Dacă da – și suntem convinși că așa este – pe ce vă bazați?
Sunt sigură că există multe licee care manifestă un astfel de complex, cel mai probabil din necunoașterea fenomenului european; noi nu avem astfel de trăiri, cunoaștem valorile europene, ni le-am însușit cu multă ușurință, le respectăm și le promovăm.
Suntem printre puținele colegii din țară deținătoare a trei titluri de Școală Europeană (2004, 2008, 2011) și ne-am depus candidatura pentru cel de-al patrulea. Este un foarte mare succes, la care au contribuit toți: elevi, părinți, personal auxiliar, profesori și directori. Portofoliul nostru european este impresionant atât prin numărul proiectelor desfășurate, cât și prin calitatea acestora.
Ultimul succes înregistrat a fost Concursul Liceul European al Anului, organizat în perioada octombrie-noiembrie 2013 de către Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE) și a implicat opt dintre cele mai performante licee din București, selectate în funcție de mediile la examenele de admitere și bacalaureat. Am câștigat finala în urma unei confruntări cu licee precum Gheorghe Lazăr, Mihai Viteazul, Sfântul Sava.
În opinia dvs., s-au făcut pași către realizarea unei comunități educaționale și intelectuale la nivel liceal?
Da, s-au făcut pași mari și importanți, trebuie doar să fii dispus să recunoști că învățământul românesc este plin de valori – profesori și elevi, valori comparabile cu oricare dintre valorile europene sau de pe alte continente. Învățământul românesc nu poate fi redus la procentul de promovabilitate scăzut de la bacalaureat, trebuie să privim și la ceilalți elevi, care nu-și fac o țintă doar din a promova bacalaureatul, ci își propun și reușesc să devină studenți străluciți ai unor universități celebre sau sunt angajați în mari companii, pe care uneori ajung să le și conducă.
Revin la concursul despre care am vorbit puțin mai devreme. A fost cu adevărat un succes de mobilizare și entuziasm, am fost susținuți de o mulțime de tineri din multe alte licee, care, pe rețelele de socializare, ni s-au alăturat și au susținut echipa noastră. Atunci am realizat existența unei comunități educaționale a liceenilor.
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU