Resursele inovatoare ale educației intelectuale pot fi identificate în zona abordării cognitiviste a instruirii și învă­țării. La acest nivel sunt propuse mai multe obiective specifice, care vizează evoluția educației intelectuale din perspectiva:
a) me­tacognitivă (analizată în studiul anterior); b) crea­tivității și cunoștințelor fluide; c) programării neuro­lingvis­tice;
d) școlii gândirii; e) gestiunii mentale și îmbogățirii instru­mentale (Michel Minder, op. cit., pp. 466-479).
Creativitatea și cunoștințele fluide constituie „modele conceptuale de tratare a educației intelectuale” din perspec­tivă cognitivă superioară.
Problema fundamentală a creativității este cea a orientării sale pedagogice în direcția anticipării și atingerii unor stadii superioare (invenție, inovație). Este ceea ce proiectează „pedagogia creativității” la nivel de: a) pedagogie non-directivă (Rogers) – accent pe dorința naturală de învățare a elevului, valorificată ca sursă de autodezvoltare; b) pedagogie a spon­taneității (Moreno) – accent pe jocul de roluri care valorifică matricea creativității elevului; c) pedagogie a antrenării imaginației creative (Osborne) – accent pe metoda brainstor­ming, care urmărește „neutralizarea blocajelor” și „stimularea ideilor noi” în condiții de învățare în grup, în climat favorabil libertății de expresie; d) pedagogie a „tehnicilor creative” – accent pe asocierea ideilor în diferite variante (antiteză, analiză-sinteză, soluții multiple) pentru „eliberarea înțelegerii de rutina schemelor obișnuite”.
Un produs important al pedagogiei creativității este cel reprezentat de cunoștințele fluide generate prin antrenarea gândirii în contexte deschise, care „nu admit o singură solu­ție”. Aceste cunoștințe fluide sunt integrabile în „rețele dinamice” bazate pe interacțiuni multiple, realizabile în ter­me­ni de „sistematizare, stăpânire a contradicțiilor, înțelegere a paradoxurilor, clasificare a valorilor”.
Programarea neurolingvistică promovează un model de dezvoltare a educației intelectuale bazat pe optimizarea resurselor cognitive personale la nivelul cunoașterii de sine și al comunicării eficiente. Valorifică un principiu pedagogic conform căruia „fiecare persoană deține resurse” cognitive pentru realizarea obiectivelor educației intelectuale. Metodo­logia propusă vizează „tehnicile schimbării” preluate din didactica generală, dar și din zona unor strategii psihotera­peutice.
Școala gândirii propune „un model de antrenament mintal situat la un nivel de analiză înalt”. Este un model opus școlii tradiționale, „care infantilizează elevii” fără a valorifica potențialul intelectual al acestora. Noul model promovează excelența gândirii ca proces intelectual care asigură o cunoaș­tere superioară – o abordare complexă, unitară (în termeni de integritate și de coerență), obiectivă, calitativă (esențială – nu cantitativă, descriptivă, procedurală), deschisă („aplicată în câmp deschis”) a problemelor. Metodologia sa „se bazează pe studiul filozofiei, angajat la două niveluri de referință:
a) selectarea unor texte fundamentale înțelese ca o „colecție de povestiri” despre sensul școlii, educației, vieții etc.;
b) „instau­rarea unei pedagogii” în perspectiva unei „comu­nități a cercetării ca mijloc susceptibil să conducă spre gândirea critică” (M. Lipman, A l’ecole de la pensee, De Boeck, Paris, Bruxelles, 1995).
Gestiunea mentală valorifică tipurile de inteligență pe care le stimulează resursele vizuale sau auditive interpretate ca modele de evocare a acțiunii cognitive. Performanța intelectuală reflectă capacitatea de „a privi pentru a revedea ceea ce ai în cap” sau de „a asculta pentru a exprima din nou ceea ce ai în cap”. Implică „un program de îmbogățire instrumentală” bazat pe „metodele pedagogice ale educa­bilității cognitive” subordonate permanent unui obiectiv general – „dezvoltarea capacităților intelectuale ale indi­vizilor”. Obiectivele specifice derivate vizează: a) reme­dierea unor funcții cognitive, momentan deficitare (de învățare, abstractizare, raționalizare etc.); b) achiziționarea strate­giilor generale de rezolvare a problemelor esențiale prin „modificarea structurală a sistemului cognitiv” (M. Minder, op. cit., p. 476).
Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA