Drepturi și îndatoriri ale elevilor, teme majore ale Educației
Drepturile și îndatoririle elevilor, reunite într-un act normativ elaborat și pus în dezbatere publică de Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice – Statutul elevului, formează un document important al domeniului educațional și, în același timp, sunt în măsură să dea substanță unor teme majore pentru educația pe care copiii o primesc (ar trebui s-o primească) în general. „Statutul elevului – un pas înainte pe calea reformei?” este și provocarea lansată de Tribuna Învățământului, în parteneriat cu Federația Internațională a Comunităților Educative, Secțiunea România (FICE România), pentru un schimb de idei, observații, propuneri între cadre didactice, specialiști în asistență socială, promotori ai educației. Văzută în contextul dezbaterii și a altor acte normative și decizii ministeriale (structura viitorului an școlar, reorganizarea învăță­mântului profesional și, cu ceva timp în urmă, planul-cadru pentru gimnaziu), actuala abordare a ridicat întrebarea dacă nu cumva momentul și durata pentru asemenea dezbateri (în preajma vacanțelor, cu graba inerentă oricărui sfârșit de etapă) sunt anume alese, ca să nu existe timp și interes pentru aprofundare.
O școală în care totul devine contestabil și negociabil
Dincolo de părerile subiective, dezbaterea de față, găzduită de Palatul Național al Copiilor, din București, s-a dorit și s-a dovedit a fi echilibrată, serioasă, după cum a subliniat moderatorul acesteia, prof. univ. dr. Sorin Ivan, directorul Tribunei Învățământului, accentuând că o asemenea privire asupra documentului este cu atât mai necesară, cu cât statutul în sine „este stufos, conține multe redundanțe, truisme”. Mai grav, a apreciat moderatorul dezbaterii, în ansamblu, din relațiile pe care le prefigurează acest document rezultă o „democratizare a școlii” care, de fapt, înseamnă renunțare la autoritate, „din moment ce totul devine contestabil, negociabil, discutabil”.
O dovadă a supraîncărcării statutului, remarcată tot de modera­torul dezbaterii, este aceea că literele alfabetului la un moment dat nu mai ajung să cuprindă enumerarea drepturilor elevilor, așa că sunt dublate: „Sunt înșirate drepturi generale, apoi drepturi educaționale, sociale, de asociere, pe urmă vin unele care se cheamă alte drepturi”. Prof. Mădălin Stroescu (Direcția Generală de Asistență Socială și Drepturile Copilului Constanța) a semnalat că statutul „repetă prevederi existente demult în alte reglementări”. Prof. Dumitru Dumitru (Agenția Națională Antidrog) s-a exprimat ferm: „Sunt lucruri foarte multe și amestecate, fără nicio noimă! Multe sunt copiate din alte documente!” („Plagiat!”, au reacționat instantaneu câteva voci). Pe deasupra, este prevăzută apariția ulterioară a încă unui document – Ghidul elevului. Prof. Toma Mareș, președintele organizației FICE România, a reamintit că un statut similar a fost pus în discuție și în 2013.
Sigur, au apreciat participanții la dialog, documentul actual propune o abordare comprehensivă, în care sunt inserate și îndatoriri ale elevilor. Într-o analiză remisă participanților, prof. univ. dr. Ioan Neacșu (Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București) a lansat o serie de întrebări: „De ce nu sunt prevăzute elemente punitive pentru situații de abatere de la statut?”; „Cadrele didactice sunt complet scoase din ecuația relațiilor/prevederilor – de ce numai empatia, nu și dispatia în comunicare/relații?”; „Imaginea cadrului didactic unde este prevăzută?”; „Despre ce tip de familie este vorba?” – trimiterea fiind la „dreptul de a nu fi supus vreunei forme de discriminare din partea conducerii și a personalului didactic sau nedidactic al unității de învățământ. Unitatea de învățământ preuniversitar se va asigura că niciun elev nu este supus discriminării sau hărțuirii pe criterii de rasă, etnie, limbă, religie, sex, convingeri, dizabilități, naționalitate, cetățenie, vârstă, orientare sexuală, identitate de gen, stare civilă, cazier, tip de familie, situație socio-economică, probleme medicale, capacitate intelectuală sau alte criterii cu potențial discriminatoriu”. Profesionist, deci în mod autorizat (având în vedere competențele partenerilor de dialog), a fost abordat subiectul trăirilor intime și al exteriorizării acestora. Rezolvări în situații delicate privind relația profesor-elev a sugerat, din experiență proprie, prof. Elena Ulmeanu (DGASPC Călărași), Andreea Adriana Petrea (clasa a VII-a, Școala Gimnazială Mihai Viteazul Călărași) completând cu o apreciere din perspectivă de elevă, cu atât mai importantă, cu cât subiectivismele de acest fel sunt în general ignorate sau, în cel mai bun caz, preluate și reformulate convenabil. De pe poziția elevului de liceu, Iuliana Pripici, Colegiul Tehnic Ștefan Bănulescu, din Călărași, s-a referit la un alt subiect vizat de noul statut, cel al reprezentării elevilor. S-a ajuns astfel la subiecte precum posibilitatea elevilor de a decide schimbarea unui profesor (prevedere considerată ca aberantă sub aspect legal, cel vizat beneficiind de dreptul conferit de ocuparea postului, foarte posibil ca titular), dreptul de contestare a rezultatelor (apreciindu-se că relațiile civilizate, mai ales într-o unitate de învățământ, conțin de la sine dialogul, îndoiala, nevoia de explicații). Un exemplu banal de nemulțumire față de o notă, din propria rutină de elevă, a adus (fără a intra în detalii) Sergiana Gheorghiu (clasa a XI-a, Colegiul Tehnologic Elie Radu, din București). Nevoia de dialog între elevi și autorități a fost semnalată și de Elena Teodorescu (DGASPC Sector 4).
„Condiționalitatea” care „oferă” siluirea limbii române
Discuții animate au suscitat prevederile referitoare la uniformă și, în general, la ținuta elevilor, inclusiv prin formulare – „dreptul de acces în incinta unității școlare, în timpul programului, în condițiile legii, fără limitări din partea conducerii precum condiționalitatea de a avea uniformă” –, considerată un „monument” de siluire a limbii române, ridicând (ca și alte formulări) semne de întrebare asupra pregătirii școlare a celui sau a celor care a scris ori au scris textul statutului. Pe aceeași linie, a fost receptat ca atare, în cursul dezba­terii, enunțul potrivit căruia elevii au „dreptul de a oferi feedback semestrial cadrelor didactice care predau la clasă, prin fișe de feedback anonime”. Dincolo de formularea defectă lexical, a fost apreciată ca foarte gravă legiferarea delațiunii. Prof. univ. dr. Sorin Ivan a comparat perspectiva deschisă în acest fel, coroborată cu dreptul de excludere a vreunui profesor indezirabil, cu „vânătoarea” de profesori „comuniști” de la începutul lui 1990.
Școlii îi lipsește cultura organizațională
Nevoia unui dialog obiectiv, deschis a fost evidențiată de prof. Mirela Moaghen (consilier școlar, Școala Gimnazială Principesa Margareta, din București). La educarea elevilor, în sensul unei reale pregătiri pentru viață și pentru relaționare, a apreciat asistentul social Monica Dinuț (DGASPC Argeș), ar fi normal să contribuie și activitățile organizate sub egida școlii, curriculare și extracurriculare, or, în momentul de față, cultivarea abilităților a dispărut, ca și posibilitatea de consumare a energiei copiilor, de afirmare a diver­selor înclinații. Prof. Neculai Virgil Botezatu (directorul Școlii Gimnaziale Nr. 96, din București) a semnalat drept cauză accentuarea birocrației, a restricțiilor privind cadrul unor manifestări altfel firești în mediul școlar.
Multe reacții de contestare și de îngrădire a exprimărilor sunt generate de faptul că „școala nu are cultură organizațională”, a apreciat prof. Silvia Enache (Colegiul Tehnologic Dimitrie Bolintineanu, din Bolintin Vale, județul Giurgiu). În opinia sa, cu trimitere și la întrebarea provocatoare a dezbaterii, „când nu putem reforma cu adevărat un domeniu, în conținutul lui, mai facem un statut. Așa este și acesta, în raport cu problemele mari ale școlii”.
F. IONESCU