În ultima săptămână a lunii iunie, anul de grație 2016, în viața noastră, a oamenilor școlii, și a tuturor românilor s-au derulat, cu prea mare repeziciune parcă, evenimente cu o deosebită însemnătate simbolică și emoțională. În opinia mea, nu suficient de bine cunoscute, respectate, sărbătorite și promovate de către cei care încă mai trăiesc, gândesc, simt și visează românește.
În primul rând, pe 24 iunie 2016 am sărbătorit Ziua iei românești. O sărbătoare care, în mod paradoxal, nu a fost propusă ori fixată de vreo personalitate sau autoritate a statului român, nici de către UNESCO sau oricare altă instituție interna­țională, ci este rezultatul deciziei mai multor români adevărați, care comunică prin rețele de socializare, având drept principal obiectiv protejarea patrimo­niului nostru cultural. Reprezentanții statului român au cu totul și cu totul alte priorități. De exemplu, cum să îi lase pe alții să se îmbogățească de pe urma exploatării resurselor românești, cum să își propună să taie din bugetul alocat educației și/sau sănătății pentru a susține sistemul penitenciar ori cum să devină complicii cât mai puțin vizibili ai celor care ne-au decimat pădurile și continuă să o facă. Purtată cândva zi de zi, acum îmbrăcată doar la festivități, ceremonii și alte manifestări solemne, această minu­nată bluză românească este un simbol al identității și creativității spiritului românesc, un articol de îmbrăcăminte sacru, care de veacuri i-a însoțit pe locuitorii pă­mântului definit de cel puțin trei repere geografice: Carpații, Dunărea și Marea Neagră. Ia, în special cea purtată de femei, a fost, este și (sper) va fi o adevărată operă de artă confecționată din pânză albă de bumbac, in sau borangic, încărcată de culori vii care vorbesc (roșu, verde, albastru, negru, galben, brun-roșcat) și ornamente geometrice, vegetale, zoomorfe și antropomorfe, cusute cu acul, toate purtătoare ale unor profunde semnificații sacre, artistice, energetice, spirituale și simbolice, având menirea de a-l proteja pe purtător de spiritele rele, de farmece sau de soarta rea.
Tot pe 24 iunie am prăznuit Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, viețuitorul în pustie, cel care l-a botezat pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în apa Iordanului, și am celebrat vechea sărbătoare populară a Sânzienelor (Drăgaica), închipuite ca femei frumoase, divinități nocturne care se ascund prin pădurile adânci, necălcate de picior de om. În credințele populare, în noaptea de 23 spre 24 iunie, o noapte magică în care toate minunile sunt posibile, sărbătorite cum se cuvine, ele plutesc în aer sau umblă pe pământ, cântă și dansează, dăruiesc fecun­ditate femeile căsătorite, fac culturile să rodească, înmulțesc animalele și păsările, umplu de leac și miros florile, vindecă bolile și suferințele oamenilor, dau puteri magice plantelor. În schimb, dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără și devin asemenea zânelor rele cunoscute în popor drept iele sau rusalii. Atât de frumoase, atât de pline de imagi­nație, de simbolism și de învățăminte aceste ances­trale tradiții populare românești!
Pe 26 iunie 2016 am sărbătorit (câți om fi fost) Ziua Drapelului Național. Decizia a fost adoptată prin Legea nr. 96/1998, în amintirea zilei din timpul Revoluției de la 1848, când Guvernul Provizoriu al Țării Românești a emis Decretul nr. 1, prin care trico­lorul roșu-galben-albastru devenea Drapel Național. Culorile acestui simbol național, care i-a însuflețit pe români în momente grele ale zbuciu­matei lor existențe, dar și în clipele de mare bucurie, erau împărțite în mod egal pentru a reprezenta principiul egalității impus de revoluția franceză (prin celebra formulă „Liberté, égalité, fraternité”), iar orientarea de sus în jos semnifica verticalitatea. Culorile: roșu, simbol al sângelui vărsat de înaintașii noștri de-a lungul secolelor pe pământul românesc și dincolo de el, îndemnând la putere de sacrificiu, dragoste de neam și de țară; galben, reprezentare a bogăției și a grandorii țării noastre, prestigiu și virtute; albastru, seninul cerului care ne binecuvântează țara, seninul cugetului și al gândirii neamului românesc, credința și puterea cu care suntem legați de glia sfântă a patriei noastre. Am călătorit puțin, dar au fost țări unde nu am văzut instituție publică, casă ori fereastră de apartament unde să nu fie arborat drapelul națio­nal. În România… mai avem nevoie de puțină edu­cație și de un strop de simțământ patriotic.
Pentru celelalte date cu semnificație, iată-mă ajuns și în lumea școlii românești. 27 iunie 2016: ziua primului examen susținut de absolvenții claselor a VIII-a, care au început evaluarea națională cu proba scrisă la Limba și literatura română. Au urmat 28 iunie 2016, proba scrisă la Limba și literatura maternă, apoi 29 iunie 2016, proba scrisă la Matematică. Pentru a protesta față de modul în care am fost tratați prin adoptarea OUG nr. 20/2016, pentru a forța Guvernul să aducă la 1 ianuarie 2017 cea de-a doua tranșă de mărire care ar trebui să intre în vigoare abia la 1 decembrie 2017, dar și pentru a obține un atu în războiul negocierilor pentru grilele din viitoarea lege a salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice, sindicatele au solicitat membrilor lor responsabilitate, solidaritate și implicare, propunându-le o formă legală și deloc costi­si­­toare de protest: neparticiparea la desfășurarea examenelor de evaluare națională și bacalaureat, altfel spus, boicotarea acestora.
Din păcate, la fel ca și în restul țării, și în județul Constanța proporția celor care au ales să spună NU acțiunii propuse de către sindicat ori să nu dea niciun răspuns a fost cu mult mai mare decât procentul celor care au ales să se implice. Spun ei, probabil, de ce să sufere elevii? Dar, așa cum spunea un profesor de-al nostru, acești colegi(?) nu au înțeles ori au ales să nu înțeleagă faptul că trebuie să ne apărăm drepturile, demnitatea umană și profesională, tocmai pentru ca elevii noștri să nu sufere. Sau pentru unii… este bine și așa rău? Mai aveam ceva speranțe legate de solidaritatea și hotărârea colegilor din județele Suceava, Bacău și Iași. Mari speranțe. Dacă aș fi fost Charles Dickens, aș fi spus/scris… Great Expecta­tions! Guvernul a reacționat prompt în fața amenințării. Pe 27 iunie 2016, însoțiți de domnii S. Hancescu, președintele FSLI, și C. Rada, secretar general al federației noastre, liderii sindicatelor din județele amintite au avut o întâlnire cu domnul V. Dâncu, viceprim-ministru al României. Nu este puțin lucru ca elevii dintr-o singură școală să nu aibă cu cine să își susțină examenele, darămite mii de copii din sute de școli. De aceea, am așteptat întâlnirea aceasta cu mare încredere în privința împlinirii obiectivelor pe care ni le-am propus. Din păcate… nu s-a întâmplat nimic. Domnul Dâncu nu avea mandat pentru solicitarea noastră de aplicare de la 1 ianuarie 2017 a celei de-a doua tranșe din OUG nr. 20/2016. Probabil că la momentul întâlnirii cu sindicaliștii din Educație știa că în privința derulării examenelor lucrurile merg ca unse. A promis doar că, până în toamna lui 2016, Executivul va elabora o nouă lege a salarizării unitare a personalului bugetar și o va înainta Parlamentului spre dezbatere și aprobare.
De ce oare nu am obținut nimic? Eu cred că este foarte simplu de explicat: pentru că cei 17% care nu au sprijinit acțiunea sindicatelor afiliate FSLI (după centralizarea consultărilor, Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava a dat un procent de 83% în favoarea nepar­ticipării la evaluarea națională și la baca­laureat) au fost suficienți pentru a sprijini buna desfășurare a probelor scrise și pentru a desființa astfel toate eforturile celorlalți. Pentru a tăia pădurea ai nevoie de… cel puțin un topor. Știți voi, obiectul acela metalic, tăios și foarte rezistent. O unealtă pentru tăiat copaci sau pentru despicat lemne. Un corp de oțel în formă de pană, cu tăiș la un capăt și cu un orificiu la partea opusă. Dar el nu ar putea face nimic serios în privința distrugerii pădurii dacă în orificiul de la capătul opus tăișului nu ar fi fixată… coada de topor. Un element alungit, lemnos, care, cândva, a făcut parte din pădurea la a cărei nimicire contribuie cu inconștiență.
Pentru a mă feri de eventualele și îndrep­tățitele acuzații de subiectivism extrem, vă voi oferi și o părere… din afară. Iată, de exemplu, ce scria pe 28 iunie 2016 pe site-ul laclasă.ro (sublinierile îmi aparțin):
Sindicatele și cadrele didactice au obținut NIMIC de la Guvern
Mult-trâmbițata boicotare a examenelor de la sfârșitul anului școlar 2015-2016 a fost boicotată chiar de cadrele didactice, semn că unele salarii în sistem sunt prea mari. Acesta este principalul motiv pentru care cele două confederații sindicale din învățământul ro­mânesc nu au reușit să obțină, în urma refe­ren­dumului desfășurat la nivel național, apro­barea a peste 50% din membrii de sindicat pentru a declara boicotul. Așa se face că desfă­șurarea examenelor nu este perturbată de nimeni, poate doar de canicula din sălile de clasă și de lipsa de organizare de prin minister. Putem spune că ei se sabotează singuri.
A devenit o obișnuință acuzarea sindi­ca­telor pentru situația din învățământ. Dinspre Putere, indiferent despre ce partid vorbim, ori din partea cadrelor didactice, sindicatele primesc reproșuri, uitându-se un adevăr ustu­rător care spune totul despre unitatea exis­tentă în sistem. Vrem, nu vrem, cadrele didac­tice nu sunt unite, nu își mai cunosc valoarea după decenii în care tot au primit lovituri, drept urmare nu mai știu să își protejeze interesele. Așadar, data viitoare când nu veți avea bani de la o lună la alta, nu dați vina pe sindicate.
Prin urmare, fără un rezultat concret favorabil, liderii sindicatelor și federațiilor sindicale nu au avut cum să pună presiune pe cei de la putere. După cum veți citi mai jos, veți observa faptul că în urma negocierilor cu reprezentantul guvernului, sindicatele și pro­fe­sorii au obținut un mare NIMIC. Nici măcar nu este vorba de o promisiune, din moment ce zilele guvernului sunt ca și numărate.
O extraordinară radiografie a situației de fapt. Cu o mențiune: o singură federație sindicală din învățământul preuniversitar românesc a fost pe baricade și s-a implicat în organizarea acestei forme de protest: Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. Puteți verifica.
Prof. Mitică IOSIF,
Președintele SLSIP Constanța