De ce este atât de obișnuit ca, în Finlanda, un adolescent normal să termine primele 12 clase cu medii excelente, vorbind o engleză perfectă și citind o carte pe săptămână?
07.45. Saili (15 ani) așteaptă autobuzul urban care îl va lăsa la poarta școlii (nu există autobuze școlare). Autobuzul trece la fiecare cinci minute. Finlandezii încearcă să-i facă pe fiii lor să fie independenți de mici. Pe foarte puțini dintre ei părinții lor îi duc cu mașina până la școală.
Biletul de autobuz este subvenționat de municipalitate. Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de școală. În exterior, instalațiile școlii dau o impresie spartană. Niciun muc de țigară, nicio hârtie pe jos, niciun graffitti pe ziduri.
09.15. Orele de 45 de minute. Finlandezii mizează pe studiile de limba maternă, matematică și engleză. 75% dintre materii sunt comune în toată țara. Restul îl alege școala, în acord cu profesorii, părinții și elevii.
Orele sunt scurte, intense și mai ales foarte participative. În interiorul școlii, curățenia este și mai evidentă. Totul pare recent dat în folosință. Pe bănci și pupitre nu sunt semne și nu se scrijelește nimic.
Școala este publică și, bineînțeles, gratuită, dar cu instalații demne de un colegiu „scump” din Spania. Sălile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasmă cu TV în circuit închis, acvariu de 200 de litri cu pești tropicali, bucătărie completă, dispozitive audiovizuale, aer condiționat, multe plante. Fiecare doi elevi au câte un calculator. O duzină de mașini de cusut în sala de croitorie, aparate de sudură, scule de tâmplărie, schiuri… O sală de sport acoperită, un auditoriu pentru orele de teatru și o sală de mese cu autoservire. Cărțile sunt gratuite, materialul școlar e gratuit, mâncarea e gratuită.
12.00. Mâncarea caldă, nutritivă și gratuită. Saili are o jumătate de oră pentru prânz, la restaurantul școlii. Legea finlandeză obligă ca meniul să fie gratuit, nutritiv și cu multe feluri de salate și fructe. Se bea apă sau lapte. Costurile le le suportă municipalitatea fiecărui oraș. Dacă orele se pre­lungesc până după-amia­za, școala are obliga­ția de a oferi o gustare elevilor.
16.05. Înapoi acasă, Saili joacă hockey cu fra­tele lui mai mic. Nu există delincvență, străzile sunt sigure. Când se lasă seara, Saili și fratele lui, care au învățat să gătească la școa­lă, pregătesc cina pentru părinții lor, dacă aceștia întârzie la serviciu.
18.30. Cina și sauna (aceasta de 3 ori pe săptămână) sunt momen­tele în care familia se află împreună. Se conversează mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorin­țele, progresele și nevoile lor. Dar în aceeași măsură se fac și planuri de vacanță pentru toată familia, în comun.
20.15. Temele și la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme pentru casă, deși Saili le termină rapid, într-o oră sau două, pentru că de-abia așteaptă să se urce în pat și să citească Harry Potter în engleză. Pentru Saili, școala este ca un serviciu. Dacă un copil dorește să studieze, poate să ajungă medic, sau judecător, sau inginer, chiar dacă familia sa este una săracă. Educația fiecărui copil costă statul finlandez 200.000 de euro, de la grădiniță până la absolvirea unei universități. „Sunt banii cel mai bine folosiți din impozitele noastre”, afirmă președinta Finlandei, Tarja Halonen. Studenții plătesc doar cărțile și mâncarea (2,50 euro la restaurantul facultății). Apoi, statul îi ajută să se emancipeze dându-le subvenții pentru închirierea unei locuințe și primul salariu. Elevii au un respect total față de profesori și se vede în orice moment politețea în relațiile dintre ei.
Nu poartă uniforme, dar sunt întotdeauna simplu și corect îmbrăcați și pieptănați. Poate această poveste reală desprinsă dintr-o țară nordică ajunge și la careva de prin Minister, Guvern și Parlament. Citind-o cu atenție, pot observa că nu se amintește în material de clasa pregătitoare, de tabletă la clasele primare, de școala altfel, de puține teme pentru casă etc. Noi când vom implementa ceva bun, util, necesar din povestea asta?… Copiem cu mult zel alte proiecte inutile, distrugând și puținul care a mai rămas…
Prof. Diana GLÜCK,
Școala Gimnazială Giera, Jud. Timiș