Școala și noua clasă politică

Realitățile românești actuale întrec adesea orice ima­ginație orwelliană. La începutul mandatului, președintele Klaus Johannis a exprimat un deziderat politic (firesc în contextul dat), acela de a avea un guvern „al său”, ca rezultat al unei alte majorități parlamentare.
Sigur că de la dorință la faptă este întotdeauna o distanță semnificativă; nu știm deocamdată cum și când va fi atins acest obiectiv, dar paleta convingerilor analiștilor, comentatorilor și fanilor este destul de largă, de la scepticismul bine temperat până la credința în iminența evenimentului. Nu dorim în rândurile de față să realizăm o analiză politică, neavând nici căderea, nici abilitarea necesară. Ne interesează doar reverberațiile afirmației prezidențiale pe palierele succesive ale societății noastre și mai ales în planul educației.
 Susținătorii președintelui – mulți și importanți – au toată legitimitatea să se exprime și să acționeze în acord cu țelul asumat. O și fac, atât în mass-media, cât și în întâlnirile cu simpatizanții din teritoriu. Ecourile ideii sunt însă mult mai largi și antrenează deopotrivă oameni și conștiințe. Să ne oprim o clipă asupra inspectoratelor școlare județene, structuri cât se poate de sensibile la calendarul politic. Fără a da verdicte categorice, este de observat că inspectorii școlari au început să trăiască sub spectrul provizoratului. S-a insinuat deja în conștiința lor un ușor sentiment de nesiguranță, pe care și-l ascund cu mai multă sau mai puțină dibăcie. Ei știu că poate veni, acum ori mai târziu, clipa schimbării. Cadența ciclurilor electorale a fost mereu bulversată de scurtcircuitările de pe eșichierul politic, survenite brutal și fără menajamente. S-a invocat adesea în ultima vreme argumentul de bun-simț că ar fi bine să avem răbdare până la momentul alegerilor din 2016 (legitime și la termen), dar pentru mulți protagoniști ai agendei politice timpul – moromețian – nu mai are răbdare.
Privind în jur cu atenție, constat cu uimire că în județ se alcă­tuiește deja inspectoratul școlar „din umbră”, cu „general”, adjunct și toată organigrama. Au fost identificați oamenii potriviți, devotați, credincioși coaliției partinice aspirante și acest detaliu confirmă ideea că nimic nu se face la întâmplare. În fericita zi fatidică, oamenii se vor afla deja în bloc-starturi pentru un debut în forță. Nu ne îndoim că și în alte județe lucrurile stau la fel, întrucât acesta este imperativul clipei. În fapt, toate serviciile deconcentrate județene sunt monitorizate atent de Opoziție și dublate „simetric” de structuri similare din umbră. După 25 de ani de politicianism fără frontiere, după atâtea bătălii politice oarbe, stihinice, după alegeri în cascadă, care i-au „măturat” pe unii și i-au ridicat pe alții, observăm că nimic nu s-a schimbat pe drumul dur al tranziției. Este lesne de înțeles că inspectorii școlari aflați sub zodia „trecerii” pierd ceva din vigoarea deciziilor, devin mai ezitanți, se implică mai puțin ori mimează implicarea, își estompează intransigența, caută soluțiile securizante. Din perspectivă omenească sunt de înțeles, moralmente – blamabili. O „fișă psihologică” similară etalează și directorii de unități școlare, sensibili la „bătaia vânturilor”. Sunt bine cunoscute cazurile unor manageri care – culmea cinismului – au schimbat partidele la momente oportune și și-au păstrat funcțiile. Există mereu un preț al trădării…
Învățământul românesc trebuie depolitizat. Ecoul acestui enunț reverberează de mai mulți ani, dar se pare că națiunea este deja acomodată senzorial și nu-l mai aude. Dacă mâine se schimbă guvernul, ca la un semn magic, de sus și până jos, de la minister și până la ultimele școli gimnaziale, se schimbă toate conducerile, inclusiv ale inspectoratelor școlare județene. Tăvălugul modificărilor are forța fatalității, iar acest iureș implacabil cuprinde oameni, principii, reguli, norme: competența, continuitatea, valoarea, respectul, toleranța, demnitatea. Cine nu-i cu noi este contra noastră! Cei mai competenți sunt oamenii noștri, ceilalți trebuie demonizați! Până acum am trăit în minciună; a sosit clipa adevărului! Numai noi vom putea construi o Românie curată! Auzim de mulți ani ori subînțelegem aceste sloganuri, care la un moment dat se folclorizează și devin bun al întregului popor. Ele intră în categoria clișeelor propagandistice, sunt repetate papagalicește și-și pierd cu timpul orice substanță.
În toți acești ani ce s-a întâmplat cu școala? Bilanțurile periodice nu sunt deloc luminoase: au crescut exponențial abandonul școlar și violența în spațiile educației; s-au comasat ori au dispărut școli odată cu reducerea drastică a numărului de elevi; s-a accentuat exodul populației active peste hotare; a fost menținută rigid subfinanțarea sistemului; am pierdut elite juvenile care au emigrat în Occident; au crescut infracționalitatea și pornografia infantilă; a sporit sentimentul de nesiguranță a­l cadrelor didactice; s-au mărit decalajele dintre învățământul rural și cel urban; s-au prăbușit procentele de promovabilitate la examenele naționale, corelativ cu descoperirea frecventă a cazurilor de corupție; s-au perimat idealuri sociale în spiritul consumismului pragmatic; zeul tutelar a devenit banul, în numele căruia mulți acționează pe sub lege, pe deasupra legii ori împotriva ei. O națiune, conectată zi și noapte la TV, privește fascinată „spectacolul” DNA, în timp ce președintele visează la o altă clasă politică, tânără, viguroasă, onestă, europeană.
 
Teodor PRACSIU