Școala românească stă gata să pornească pe calea luminoasă a fericirii, până acum atât de invocată fără să fie atinsă, ca ideal educațional și, desigur, social: starea de bine, fericirea elevului (în contrast cu starea socotită în prezent drept generală a elevului de la noi, considerat ca nefericit la școală). Cu noile măsuri (de formă, nu de conținut) anunțate, s-ar zice că toată lumea va fi fericită.

Va începe școala odată cu venirea lunii septembrie, așa că vor fi fericiți cei neliniștiți că inclusiv în privința lungimii anului școlar „suntem pe ultimul loc în Europa”, adică „avem cel mai scurt an școlar”, cei convinși că toate relele din școala românească (în special, nu-i așa?, analfabetismul funcțional și birocrația) se trag de la statul în vacanță până la 15 septembrie, adică se trag de la anul școlar „prea scurt”.

Va fi vacanță și în februarie, deci vor fi fericiți și cei care deplângeau dispariția vacanței intersemestriale, și cei din horeca, nemulțumiți anul acesta că și-au pierdut clienții din vârful sezonului de iarnă; ba, vor putea fi chiar superfericiți, pentru că școala va avea „o vacanță de o săptămână mobilă în luna februarie, fie a doua, fie a treia, fie a patra săptămână”, adică li se va asigura constant și prelungit un anume grad de ocupare a locurilor; și vor fi, în sfârșit, fericiți și cei care la un moment dat au avansat chiar inițiativă cică argumentată ca elevii să nu mai ia toți odată vacanțele, ci diferențiat, pe zone geografice.

Anul școlar nu va avea nici două semestre, nici trei trimestre, ceea ce înseamnă că vor fi fericiți, în sensul că vor scăpa de o frământare, cei care-și făceau probleme de partea cărei variante să se situeze, ca să cadă bine.

Nu se vor mai susține teze și astfel vor fi fericiți și cei care ceruseră desființarea tezelor ca irelevante, pe motivul zis de ei că la teză li se cere elevilor să facă dovada reținerii unor informații, nu dovada creativității.

Nu se vor mai încheia medii și atunci vor fi fericiți cei care se-ngrozesc ce corvoadă și ce stres presupun rânduri-rânduri de ascultat elevi, pus note, încheiat situații.

Se vor susține o evaluare standardizată la final de an școlar și o evaluare standardizată la început de an școlar și în acest fel vor fi fericiți elevii care au solicitat așa ceva; în sens larg, cu toții ne vom apropia astfel și mai mult de momentul în care, tot la cerere, de exemplu, nota 5 (cinci) va putea să nu mai fie prag între corigență și promovare, subiectele de examen vor fi alcătuite prin negociere cu candidații și, în general, ne vom apropia și mai mult de momentul când, în diverse activități reglementate, actanții vor putea să solicite ei ce reguli să fie respectate și ce reguli ar merge să mai fie încălcate, poate și schimbate.

Evaluările standardizate vor fi susținute cu evaluatori din afara unităților de învățământ, cu subiecte livrate de ei și în acest mod vor fi fericiți și cei care în diverse forme, tot reiau o idee de pe la începutul anilor ’90, explicând cât de normală și de bună ar fi scoaterea examinării în afara sistemului educațional, adică ceea ce clasic ține de organizare, subiecte, corectare, note, rezultate să fie făcut de vreo organizație, vreo firmă, vreun serviciu etc. din exteriorul sistemului.

În general, școala se conturează a fi ceva ce va începe cam la 1 septembrie și va presupune o alternanță de zile cu mers la școală fără griji și de zile cu stat în vacanță (plus zilele și așa fără școală din felurite motive), până-n toiul verii, când vine vacanța, evident, de vară, urmând ca revenirea la școală să fie perpetuată an de an sub semnul necunoscutului sintetizat în formula repetată „data din septembrie 20… la care încep cursurile anului școlar 20…-20…”