Suntem la începutul anului 2022. Acum doi ani, o furtună se pregătea să bântuie lumea: pandemia de COVID-19, care a adus schimbări majore în tot ceea ce ține de viața oamenilor. Impactul acestui fenomen este deja resimțit puternic și este probabil să aibă consecințe sociale și economice pe termen lung.
Criza a scos brusc la lumină fragilitatea sistemului nostru de învățământ și ne-a deschis o fereastră, prin care am avut prilejul să privim către viitor și să ne dăm seama că educația trebuie să se înnoiască. Ne aflăm într-un punct de cotitură, un moment zero de la care se poate da startul reformei accelerate. Trebuie doar să vedem care sunt pârghiile care trebuie acționate astfel încât mecanismul să pornească și să prindă viteza optimă.
Pentru că, din păcate, timpul nu ne așteaptă. A trecut vremea când un om se forma, lucra și își petrecea întreaga viață în aceeași paradigmă. Suntem în vremea când totul se schimbă cu o viteză amețitoare și trebuie să-i pregătim pe tineri pentru meserii despre care în acest moment nici măcar nu știm că există. Care sunt însă problemele care ar trebui rezolvate, astfel încât școala, în matca sa tradițională de focar de lumină, să devină rezilientă și să se adapteze la noua realitate, marcată de pericolul COVID-19 și de tehnologia peste tot prezentă?
Problema primordială a învățământului nostru este existența diferențelor dintre școlile din mediul urban și cel rural, cauzate de lipsa infrastructurii, sărăcirea și depopularea satelor, care conduc la probleme de sistem, precum neatractivitatea unui post în mediul rural pentru profesori, elevi dezinteresați, școli dotate precar sau închise și comasate etc. Ceea ce în perioada școlii online s-a tradus în lipsa conectării la internet și lipsa echipamentelor care să asigure accesul la educație, fapt care a mai adăugat o treaptă în decalajul existent. În primul rând, eliminarea acestor diferențe ar asigura tuturor copiilor șanse egale, în școala clasică și în cea la distanță.
În egală măsură se impune adaptarea programelor și a planurilor de învățământ. Închiderea prelungită a școlilor din cauza crizei sanitare a transformat relația elevilor cu școala și, implicit, cu conținuturile predate. De asemenea, în contextul apariției a tot mai multe surse și modalități paralele de învățare, susținute de noile tehnologii, este clar că este necesar să sprijinim elevii, din ce în ce mai pragmatici, în dezvoltarea abilităților de viață fundamentale pentru viitor. De aceea se impune a da sens învățării prin programe și planuri de învățământ actualizate, mai motivante și mai interesante pentru elevi, adaptate în același timp și altor posibile situații de urgență care ar implica închideri prelungite ale școlilor.
O oportunitate interesantă în regândirea programelor, a conținutului și a abordării lor este valorificarea unor situații de învățare autentice, vizând în special contextualizarea experiențelor elevilor. De asemenea, este necesar a se pune accentul pe posibilitățile de învățare în afara clasei, prin învățământul la distanță. Desigur, educația în școală rămâne de bază, adaptată la situația actuală, prin respectarea distanțării fizice în sălile de clasă, dar și prin organizarea și exploatarea unor medii de învățare în exterior, pe terenul de sport, în curte sau chiar în spațiul exterior școlii.
O altă problemă de rezolvat este sprijinirea autonomiei elevilor, foarte necesară într-o perioadă precum cea a școlii la distanță. Noile tehnologii au permis multor elevi obișnuiți să fie supravegheați, îndrumați și supuși unui program strict de lucru și de utilizare a resurselor să continue studiul și să-și mențină legătura socială cu școala în timpul închiderii acesteia. Cu toate acestea, au fost multe provocări, în special în ceea ce privește accesul familiilor la tehnologii și abilitățile părinților de a-și sprijini copiii în procesul de învățare, relația profesor-elev, modul de a interacționa online – celebra controversă legată de folosirea camerei în timpul orei etc. Închiderea școlilor a generat elevilor un nivel mai mare de autonomie de învățare, însă a dus și la îndepărtarea de școală a celor mai puțin motivați. Iar autonomia se sprijină pe autoevaluarea permanentă, în condițiile în care evaluarea clasică este profund afectată de condițiile învățării la distanță.
de Prof. Janetta-Daniela Bărăitaru – Colegiul Național Mircea cel Bătrân, Constanța
Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 25-26 / ianuarie-februarie 2022
