Dezastrul din învăţământ a scos în stradă, săptămâna trecută, zece mii de cadre didactice membre FSLI din întreaga ţară. Profesorii s-au strâns miercuri, 6 noiembrie, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, pentru a protesta faţă de distrugerea sistematică la care este supus în ultimii 20 de ani sistemul de învăţământ şi au cerut imperativ celor aflaţi la guvernare să stopeze o posibilă şi ireversibilă catastrofă, tratând cu responsabilitate educaţia, pentru că de aceasta depinde viitorul acestei ţări. „Salvaţi educaţia, salvaţi România!” a stat scris pe piepturile protestatarilor, unii dintre ei veniţi cu propriii copii, şi aceştia, chiar dacă preşcolari, având scris pe piept cel mai alarmant slogan al ultimilor 20 de ani.
O delegaţie a FSLI a înmânat, la Guvern, ministrului Remus Pricopie un apel semnat de cei 10.000 de oameni prezenţi, a căror disperare a atins cote foarte ridicate şi care sunt mai hotărâţi ca oricând ca, alături de colegii lor, să declanşeze greva generală. În piaţă însă s-a cerut de mai multe ori şi îngheţarea anului.
Coincidenţă sau nu, revolta profesorilor din România, semnalată, de altfel, în presa europeană, vine după rectificarea bugetară pe minus de la sfârşitul lunii octombrie.
Mitingul a fost însoţit de un marş de protest pe Calea Victoriei, până în Piaţa Constituţiei, la Palatul Parlamentului.
Principala revendicare solicitată de cei 10.000 de oameni aflaţi miercuri în stradă a fost alocarea, începând cu anul 2014, a minimum 6% din PIB pentru educaţie, conform art. 8 din Legea Educaţiei Naţionale încă în vigoare, precum şi creşterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învăţământ din totalul cheltuielilor de personal din sectorul public.
În al doilea rând, FSLI a mai cerut modificarea Legii Educaţiei Naţionale, inclusiv în ceea ce priveşte statutul personalului didactic, astfel încât să se elimine discriminările existente în prezent şi să conducă la creşterea calităţii actului de instrucţie şi educaţie, dar şi la creşterea gradului de implicare a cadrelor didactice în luarea deciziilor. În acest sens, prin­c­ipalele modificări care se impun sunt: reintro­ducerea normei de predare de 16 ore pe săptămână pentru personalul didactic care are peste 25 de ani vechime în învăţământ şi gradul didactic I, decontarea cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice să se facă de la bugetul de stat, prin Ministerul Educaţiei Naţionale, introducerea prevederilor Legii nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau programe educaţionale pe suport electronic, reintroducerea sporului de doctorat şi posibilitatea pensionării anticipate, cu cel puţin 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei. S-a cerut, de asemenea, acordarea gradaţiei de merit şi pentru personalul didactic auxiliar, precum şi posibilitatea dobândirii de către cadrele didactice a celei de-a doua specializări, prin programe de conversie profesională, cu finanţare de la bugetul de stat.
„Ministrul Remus Pricopie şi ministrul pentru Dialog Social, Doina Pană, cu care ne-am întâlnit la Guvern, ne-au asigurat, încă o dată, de bunele intenţii ale USL.”
A doua solicitare a celor prezenţi în Piaţa Victoriei a fost adoptarea unei legi de salarizare prin care salariile profesorilor debutanţi să crească cu 50%, iar raportul dintre salariul de bază maxim al funcţiei didactice şi cel minim să fie de 2:1. De asemenea, FSLI a mai solicitat imperativ majorarea salariilor personalului nedidactic, specificând că actualele venituri ale acestei categorii de salariaţi le permit un trai sub limita subzistenţei.
De asemenea, toţi vorbitorii au cerut în unanimitate depolitizarea învăţământului, astfel încât, în dobândirea funcţiei de director al unităţii de învăţământ, rolul determinant să revină colectivului unităţii, şi nu factorului politic.
Nu în ultimul rând, FSLI a cerut regândirea programelor şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor, în sensul de a se pune accent pe latura formativă, şi nu pe cea informativă, iar prin evaluare să se verifice capacitatea elevilor de a aplica practic cunoştinţele dobândite, pentru a face faţă cerinţelor în schimbare şi compe­tiţiei de pe piaţa forţei de muncă. Toate aceste revendicări au fost aduse la cunoş­tinţa ministrului Educaţiei Naţionale. „Ministrul Remus Pricopie şi ministrul pentru Dialog Social, Doina Pană, cu care ne-am întâlnit la Guvern, ne-au asigurat, încă o dată, de bunele intenţii ale USL şi ne-au cerut să avem răbdare, pentru că acum suntem cu toţii într-o situaţie grea”, a spus preşedintele FSLI, prof. Simion Hancescu, după ieşirea de la Guvern. Oamenii însă nu mai au răbdare şi, dacă nu se va întâmpla ceva concret legat de salarizare, aşa cum oamenii din Piaţa Victoriei au cerut, este foarte posibil să se ajungă la grevă generală. În perioada imediat urmă­toare, Federaţia Sindicatelor libere din Învăţă­mânt va organiza un referendum în rândul mem­brilor săi, prin care îi va con­sulta în ceea ce priveşte declanşarea unei greve generale.
 
„Singura soluţie pe care o văd acum este greva generală, ori în preajma alegerilor europarlamentare, ori în preajma încheierii anului şcolar!”
 
Fără pancarte spectaculoase, cu priviri mohorâte şi fără texte inspirate pregătite de acasă, protestatarii au părut mai ameninţători ca în urmă cu trei ani. Sărăcia li se poate citi în ochi, se poate ghici în pantofii cu care sunt încălţaţi şi în hainele modeste pe care le poartă. Mulţi dintre ei sunt oameni în prag de pensionare, profesori cu peste 40 de ani de vechime în învăţământ, ale căror salarii nu depăşesc 2.000 de lei. Unul dintre ei spune cu jenă că el nu a văzut marea niciodată şi că salariul de mizerie pe care l-a avut şi îl are nu i-a permis nicicând să-şi facă un concediu decent. Costumul pe care îl îmbracă la ore seamănă mai curând cu o salopetă de CFR-ist. Aşa intră zi de zi în clasă şi spune cu demnitate „Bună dimineaţa, copii!”
Gabriel Popescu, tânăr profesor băcăuan, are 35 de ani. „Lucrez de opt ani în învăţământ, spune el, şi nu am simţit nicio îmbunătăţire semnificativă, şi astăzi fiind tratat tot ca debutant; salariile nu sunt motivante în niciun fel pentru tineri.” Are un salariu de nici 1.000 de lei, e căsătorit şi are doi copii: „Soţia lucrează tot în sectorul bugetar, în sănătate, deci suntem un caz fericit”. Mărturiseşte că doreşte să rămână în învăţământ pentru că pentru asta s-a pregătit, „vocaţie cred că am, din moment ce încă rezist pe baricade”. Istvan Kiko are 33 de ani, e profesor `n Harghita, şi el fiu de dascăli. Are un salariu de 800 de lei, dar, graţie unor prieteni care s-au stabilit la Londra, speră să scape curând de acest coşmar, cum însuşi numeşte situaţia în care se află.
La rândul ei, Coca Violeta este profesor de chimie la Liceul Letea, din Bacău, are 31 de ani vechime în învăţământ şi mărturiseşte că are un salariu mai mic decât atunci când a intrat în sistem.
„Nu vom renunţa la idealul nostru ca şi copiii noştri să înveţe în aceleaşi condiţii în care învaţă copiii din celelalte ţări civilizate ale lumii, a spus de la tribună Simion Hancescu. Nu avem dreptul să renunţăm, pentru ca şi salariaţii din învăţământ să trăiască la fel de decent ca şi colegii lor din alte ţări. Dar pentru asta trebuie să se trezească conştiinţa în rândul salariaţilor din educaţie. Trebuie să fim uniţi şi să luptăm. Singura soluţie pe care o văd acum este greva generală, ori în prejma alegerilor europarlamentare, ori în preajma încheierii anului şcolar!” Un apel direct la luciditate a lansat şi preşedintele sindicatului prahovean, prof. Ion Duţă, strigând: România, trezeşte-te până nu e prea târziu! „USL a venit pe un val de promisiuni. A promis în primul rând că în prima zi de guvernare va îndrepta marea greşeală, va adopta legea votată în Parlament şi promulgată de preşedintele Băsescu, legea de mărire a salariilor profesorilor, şi nu a făcut-o! Vrem să se respecte legea!” De la tribuna amenajată în Piaţa Victoriei a mai luat cuvântul Ion Dobre, preşedintele SIP „Prof. Ion Neacşu”, din Buzău: „Suntem în stradă pentru respectarea legii! Fără 6% din PIB învăţământul românesc va sucomba! Asta se doreşte?”
 
„Dacă politicienii şi guvernanţii noştri nu vor lua măsuri urgente, învăţământul şi, odată cu el, România se vor duce de râpă!”
La final, înainte ca profesorii să plece în marş spre Piaţa Constituţiei, pe sonorităţile verdiene ale Corului robilor, din „Nabuco” (acelaşi pe care au mărşăluit şi salariaţii din sănătate pe 2 noiembrie), prof. Ioan Ţenţ, vicepreşeditele FSLI, a ţinut să ne spună: „A fost altfel decât în 2010. A fost o mobilizare exemplară din partea cadrelor didac­tice care au venit în număr mare astăzi la Bucu­reşti, şi o vehemenţă care vorbeşte de la sine. Este multă tristeţe astăzi, aici, pentru că neajunsurile sunt din ce în ce mai multe”. Întrebat cum vede viitorul acestei ţări, în condiţiile în care învăţă­mântul nostru se apropie în ritm galopant de un dezastru, prof. Ţenţ a răspuns: „Dacă politicienii şi guvernanţii noştri nu vor lua măsuri urgente, învăţământul şi, odată cu el, România se vor duce de râpă!”
 
„Elevi, profesori, studenţi, rectori şi părinţi s-au solidarizat şi au creat una dintre cele mai puternice alianţe sociale din prezent”
 
La miting au fost prezenţi şi reprezentanţi ai elevilor şi studenţilor, care în felul acesta au ţinut să-şi declare deschis susţinerea faţă de protestul cadrelor didactice şi pentru salvarea educaţiei, ai cărei beneficiari direcţi sunt: „Încerc să vorbesc într-o notă optimistă, s-a adresat vicepreşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Vadim Vâlcu, celor 10.000 de profesori prezenţi în Piaţa Victoriei.
Pentru că educaţia nu se bucură de cele 6 procente din PIB promise prin Legea Educaţiei, este pentru prima dată când toţi actorii implicaţi în sistemul educaţional românesc – elevi, profesori, studenţi, rectori şi părinţi – s-au solidarizat şi au creat una dintre cele mai puternice alianţe sociale din prezent. Participarea noastră la aceste proteste a fost controversată încă de la început şi asta mă obligă să aduc aminte tuturor că beneficiarii direcţi ai educaţiei suntem noi, elevii şi studenţii, iar beneficiarul indirect – viitorul acestei ţări! Este pentru prima dată când participăm alături de dvs. la un asemenea protest şi poate greşeala noastră este că nu am făcut-o până acum”. Din partea studenţilor a fost prezent Mihai Dragoş, preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor din România, care a spus dascălilor prezenţi: „Până şi în Africa există state care pot să aloce 8% din PIB educaţiei, iar România dă 2,5%, jumătate din media europeană, mai mult, din 2008, România a scăzut cheltuiala publică cu educaţia cu 40%! Cum poate să se susţină un sistem de învăţământ a cărui finanţare scade în acest ritm de la un an la altul?” În semn de solidaritate cu profesorii, studenţii au fost, pe 6 noiembrie, în grevă japoneză.
 
O statistică de coşmar: România împarte ultimul loc cu Bulgaria în topul salariilor profesorilor europeni
 
În România, profesorii sunt mai prost plătiţi în unele cazuri decât şoferii. Din leafa lunară abia dacă reuşesc să-şi acopere cheltuielile de întreţinere şi mâncarea. Cei mai bine plătiţi profe­sori de liceu din UE sunt cei din Luxemburg, ţară în care salariul minim pe economie este de 1.800 de euro lunar. Ei câştigă un salariu anual brut de 104.049 de euro, la finalul carierei, adică 8.670 de euro pe lună. Urmează Danemarca, cu un salariu anual brut de 70.097 de euro, şi Austria, cu un salariu de 57.779 de euro. În Finlanda, salariul anual al unui profesor de liceu este de 49.200 de euro pe an. Surprinzător de mare este salariul profesorilor din Portugalia, de 30.000 de euro pe an, mai mare decât în Italia şi Franţa (28.666 de euro), iar profesorii maghiari câştigă de două ori mai bine decât românii. Următoarea ţară de la coada clasamentului salarizării este Letonia, acolo unde profesorii câştigă anual de două ori mai mult decât cei din România, 9.216 euro. În Ungaria salariul este de 9.448 de euro, iar în Slovacia de 9.605 euro. România împarte podiumul mizeriei cu ţara vecină, Bulgaria. În aceste două ţări, salariile profesorilor sunt nu doar cele mai mici din UE, dar şi de două ori mai mici decât salariul mediu pe economie în propriile ţări. Să recunoaştem că dezastrul care se configurează la orizont este de proporţii.
Marcela GHEORGHIU