Revista Studii de Ştiinţă şi Cultură

10-sus_Cultura este cel mai bun ambasador al apropierii dintre oameni. Revista trimestrială Studii de Ştiinţă şi Cultură îşi onorează această datorie prin competenţă şi devotament faţă de limba română, cultura şi tradiţiile româneşti, susţinând, în acelaşi timp, comunitatea românească din diaspora. Publicaţia se află în anul al doisprezecelea de apariţie neîntreruptă, fiind un nume respectat în cercetarea ştiinţifică din învăţământul superior european, domeniul Filologie.
Revista Studii de Ştiinţă şi Cultură, editată de Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad, a fost fondată în anul 2005, iar în anul 2012 a fost evaluată şi clasificată de CNCS, categoria B, profil umanist, domeniul Filologie. Revista este indexată în şase baze de date internaţionale, iar începând cu volumul XII, numărul 1, anul 2016, aceasta se află în curs de evaluare ISI de către BDI Thomson, SUA. Tematica revistei Studii de Ştiinţă şi Cultură se încadrează în domeniul Patrimoniu şi identitate culturală, susţinând în acelaşi timp prin activitatea sa editorială comunitatea românească din Serbia şi Ungaria.
Revista trimestrială Studii de Ştiinţă şi Cultură apare în format tipărit, precum şi pe site‑ul web al revistei. În ceea ce priveşte bazele de date internaţionale, revista păstrează o colaborare bună şi rodnică. Toate bazele de date au fost reactualizate în decursul lunii noiembrie, ca o iniţiativă a membrilor redacţiei.
Revista este indexată în BDI Index Copernicus International din Polonia, care realizează o evaluare anuală, în luna octombrie, după numărul de citări ale articolelor publicate în revista Studii de Ştiinţă şi Cultură. Ultima valoare dată de către Index Copernicus este de 6,05 puncte (o medie bună). În momentul de faţă, aşteptăm noua evaluare pe anul 2015.
Baza de date internaţională DOAJ mediatizează site‑ul oficial al revistei, unde se poate accesa, printr‑un acces deschis, conţinutul revistei. La începutul acestui an, s‑a semnat de către conducerea Universităţii de Vest Vasile Goldiş din Arad un nou Acord de Licenţă cu BDI CEEOL, Germania, asigurându‑se o bună difuzare a revistei în întreg spaţiul academic internaţional, revista având un caracter deschis, fapt ce contribuie la creşterea numărului de citări.
Bazele de date EBSCO (SUA) şi SCIPIO (România) promovează revista Studii de Ştiinţă şi Cultură în mod constant, afişând informaţiile şi trimiterea la site‑ul oficial al revistei.
La începutul anului 2016, revista a mai aderat la o bază de date, şi anume The Linguist List, SUA, care, la fel, afişează trimiterea spre site‑ul web oficial al revistei.
Menţionăm că, aşa cum este afişat pe site‑ul revistei, difuzarea gratuită se realizează către biblioteci universitare din ţară şi din străi­nătate. Colegiul de redacţie este alcătuit din personalităţi ştiinţifice de prestigiu din România, Franţa, Germania, Italia, Austria, Serbia, Ungaria şi Republica Moldova.
Un merit al calităţii ştiinţifice a revistei Studii de Ştiinţă şi Cultură se datorează respectării instrucţiunilor de redactare, activităţii  de evaluare a fiecărui articol de către doi referenţi ştiinţifici, cât şi parteneriatelor de colaborare cu universităţi din România, Franţa, Germania şi Serbia.
Revista este structurată pe şase secţiuni: I. Culturi romanice – Cultură românească (coordonator: conf. univ. dr. Ştefan Gencărău, Universitatea Marseille, Franţa); II. Cultură şi limbă germană – Cultură românească (coordonator: prof. univ. dr. Rodica Biriş, Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad); III. Limbă şi cultură slavă – Limbă şi literatură românească (coordonator: lect. univ. dr. Virginia Popovici, Universitatea Novi Sad, Serbia); IV. Traduceri – Traductologie (coordonator: prof. univ. dr. Vanda Stan, Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad); V. Cultură ştiinţifică (coordonator: conf. univ. dr. Eugen Gagea, Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad); VI. Recenzii (coordonator: prof. univ. dr. Emilia Parpală, Universitatea Craiova).
Un mod eficient în pregătirea şi editarea fiecărui număr al revistei Studii de Ştiinţă şi Cultură îl constituie şi rezolvarea zilnică a corespondenţei electronice cu colaboratorii.
Anual, revista realizează pentru colaboratorii săi din ţară şi din străinătate Colocviul Internaţional „EUROPA: centru şi margine, cooperare culturală transfrontalieră“, ajungând în acest an la ediţia a cincea (27 şi 28 octombrie 2016). Dintre lucrările prezentate în cadrul acestui colocviu menţionăm Comunitatea românească din Voivodina, autor: Viviana Milivoievici, Academia Română, filiala Timişoara; Coordonate ale contextului cultural în care a apărut literatura română în Voivodina, autor: dr. Brânduşa Juica, Universitatea din Belgrad, Serbia. Apreciem în acest context şi comunicarea Armonia înţelegerii multinaţionale prin cultură, autor: Cosmin Pribac, prefectul Aradului. Ca urmare a participării la numeroase activităţi culturale din Valea Timocului şi Voivodina, Republica Serbia, mai mulţi absolvenţi de liceu de etnie română optează pentru urmarea studiilor superioare la Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad.
Urmare a unei foarte bune colaborări cu Universitatea din Novi Sad, Serbia, Facultatea de Filosofie – Departamentul de Limba Română şi cu Societatea de Limba Română din Voivodina, Serbia, Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad a susţinut apariţia primului număr al publicaţiei Logos – revistă de limbă, literatură şi folclor pentru românii din Voivodina, Republica Serbia. Anual, revista Studii de Ştiinţă şi Cultură este prezentată, în perioada martie‑aprilie, la târgul internaţional de carte de la Novi Sad, Serbia, cât şi la manifestările culturale din Serbia organizate de Societatea de Limba Română.
Recent, oraşul Novi Sad a fost declarat capitală europeană a anului 2021, fapt care ne bucură şi ne onorează în a lua parte la crearea unui patrimoniu cultural mai bogat, mai vast, în baza strânsei legături cu Universitatea din Novi Sad, Facultatea de Filosofie – Departamentul de Limba Română, prin intermediul numeroaselor colaborări şi prietenii literare create.
În perioada decembrie 2015 – septembrie 2016, în revista Studii de Ştiinţă şi Cultură s‑au publicat 123 de articole, cu o medie de 30 de articole per număr (nr. 4/decembrie 2015, 31 de articole; nr. 1/martie 2016, 29 de articole; nr. 2/iunie 2016, 34 de articole; nr. 3/septembrie 2016, 28 de articole), semnate de autori şi cercetători ştiinţifici de la universităţi din peste 20 de ţări.
Anual, în cadrul Zilelor Academice Arădene, organizate de către Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad, în cadrul unei sesiuni internaţionale de comunicări ştiinţifice, se lansează revista Studii de Ştiinţă şi Cultură împreună cu noile apariţii editoriale din domeniul culturii, având ca invitaţi colaboratori ai revistei Studii de Ştiinţă şi Cultură din ţară şi din străinătate. Impactul internaţional de care se bucură revista Studii de Ştiinţă şi Cultură este apreciat şi prin numărul mare de articole primite la redacţie pentru evaluare şi publicare.
 Prof. Vasile Man