„Descoperă Dunărea” este un proiect educativ adresat copiilor și părinților derulat de Administrația Națională Apele Române în parteneriat cu administrațiile bazinale de apă, primul proiect de responsabilizare și implicare socială (de tip CSR – Corporate Social Responsibility) inițiat de o instituție publică. Se desfășoară exclusiv online, prin intermediul rețelelor sociale, pe toată durata vacanței de vară.

Una dintre primele lucrări înscrise în proiect – autor, Avram, 12 ani, Tinca
Obiectivul îl reprezintă „promovarea unui stil de viață sănătos, în care copiii și adulții sunt încurajați să-și petreacă cât mai mult timp împreună. Așa cum Dunărea adună 120 de cursuri de apă, la fel și proiectul Descoperă Dunărea își propune să adune ideile și inițiativele copiilor din toată țara”. Activitățile proiectului sunt deschise și părinților, director general al AN Apele Române, Ervin Molnar, subliniind că „responsabilitatea față de mediu se învață zi de zi, indiferent de vârstă!”
Componentele proiectului sunt definite astfel de către organizatori:
- Familia – Copiii sunt încurajați să iasă din spațiul închis al tabletelor, telefoanelor, televizoarelor și să meargă împreună cu părinții în natură, re-creând un spațiu de joacă și un mediu în care își pot dovedi și dezvolta creativitatea, respectând în același timp și regulile impuse de distanțarea socială
- Mișcare în aer liber, implicarea social – Atunci când ajung lângă un curs de apă, lac sau la malul mării, copiii pot construi din crengi, bețe, pietre, frunze sau materiale reciclabile, precum hârtie, sticlă sau plastic un tablou/operă inedită și/sau un personaj din poveste
- Învățarea prin joc a unor abilități digitale – Fiecare lucrare va fi fotografiată și transmisă organizatorilor pentru a intra în competiția națională desfășurată pe pagina de Facebook „Descoperă Dunărea”, pe adresa de email descoperadunarea@gmail.com. Primele cincizeci de fotografii aflate în top-ul aprecierilor vor fi răsplătite cu ghiozdane complet utilate. Termenul limită este 11 septembrie.
Educația pentru viață sănătoasă presupune inclusiv o dimensiune legată de alimentația sănătoasă, așa încât partener în proiect este și Brutăria Mamapan.
Sursa de inspirație a proiectului o reprezintă evenimentul „Danube Art Master” (http://www.danubeday.org/Danube_Art_Master), organizat de Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea la nivelul celor zece țări dunărene.
Articol de Florin ANTONESCU