Comunitatea Declic a iniţiat o petiție prin care solicit autorităților statului un program național, prin care toate şcolile din ţară să ofere o masă caldă la prânz tuturor elevilor.
,,Noi, semnatarele și semnatarii acestei petiții, vă cerem să realizați la Ministerul Educației un program prin care toți elevii să aibă acces la o masa caldă, se spune în textul petiției. În lipsa unei astfel de măsuri, copiii sunt expuși la o alimentație dezechilibrată și nesănătoasă”.
Inițiatorii petiției atrag atenția asupra faptului extrem de îngrijorător că, în România, 1 din 4 copii este supraponderal, or, potrivit specialiștilor în nutriție, o masă caldă este mult mai sănătoasă și poate preveni obezitatea în rândul copiilor.
La fel de grav este și faptul că 1 din 10 copii merge la culcare flămând. De aceea, pentru elevii care trăiesc sub pragul sărăciei, mâncarea de la școală ar fi singura masă caldă dintr-o zi”.
Comunitatea Declic remarcă faptul că ,,în Marea Britanie, elevii din școlile primare și secundare beneficiază de o masă caldă încă din 1947, dar și pentru școlarii din alte țări europene, masa caldă la școală este o obișnuință.
Statul român experimentează, însă, de 6 ani, programul pilot. ,,Masă caldă în școli”, elevii din doar 150 de școli din zone defavorizate fiind incluși, până în prezent, în acest proiect. ,,Masa caldă a ajuns să-i motiveze pe părinții vulnerabili financiar să-și trimită copiii la școală. Iar abandonul școlar a scăzut cu 4%.
Din păcate, mai spune comunitatea Declic, programul pilot a fost întârziat în fiecare an. Iar masa caldă a rămas de multe ori pe hârtie și nu a mai ajuns la copii. Un program național ar ușura accesul copiilor la hrană sănătoasă”.
Inițiatorii petiției care ar aduce pentru fiecare elev o masa caldă, zilnic, la școală, constată că parlamentarii mănâncă mai bine şi mai ieftin decât elevii români.
„În Parlamentul României se mănâncă bine şi, mai ales, ieftin. Elevii din România nu au acces, însă, la o masă caldă. Proiectul-pilot cu care autorităţile se chinuie de 6 ani a ajuns doar în 150 de şcoli. Şi, uneori, masa caldă devine un sandviş rece”, se arată în expunerea de motive. În concluzie, Ministerului Educației i se cere să realizeze un program prin care toţi elevii să aibă acces la o masă caldă la şcoală, deoarece, „în lipsa unei astfel de măsuri, copiii sunt expuşi la o alimentaţie dezechilibrată şi nesănătoasă”.
În textul petiției se mai spune că programul pilot a fost întârziat în fiecare an, iar masa caldă a rămas de multe ori doar pe hârtie. Aproape 7.000 de români au semnat deja petiţia online, până în momentul de față.