Pentru ce ar trebui să optăm?

În matematică există noțiunea de infimum (margine inferioară) și supremum (margine superioară) în contextul studiului mărginirii sau nemărginirii mulțimilor numerice. Acest studiu este unul de rafinament și răspunsurile par a fi uneori sub semnul paradoxului, la fel ca și cele din zona educației, unde timpul educațional este mărginit, însă problemele pe care trebuie să le rezolve par a fi în număr infinit.
Iată mai jos patru afirmații:

1. Predare bună și profesori buni sunt în orice sistem educațional. La fel și cazurile neconforme…
2. Determinante sunt valorile și credințele la care se raportează majoritatea actorilor educaționali.
3. Adevărata diferență nu o face instrucția.
4. Mai puțin înseamnă mai mult.

Ce ascunde, de fapt, această ultimă afirmație? Faptul că în anu­mite societăți există un acord asupra afirmației, fiind un principiu agreat de majoritate. Afirmația transcende zona educației, fiind proprie unui mod de viață, care în anumite culturi se raportează la:
– spațiu personal nu mai mult decât cel necesar unei vieți confor­tabile;
– a nu cumpăra mai mult decât poți consuma;
– a-ți organiza viața cât mai simplu și în respect față de resurse.
Revenind la zona educației, aceasta pare că se supune principiului contrar, mai mult înseamnă mai mult: mai multe metode noi, mai multe idei noi, mai multe inițiative; meniul educațional se îmbogă­țește pe zi ce trece, fără a renunța la zone anterioare; mai mult pare că este răspunsul oricărei probleme de sistem sau procesuale: mai multe clase, mai mult timp pentru educație, mai multe teme, mai multe cerințe, mai multă presiune, mai mult conținut, mai multe întâlniri și discuții, școală după școală, mai multe testări…
MAI PUȚIN = MAI MULT
În cele ce urmează nu fac decât să redau, sintetizat și cu foarte puține comentarii personale, opiniile unui profesor american care a beneficiat de o bursă Fullbright care i-a permis ca pe o perioadă de cinci luni să observe și să facă o cercetare în școli din Finlanda, realizând un material concluziv privind educația finlandeză comparativ cu aspecte din zone similare ale Statelor Unite ale Americii.

1. Mai puțină educație formală (instituționalizată) = mai multe opțiuni

Copiii finlandezi au ca vârstă de debut a școlarității vârsta de 7 ani; astfel se permite copiilor să fie copii, să se dezvolte mai mult prin joacă și explorarea mediului fără a fi închiși între patru pereți. De ce? Pentru că un copil trebuie să-și înceapă parcursul educațional la vârsta la care capacitățile fizice și psihice sunt optime pentru învățare și urmărirea unor obiective personale.
Învățământul obligatoriu este de 10 clase, urmat apoi de alegeri precum:
– uppersecondary school (liceu) – filieră care pregătește elevii pentru studii universitare (< 40% dintre elevi merg pe această filieră);
– vocational training (învățământ vocațional, de 3 ani) – filieră care permite accederea la competențe care permit o varietate de profesiuni (în acord cu propria vocație), dar nu exclud accederea în sistemul universitar (< 60%);
– intrarea pe piața muncii (< 5%).
Similar cu ceea ce se întâmplă în alte sisteme educaționale, însă reprezentând o reală și fundamentată opțiune a fiecăruia, și nu o restricție, pentru că se dorește:
– a da fiecăruia posibilitatea opțiunii pentru a deveni ceea ce dorește fiecare și devenirea să fie una însoțită de reușită;
– a nu forța elevul să-și îndeplinească propriile obiective și a-și aplica talentul sau abilitățile doar prin parcurgerea unor ani de studiu formal, pe care îl găsesc preponderent fără utilitate și plictisitor;
– a permite fiecăruia să se antreneze pentru propria carieră și să-și exploreze zona vocațională în variate moduri, nu numai prin școlarizare;
– a face ca elevul să participe real la propria educație, inclusiv prin sistemul formal, simțindu-se valorizat și asigurându-i-se confortul educațional.

2. Mai puțin timp școlar = mai mult timp util

Organizarea timpului școlar, care să asigure odihnă și timp școlar de calitate (majoritatea școlilor cu program care nu debutează mai devreme de ora 9.00 și nu depășește ora 14.30, cu mici variații de la zi la zi, program organizat în 3-4 perioade de activitate educațională de 75 de minute, cu pauze semnificative între ele).

3. Mai puține ore de instrucție = mai mult timp planificat

În SUA: media de ore = 1080 de ore de activitate la clasă.
Media de ore de activitate instrucțională pentru un profesor finlandez: 600 de ore anual (18 ore x 35 săptămâni = 630 de ore în România), cu aproximativ patru sau mai puține perioade de activitate la clasă (maximum 5 ore/zi); nu există obligația ca profesorii sau elevii să petreacă alt timp în instituția de învățământ în afara orelor de clasă; timpul este prețios și timpul în afara orelor de clasă este utilizat de profesori și de elevi – în condițiile unei educații axate pe responsabilitate și asumare – pentru pregătirea activităților la clasă.

4. Mai puțini profesori = mai multă grijă și consistență a educației

De regulă în primii șase ani de studiu (uneori doar primii trei ani), elevii finlandezi (de regulă, 15-20 elevi/clasă) au un singur pro­fesor la clasă (aceasta presupunând nu numai încadrarea pentru toate orele cu un profesor, ci și stabilitatea resursei umane pe toți cei șase ani!); se creează oportunitatea unei reale cunoașteri și relaționări, astfel încât elaborarea unor planuri individuale de învățare nu ră­mâne în stadiul de proiect sau utopie. Această abordare nu este doar în beneficiul elevilor, permițând profesorilor să aibă o percepție mai amplă asupra curriculumului, deci să asigure strategii mai bune pentru atingerea scopurilor educaționale.

5. Mai puțină mobilitate a resursei umane = mai multă încredere în profesori

Ce se întâmplă dacă un profesor nu confirmă cerințele postului? Sistemul și-a luat măsuri pentru a nu exista profesori neconformi. Accederea în sistemul educațional finlandez reprezintă un prag pe care îl trec cu bine doar 10% dintre aplicanți, mii de solicitanți fiind implicați în procesul de recrutare a cadrelor didactice anual. Pentru a deveni educator, mai ales în zona educației primare, nu trebuie să fii cel mai bun – în termeni de CV sau declarativ, trebuie să treci printr-o serie de interviuri care stabilesc profilul aplicantului, urmărindu-se identificarea abilităților naturale în ceea ce privește ocuparea postului de educator. Se pornește de la premisa că nu este suficient să ai studii în domeniul științelor educației sau conexe pos­tului de profesor. Trebuie să dovedești talent și pasiune. Universitățile care oferă pro­grame de studiu pentru educatori acceptă ca studenți doar pe cei care sunt dăruiți pentru această profesiune, cei aleși fiind introduși într-un sistem de formare inițială riguros, aplicat, finalizat cu teză de master. Acest sistem de selecție extrem de riguros asigură un statut confor­tabil profe­siunii. Astfel, presiunea din mediul extern – părinți, media, comu­nitate – este una care nu depășește limitele normale, aceștia având încrederea că omul de la catedră știe și acțio­nează spre binele copiilor.
În legătură cu relația școală – familie, la întrebarea câte discuții pe
e-mail are un profesor finlandez cu părinții, răspunsurile ar releva o medie de 5-6 e-mailuri… nu zilnic, nu săptămânal, ci semestrial… față de o situație similară în SUA, unde un profesor trebuie să răspundă întrebărilor părinților zilnic, câte 5-6 interpelări…

6. Mai puține activități la clasă = mai multe pauze utile

Activități la clasă a câte 75 de minute, urmate de pauze de 15-20 de minute, nu mai mult de patru și foarte rar cinci perioade de acti­vitate. Pauzele sunt necesare digestiei celor ingerate în activitate, pentru mobilizare corporală, aerisire, relaționare… Totul pentru a reîncepe în condiții optime (fizice și psihice) următoarea activitate. Stagnarea corpului = stagnarea creierului.
Profesorii au de asemenea pauze, existând camera profesorilor – teacher lounge. Aceste camere sunt continuu vizitate de profesori, în ele existând o atmosferă de lucru, dar și de relaxare sau socializare.
La nivelul învățământului secundar, profesorii au între activități pauze de 15-20 de minute, ba chiar și mai mari, pentru pregătirea activității și pentru schimbul de idei. O pauză doar de 5-10 minute nu permite decât pregătirea spațiului clasei pentru următoarea activitate (în cazurile în care profesorul este titularul unei săli de curs).

7. Mai puține testări = mai multă învățare

Pragmatismul obținerii unor rezultate conforme la teste naționale standardizate împiedică de cele mai multe ori inițiativa profesorului de a explora împreună cu elevii săi zone de inovare și creativitate. Aceasta înseamnă și mai multă responsabilitate din partea școlii și profesorului, însă oferă control mai bun asupra modului de parcurgere a curriculumului. Profesorul este capabil și este încurajat să încerce noi strategii pentru a crea activități la clasă, care să conducă la plăcerea învățării și la dezvoltarea abilităților individuale în conexiune cu realitatea (de exemplu, implicarea elevilor în realizarea și punerea în aplicare a unor proiecte cu scopuri educaționale bine definite, organizarea de activități meșteșugărești, care să permită elevilor să facă față unor situații din viața reală – cusut, gătit, curățenie, fitness, artizanat etc.). Important este că aceste zone sunt bine îmbinate cu zonele de cunoaștere academică – învățarea mate­maticii, spre exemplu, ca zonă de formare de deprinderi de rezolvare de probleme în situații reale, cotidian).

8. Mai puține conținuturi = învățare de profunzime

O realitate a multor sisteme educaționale este că la fiecare activi­tate la clasă profesorul adaugă noi zone de conținut, realizând o cursă contra cronometru în raport cu parcurgerea programelor școlare. Sentimentul rămânerii în urmă este unul pregnant și frustrant. Dar la ce se rămâne în urmă în această cursă? Un curriculum bine construit este acela care privește în adâncul conținuturilor – mai puține, mai rele­vante și mai interconectate. Panica este produsă de asigurarea trecerii în revistă a tuturor zonelor de conținut, pentru că elevul are de susținut teste. Dar dacă nu ar mai fi testele? Atunci graba parcurgerii curriculumului nu ar mai fi una necesară, profesorul reușind să adapteze predarea la ritmul real al claselor. Urmărind învățarea profundă, și nu cea de suprafață. De pus în discuție nu­mărul de competențe ce trebuie formate și numărul de conținuturi. Este o corelație directă între acestea sau…?

9. Mai puține teme pentru acasă = mai multă implicare și participare

O medie a timpului necesar rezolvării temelor pentru acasă de către un elev finlandez este de 1 ½ ore/zi, una dintre cele mai mici medii. De ase­menea, elevii nu beneficiază de tutori externi școlii sau de extra-lecții. Accentul este pus pe ceea ce se întâmplă real și continuu la activitățile de la clasă. Pentru că programele au fost gândite să le ofere elevilor cadrul optim de achiziții. Este precum un gentlemen’s agreement: nu veți avea teme pentru acasă dacă vă faceți treaba la școală.

10. Mai puțini elevi = mai multă individualizare a procesului

Finlanda – un profesor ia contact cu 3-4 clase pe zi, deci o medie de
80 de elevi/zi; un profesor din SUA ia contact cu 180 de elevi într-o zi
(5 clase/zi, a câte 30-35 de elevi).

11. Mai puțină structurare (centralizare) = mai mulă încredere

Încrederea este cheia întregului sistem, nu controlul sau structura cât mai complicată, structură care creează tone de reguli, substruc­turi, teste, verificări.
Societatea are încredere și respectă sistemul pentru că sistemul de accedere în zona educației este unul riguros; rezultatele evaluărilor internaționale sunt cele care asigură de asemenea încrederea, mai mult decât rafinarea și numărul evaluărilor interne.
Școlile au încredere în profesori pentru că aceștia vin cu un back­ground real și pot asigura elevilor condițiile de abordare experențială pentru stimularea creativității.
Părinții au încredere în profesori pentru că știu că deciziile educa­ționale sunt în beneficiul propriilor copii.
Profesorii au încredere în elevi pentru că aceștia au obișnuința de a aborda cu responsabilitate sarcini bine dimensionate și care produc învățare reală.
Elevii au încredere în profesori pentru că aceștia le oferă cadrul unei bune dezvoltări și definiri a stimei de sine, care să contribuie la succesul lor viitor.
Consider că la acest început de an școlar ideile conținute în articol pot fi un bun exercițiu de proiectare a activității fie didactice, fie manageriale. Materialul original se poate citi pe https://fillingmymap.com/2015/ 04/15/11-ways-finlands-education-system-shows-us-that-less-is-more/ și, dacă vă suscită interesul, încer­cați să parcurgeți și comentariile asociate.
Gabriel VRÎNCEANU,
Director, Casa Corpului Didactic, București