Pe profesori nu-i aplaudă nimeni

Pe profesori nu-i aplaudă nimeni

În hipermarket, dintr-odată, cumpărătorii se opresc din forfotit și-ncep să cânte; la urmă, aplaudă și reiau împingerea cărucioarelor. Echipa de fotbal (inclusiv cu o prezență de la marketing, ca să se vadă că e gest de manual) se aliniază pe trotuar vizavi de spital, le mulțumește medicilor care i-au ajutat pe jucători și pe antrenor să redevină apți de joc și aplaudă. Pe polițiști, pe pompieri, lumea-i aplaudă. Sunt aplauze, mulțumiri absolut meritate de către oameni aflați în cel mai adevărat sens al cuvântului în slujba semenilor. Nici vorbă nu poate fi ca munca lor să se oprească, să se reducă procentual, să se transfere, să fie înlocuită de o funcție a unui dispozitiv.

Dar pe profesori? Pe profesori nu-i aplaudă nimeni. Nu le vine nimeni sub geam să le fredoneze, să le zică un mulțumesc. Și ei sunt dintre cei la datorie, nu printr-o opțiune personală sau printr-o organizare a programului de lucru gândită de managementul companiei. Ei sunt la datorie pentru că pur și simplu fără ei nu se poate. Școala nu se închide. Dacă n-ar fi un stereotip („se folosește”), vorba de felul „închiderea școlilor”, „școlile sunt închise” ar fi de socotit drept nerozie. Școlile sunt deschise. Școala merge înainte, și ca proces, și ca instituție. Profesorii își țin lecțiile, cursurile, seminarele după orar, dau teme pentru rezolvare și cumva le primesc, evaluează, oferă consultații, se pregătesc ei înșiși, dau concursuri și examene, participă la acțiuni profesionale, la viața instituțională. Sigur, sunt unii care sar peste câte ceva din toate acestea. Ministrul educației e chestionat câți și care anume au fost prinși astfel și sancționați, iar dacă întâi, omește, cu bunul simț al experienței catedrei, trece peste răspunsul ce se cere a fi demascator, în două zile primește exemple din teritoriu considerate bune de livrat publicului, așa cum cer regulile prinse din zbor ale comunicării.

Și cum să se pună problema ca profesorii să fie dintre categoriile profesionale de aplaudat în contextul actual?! Să se întâmple așa ceva ar fi în sens contrar curentului, atitudinii persistente de atâta timp față de ei. Nu profesorii sunt cei care trebuie suspectați vigilent și ținuți din scurt, chiar dacă-și fac treaba, socotindu-se că tocmai de-aia și-o fac, pentru că funcționează mecanismele adecvate de control?! Nu profesorilor trebuie să le iasă din cap că ei sunt centrul clasei?! Nu profesorilor tocmai ce li s-a dat voie să pună note la lecțiile online fără să ceară acordul?! Nu dintre profesori e câte unul care se face de râs pentru că este depăşit de tehnologie?! Nu profesorul e beștelit cum de-și permite să nu dea voie să i se înregistreze ora, când el ține ora ține-n şcoala statului, plătit de stat?!

Referitor la înregistrarea orelor ținute de profesori – dincolo de caracterul și conținutul discutabile ale declarațiilor de semnat în acest sens – este de observat că nicio altă activitate profesională nu se desfășoară de la un capăt la altul sub ochii și pentru urechile publicului, așa cum ar fi ora profesorului supusă înregistrării, cu lipsa oricărei prevenții față de difuzare. Din activitatea oricărui meseriaș, o parte se consumă fără fără expunere: ospătarii din salonul restaurantului dispar tocmai prin specificul meseriei după ușa cu „Accesul persoanelor străine interzis”; paznicul patrulează ce patrulează, însă are și ghereta lui în care se retrage; mecanicul conduce metroul închis în cabina lui; pe agentul de circulație nu-l aud nici șoferii, nici pietonii ce comunică prin stația de emisie-recepție.

Profesorului i se cere să-și etaleze lecția fără limită de timp, spațiu, audiență nu pentru altceva, decât în scop asigurator că se află la post, gata de monitorizat. Ba e și luat la rost cum de nu vrea să-și arate lecția, de parcă ar fi proprietatea lui. Regulile proprietății intelectuale se vede treaba că pălesc. În condițiile acestea, nu sunt de mirare cerințele dezinvolte referitoare la platforme pe care unii să posteze lecții spre uzul comun, ca și cerințele referitoare la surse deschise și la resurse, la lecții susținute de profesori din școli „bune” pentru elevi din școli… cum?