Platforma de video e-learning în parenting, gastronomie plant based și dezvoltare personală Sevabloom (premieră de profil la noi) a constatat prin cercetări de piață efectuate în iulie 2020 că mai puțin de 1% dintre români sunt interesați în mod activ de o dietă și un stil de viață sănătoase. Interesul pentru alimentație (inclusiv dietă cu produse de proveniență non-animală, producerea ingredientelor etc.) a fost estimat la nivelul populației într-o pondere cu 75% sub media din Uniunea Europeană.
Platforma Sevabloom are un rol educativ și de îndrumare „către o viață sănătoasă și echilibrată și este singura platformă locală, care integrează cursuri video 6K și sfaturi dedicate exclusiv persoanelor fizice, din partea unor experți în domenii ca nutriție, gastronomie, psihologie și psihologia copilului sau coaching și training”. Este și unica platformă din România care oferă cursuri video de gătit plant based. Cursurile sunt ținute de Chef Ștefan Niță, specializat în preparate vegetariene, vegane și raw vegane, care subliniază: „Sevabloom s-a născut în primul rând din dorința de a-i ajuta pe oamenii care își doresc să se dezvolte, să învețe, să evolueze și vor să facă singuri aceste lucruri, să fie autodidacți, dar să beneficieze de ghidaj profesionist. De asemenea, vrem să aducem laolaltă oameni care au aceleași interese și care vor să afle cum pot să își schimbe stilul de viață sau să și-l îmbunătățească. Mentorii Sevabloom oferă alternative, nu o soluție unică. Cei care vor să introducă în alimentație mai multe preparate plant based, pentru că sunt mai ușoare sau la recomandarea medicului, sunt bineveniți în comunitatea Sevabloom, la fel cum sunt și cei care sunt exclusiv vegani sau raw vegani”.
Totodată, platforma beneficiază de contribuția unor mentori cu experiență, profesioniști în gastronomie plant based, coaching, training, psihologie.
Cerere ascendentă de conținut pentru creșterea armonioasă a copiilor
Referitor la parenting, Ștefan Niță semnalează: „Am observat de-a lungul ultimilor ani că tot mai mulți români au devenit interesați de mâncarea sănătoasă, de organizarea mai eficientă a vieții și de creșterea armonioasă a copiilor. Aceste domenii au o dinamică din ce în ce mai accelerată și în țările din vest. Din studiile pe care le-am făcut în ianuarie 2019, înainte de a demara proiectul Sevabloom, există mare cerere de conținut avizat, clar și simplu explicat, în mai multe arii legate de un stil de viață echilibrat, privită în mod holistic. Peste 60% dintre oamenii care au participat la cercetarea noastră au nominalizat dezvoltarea personală, parentingul și alimentația cât mai sănătoasă ca fiind principalele teme care îi interesează. Chiar dacă lipsa de timp este o problemă, respondenții au declarat că simt nevoia de ghidaj din partea unor experți. Așa s-a născut Sevabloom, o platformă prin care ne dorim să îi susținem și să îi ghidăm pe cei dornici să fie mai buni astăzi decât ieri, să trăiască mai sănătos și să-și găsească echilibrul”.