„Trebuie să îndrumăm viaţa noastră cu exemple ilustre.”(Seneca)
Conform DEX, ed. II, 1998, pag. 598, prin manual se înţelege într-un context general „carte care cuprinde noţiunile de bază ale unei ştiinţe, ale unei arte sau ale unei îndeletniciri practice”, iar într-un context specific educaţional „carte de şcoală”.
Am avut plăcerea să mă întâlnesc cu un grup de elevi de liceu şi una din temele de discuţie a fost „Este manualul şcolar un instrument util? Ce lipseşte/ce trebuie îmbunătăţit pentru a spori utilitatea şi atractivitatea?”
În urma discuţiilor – deloc surprinzător asumate de către elevi – am păstrat doar acele răspunsuri care au întrunit acordul majorităţii, după cum urmează: evidenţierea elementelor teoretice esenţiale prin marcări specifice; utilizarea unui limbaj/vocabular accesibil elevilor; cuvinte-cheie; alegerea coerentă a exerciţiilor de bază (nu simple, ci esenţiale) şi explicarea pas cu pas a metodelor de rezolvare pentru cele care pot fi replicate în alte exerciţii; ordonarea logică a exerciţiilor: pe nivel de dificultate, pe tematici; abordarea metodică a categoriilor de exerciţii; rezolvări în detaliu ale exerciţiilor propuse care depăşesc nivelul de bază; ordine internă a prezentării conţinuturilor; utilitatea noţiunilor predate – legături intradisci­plinare, legături interdisciplinare/utilitate în viaţa de zi cu zi; semnalarea noţiunilor anterior studiate care permit înţelegerea noilor noţiuni/concepte/metode; însoţirea teoriei şi metodelor de rezolvare cu explicaţii şi comentarii; elemente de atractivitate: desene, grafice, imagini; revizuirea periodică a manualului/completări…
Gabriel VRÎNCEANU, Director Casa Corpului Didactic, Bucureşti