„Caracterul însă al unei școli bune este ca elevul să învețe mai mult decât i se predă, mai mult decât știe însuși profesorul.” (Mihai Eminescu)
Cum adicătelea elevul să învețe mai mult decât i se predă? Păi, ne jucăm sau ce facem? Aaaa… suntem în secolul XXI, strategii moderne de predare-învățare, noua conceptualizare a educației…
Și Eminescu? Aproape 150 de ani ca să redescoperim că în binomul enunțat anterior nu predarea este cuvântul-cheie?
Și cum să știe elevul mai mult decât profesorul? Blasfemie! Profesorul trebuie să stea pe piedestal, în față, elevul trebuie să fie supusul.
Evident, poate că în mod particular se întâmplă cele descrise anterior, însă la modul general, situația în zilele noastre s-a schimbat. În bine.
Însă calea educației este una sinuoasă și, pentru desăvârșirea unei școli bune – pentru acum și pentru viitor –, se definește prin pragmatism și utilitate.
De ce nu?