Obiectivele concrete ale instruirii sunt finalităţi pedagogice microstructurale necesare în contextul procesului de învăţământ. Sunt proiectate de fiecare cadru didactic prin acţiunea de operaţionalizare a obiectivelor specifice incluse în programele școlare. Din această perspectivă, obiectivele concrete sunt numite și obiective operaţionale
Acţiunea de operaţionalizare, realizată de fiecare profesor în activitatea de proiectare pedagogică a activităţilor de instruire concrete (lecţii etc.), trebuie concepută în raport de:
a) cerinţele impuse de obiectivele specifice, oficializate prin programele școlare, stabilite pe an, semestru, modul de studiu, capitol, subcapitol, unitate de instruire; b) situaţia concretă determinată de relaţiile existente între activitatea de instruire proiectată și condiţiile și resursele pedagogice existente la nivelul clasei, organizaţiei școlare, comunităţii educaţionale locale.
Obiectivele concrete ale instruirii reprezintă, deci, acele finalităţi microstructurale elaborate de profesor pentru realizarea unor activităţi de instruire concrete (lecţii etc.), într-un context spaţio-temporal limitat (sală de clasă, laborator școlar/universitar, cabinet școlar/universitar; lecţie etc.). Construcţia lor implică acţiunea de operaţionalizare a obiectivelor specifice incluse în programele școlare.
Acţiunea de operaţionalizare a obiectivelor specifice necesară pentru proiectarea obiectivelor concrete ale lecţiei etc. constituie sursa permanentă de creaţie pedagogică a fiecărui profesor. Are loc în cadrul normativ specific activităţii de proiectare curriculară care permite cultivarea creativităţii pedagogice a profesorului la niveluri superioare de tip inventiv și inovator. În acest sens putem avansa un model pedagogic al acţiunii de operaţionalizare a obiectivelor specifice ale instruirii care are ca funcţie centrală optimizarea procesului de elaborare a obiectivelor concrete în contexte didactice deschise. Structura sa articulează logic următoarele operaţii pedagogice:
1) Deducerea obiectivelor concrete din cele specifice, incluse în programele școlare, ţinând seama de contextul concret existent: a) situaţia școlii și a clasei de elevi; b) calitatea resurselor pedagogice (informaţionale, umane, didactico-materiale) disponibile; c) performanţele școlare anterioare, la nivel frontal, (micro)grupal, individual.
2) Prezentarea obiectivelor concrete ca sarcini de învăţare ale elevilor, definite în termeni de performanţe observabile și evaluabile pe tot parcursul activităţii de instruire (lecţiei etc.), în contextul interdependenţelor necesare între acţiunile didactice subordonate activităţii de instruire: a) evaluare iniţială (diagnostică și predictivă; b) predare-învăţare-evaluare continuă (formativă și formatoare); c) evaluare finală (sumativă, cumulativă).
3) Evidenţierea resurselor pedagogice necesare pentru realizarea sarcinilor de învăţare în spaţiul și timpul concret al activităţii de referinţă (lecţie etc.): a) conţinuturi de bază: concepte, modele, clasificări, formule, date, principii, axiome, reguli etc. cu valoare de „idei-ancoră”; b) metode, procedee (tehnici) și mijloace de instruire; c) condiţii externe (organizare, material didactic etc.) și interne (psihologice, determinate de empatia pedagogică a profesorului care respectă și valorifică potenţialul cognitiv, afectiv și motivaţional al elevului, stimulând încrederea acestuia în forţele proprii).
4) Evaluarea rezultatelor elevilor – frontal, (micro)grupal, individual – pe tot parcursul activităţii de instruire (lecţiei etc.) pe baza criteriilor stabilite anterior, integrate în structura fiecărui obiectiv concret, care permite luarea de decizii finale, cu caracter formal (note, calificative școlare), justificate pedagogic prin operaţiile de măsurare și apreciere realizate anterior (inclusiv în cadrul altor activităţi/lecţii) și prin liniile de perspectivă create care impun măsuri de perfecţionare, corecţie, ajustare structurală, restructurare – a formelor de învăţare-autoînvăţare, de tip formal (în clasă, în cadrul programului școlar) și nonformal (în afara clasei, în afara programului școlar), necesare elevilor pe termen scurt și mediu.
Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA
Acţiunea de operaţionalizare, realizată de fiecare profesor în activitatea de proiectare pedagogică a activităţilor de instruire concrete (lecţii etc.), trebuie concepută în raport de:
a) cerinţele impuse de obiectivele specifice, oficializate prin programele școlare, stabilite pe an, semestru, modul de studiu, capitol, subcapitol, unitate de instruire; b) situaţia concretă determinată de relaţiile existente între activitatea de instruire proiectată și condiţiile și resursele pedagogice existente la nivelul clasei, organizaţiei școlare, comunităţii educaţionale locale.
Obiectivele concrete ale instruirii reprezintă, deci, acele finalităţi microstructurale elaborate de profesor pentru realizarea unor activităţi de instruire concrete (lecţii etc.), într-un context spaţio-temporal limitat (sală de clasă, laborator școlar/universitar, cabinet școlar/universitar; lecţie etc.). Construcţia lor implică acţiunea de operaţionalizare a obiectivelor specifice incluse în programele școlare.
Acţiunea de operaţionalizare a obiectivelor specifice necesară pentru proiectarea obiectivelor concrete ale lecţiei etc. constituie sursa permanentă de creaţie pedagogică a fiecărui profesor. Are loc în cadrul normativ specific activităţii de proiectare curriculară care permite cultivarea creativităţii pedagogice a profesorului la niveluri superioare de tip inventiv și inovator. În acest sens putem avansa un model pedagogic al acţiunii de operaţionalizare a obiectivelor specifice ale instruirii care are ca funcţie centrală optimizarea procesului de elaborare a obiectivelor concrete în contexte didactice deschise. Structura sa articulează logic următoarele operaţii pedagogice:
1) Deducerea obiectivelor concrete din cele specifice, incluse în programele școlare, ţinând seama de contextul concret existent: a) situaţia școlii și a clasei de elevi; b) calitatea resurselor pedagogice (informaţionale, umane, didactico-materiale) disponibile; c) performanţele școlare anterioare, la nivel frontal, (micro)grupal, individual.
2) Prezentarea obiectivelor concrete ca sarcini de învăţare ale elevilor, definite în termeni de performanţe observabile și evaluabile pe tot parcursul activităţii de instruire (lecţiei etc.), în contextul interdependenţelor necesare între acţiunile didactice subordonate activităţii de instruire: a) evaluare iniţială (diagnostică și predictivă; b) predare-învăţare-evaluare continuă (formativă și formatoare); c) evaluare finală (sumativă, cumulativă).
3) Evidenţierea resurselor pedagogice necesare pentru realizarea sarcinilor de învăţare în spaţiul și timpul concret al activităţii de referinţă (lecţie etc.): a) conţinuturi de bază: concepte, modele, clasificări, formule, date, principii, axiome, reguli etc. cu valoare de „idei-ancoră”; b) metode, procedee (tehnici) și mijloace de instruire; c) condiţii externe (organizare, material didactic etc.) și interne (psihologice, determinate de empatia pedagogică a profesorului care respectă și valorifică potenţialul cognitiv, afectiv și motivaţional al elevului, stimulând încrederea acestuia în forţele proprii).
4) Evaluarea rezultatelor elevilor – frontal, (micro)grupal, individual – pe tot parcursul activităţii de instruire (lecţiei etc.) pe baza criteriilor stabilite anterior, integrate în structura fiecărui obiectiv concret, care permite luarea de decizii finale, cu caracter formal (note, calificative școlare), justificate pedagogic prin operaţiile de măsurare și apreciere realizate anterior (inclusiv în cadrul altor activităţi/lecţii) și prin liniile de perspectivă create care impun măsuri de perfecţionare, corecţie, ajustare structurală, restructurare – a formelor de învăţare-autoînvăţare, de tip formal (în clasă, în cadrul programului școlar) și nonformal (în afara clasei, în afara programului școlar), necesare elevilor pe termen scurt și mediu.
Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA