Una dintre „moștenirile” lăsate de fostul mi­nistru al Educației, Remus Pricopie, actualului ministru o constituie Metodologia anticorupție în sistemul de învățământ. Pare ușor suprarealistă toată povestea dacă te gândești că această metodologie cu prevederi foarte serioase, pe puncte (a, b, c, d etc.) se adresează corpului educațional, a cărui menire esențială este, între altele, promovarea unor valori certe în societatea contemporană, precum corectitudinea, respectarea normelor instituționale, a regulamentelor adică, acestea și altele încadrându-se perfect în chiar etica profesională a profesorului sau inspectorului școlar. Altfel spus, tot acest Proiect anticorupție înseamnă ceva de genul a-i învăța pe judecători sau pe procurori ce este Legea, ceea ce, paradoxal sau nu, se mai întâmplă, numai că asemenea acțiuni sunt de o anumită factură. În sfârșit, nedumerirea sau mimarea nedumeririi se mai diluează când aflăm că acest proiect se rea­lizează cu bani europeni. Și dacă există asemenea bani, de ce să nu-i cheltuim?!…
 Potrivit unor informații asociate proiectului, el se află deja într-o fază avansată de implementare. În context s-au realizat cursuri-pilot anticorupție cu un număr de circa 1.500 de profesori și s-a trecut la implementarea pe scară largă a acestuia. Ceea ce presupune existența unui asemenea proiect este și realizarea unui fel de Index al riscurilor de corupție posibile în cadrul Ministerului Educației Naționale, asociat unui management corespunzător al acestor riscuri. Adică nu poți fi o persoană necoruptă până când cineva nu manageriază în jurul tău riscurile de corupție, elaborând norme care să te protejeze. Mai curios (sau poate nu?!…) este faptul că acest proiect, cu bani europeni, cum spuneam, presupune și colaborări cu „structurile specializate ale Direcției Generale Anticorupție și ale Serviciului Român de Informații”(?!…), ei asigurând o parte din expertiză. E probabil vorba despre faptul că asemenea instituții vor explica profesorilor ce înseamnă în lumea contemporană corupția și cât de ușor poți deveni… un corupt. La sfârșitul proiectului se vor mai realiza, din câte se înțelege, și „ghiduri și proceduri destinate să asigure atingerea obiectivelor și sustenabilitatea rezultatelor” pentru toate categoriile de persoane din structurile de educație și administrative ale sistemului de educație, de la profesor, așadar, până la expertul de la Evaluare. Proiectul și Metodologia au, desigur, și un „con­ținut” pe măsură, pașii care vor fi parcurși în „managementul riscurilor de corupție” fiind: a) instru­irea persoanelor din sfera educației (cadre didactice, personal de conducere, membri ai consiliilor de administrație) cu privire la modalitățile de prevenire și combatere a corupției, la importanța integrității); b) pregătirea activităților; c) identificarea și descrierea riscurilor de corupție; d) evaluarea riscurilor de corupție; e) determinarea și implementarea măsurilor de prevenire/control; f) monitorizarea și revizuirea periodică a riscurilor; g) reevaluarea riscurilor.
La capătul acestui proces, sistemul se va „îmbo­găți” cu organizarea unor „comisii pentru prevenirea actelor de corupție în educație” (elemente esențiale, nu?!… sunt eu tentat să ironizez cumva lucrurile), la care se mai adaugă (atenție!) și înființa­rea unor posturi de consilieri pentru in­te­gri­tate(?!…), „care vor avea calitatea de ordonatori de credite, pentru sprijinirea activităților de prevenire a corupției”.
Mai departe sunt identificate, ca la doctor, acele activități „considerate vulnerabile la corupție”, „acti­vitățile care prezintă slăbiciuni în sistemul de control intern/managerial, de natură a fi exploatate de către angajații structurii sau de către terți, pentru comiterea unor fapte de corupție”. Activitățile identificate sunt numeroase, o întreagă listă, ele având în vedere: „contacte frecvente cu exteriorul institu­ției, cu diversele categorii de beneficiari ai serviciilor publice” sau „gestionarea fondurilor externe ale programelor/proiectelor, a fondurilor comitetului de părinți” până la (și aici intrăm într-un soi de nebuloasă!) „gestionarea informației – deținerea și utilizarea informației, accesul la informații con­fi­den­țiale, gestionarea informațiilor clasificate, constituirea claselor/transferul elevilor; gestionarea situațiilor școlare; încheierea situației școlare semes­triale/anu­ale a elevilor; acordarea premiilor, a recompenselor și a distincțiilor elevilor”. Sau, cumva și mai nebulos: respectarea eticii profesionale. Mă întreb, în context, dacă, în unele cazuri cel puțin, directorii care ar fi făcut asemenea cursuri ar mai fi alcătuit clase-mamut sau ar mai fi înscris elevi la clasa începătoare mult peste posibilitățile de școlarizare sau ar mai fi apărut școli cu trei schimburi…
Este, cum se poate vedea, o încercare de a monitoriza practic toate activitățile cadrelor didactice, ca și toate posturile din sistem. Concluzia ar fi, se pare, una singură: suntem din start pasibili de a deveni persoane corupte dacă aproape tot ce facem se încadrează, se pare, într-o formă sau alta de corup­ție. Alt termen în afara celui de „corupt” nu pare a mai fi posibil de utilizat de acum înainte.
Mărturisesc că nu mă știam înconjurat de atâtea „riscuri de corupție”; și nici că este/sau a devenit o adevărată problemă necesitatea managerierii acestora pentru a fi ferit de primejdia de a deveni corupt. Încep să înțeleg că statutul de pensionar, care survine la un moment dat, este unul privilegiat. Fiindcă, fără să împing în derizoriu preocuparea MEN pentru fenomenul corupției în școală, care ne apare ca fiind, într-adevăr, sistemic, proiectul îmi apare totuși și ca un fel de exercițiu în sine, de „artă pentru artă”, „un joc social” contextual prin care mi se spune ce mai e azi conform spiritului educației și ce nu mai e!… Europenizarea ne duce, din câte deduc, foarte departe în privința standardizării tuturor profesiilor. Cei care-și imaginează că a fi profesor mai înseamnă azi nu știu ce libertate, sau un fel de apostolat, trebuie să învețe să se controleze, să se autoeduce. Mai ales în ceea ce privește relația profesor-elevul care devine în actualele condiții tot mai dificil de „manageriat”…
Într-o lume în care corpul profesoral, în ansamblu său profesional, nu a știut să-și „managerieze” aspecte-cheie din propria muncă, el se poate aștepta azi, iată, ca cineva din afară să vină și să-i standardizeze/normeze tot mai mult comportamentul său la clasă, lecția, propriul limbaj și, evident, relația în ansamblu cu părinții sau cu elevul ca obiect al educației.
Metodologia anticorupție, proiectul ca atare, introduce un fel de vaccin obligatoriu pentru oricine vrea să se facă azi profesor. E bine, e rău?!… Un răspuns e, ca de obicei, greu de dat vizavi de modul în care se dezvoltă lucrurile în lumea de azi. O lume în care, în războiul dintre valorile „vechi” și criza lor, victorioase tind să iasă până la urmă nu atât noi valori, ci mai degrabă birocrațiile de orice fel. Care nu sunt în bună măsură decât paliative pentru confuziile unei epoci.
Adrian COSTACHE