MERITO propune evaluarea progresului elevilor prin standarde şi descriptori de performanţă

MERITO propune evaluarea progresului elevilor prin standarde şi descriptori de performanţă

În premieră pentru țara noastră, proiectul MERITO al Fundaţiei Romanian Business Leaders propune standarde şi descriptori de performanţă pe baza noului curriculum de gimnaziu, menite să sprijine cadrele didactice în evaluarea competenţelor dobândite de elevii din clasa a V-a.

Concret, rolul acestor standarde este acela de a conferi uniformitate, echitate şi transparenţă procesului de evaluare şi contribuie la o calitate unitară a educaţiei elevului, indiferent de zona din care provine copilul, de statutul său socio-economic sau de etnie.

Cei de la MERITO țin să sublinieze faptul că toate acestea standarde nu reprezintă un sistem de testare a elevilor, ci un instrument pentru uniformizarea notării. Astfel, pentru orice elev din clasa a cincea înmatriculat în orice şcoală din România, nota 8 la Limba şi literatura română va reflecta exact acelaşi nivel de cunoştinţe, de abilităţi şi de atitudini. De asemenea, standardele sunt concepute pe patru niveluri de performanţă: alertă (sub nota 5); emergent (nota 5-6); funcţional (nivel 7-8); operaţional (nivel 9-10). Fiecare nivel de performanţă detaliază fiecare competenţă specifică şi domeniu de conţinut din programele  în vigoare pentru clasa a V-a.

Profesorii de la MERITO mai precizează faptul că standardele nu sunt obligatorii, ci sunt propuse publicului pentru dezbateri în cadrul comunităţii de profesori şi în rândul organismelor abilitate. Prin acest demers, mai spun ei, MERITO iniţiază un proces de durată, în care îşi doreşte să ofere sprijin profesorilor, să culeagă feedback,  să realizeze cercetări active şi să fundamenteze anumite practici eficiente la clasă.

Propunerea actuală a standardelor curriculare a fost realizată voluntar de către un grup de profesori din comunitatea MERITO, format din Bogdan Raţiu, Natalia Leu, Dénes Margit, Ion Cicu, David Brumar, Antoaneta Ioana Luchian, Alexandra Homone, Carmen Hord.

În proiect, au fost cooptaţi specialişti din centrele universitare din Iaşi, Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoara, dar şi numeroşi practicieni.

De asemenea, MERITO anunță că, începând cu cea de a doua jumătate a lunii august a.c., în  cadrul proiectului se vor va organiza cursuri gratuite pentru cei care vor să testeze aplicarea.

Misiunea proiectului MERITO este aceeea de a transforma profesia de dascăl în România, în sensul de a o recredibiliza şi profesionaliza. ”Recredibilizăm meseria prin recunoaşterea şi promovarea profesorilor valoroşi, care practică Educaţie de calitate, inclusiv în afara claselor lor. Profesionalizăm meseria prin dezvoltarea acestor profesori şi sprijinul pentru răspândirea expertizei şi bunelor lor practici către colegii din sistem”, explică reprezentanţii MERITO pri8n intermediul unui comunicat de presă.

Comunitatea profesorilor MERITO numără 81 de laureaţi în prezent, care, împreună cu antreprenorii şi managerii din Romanian Business Leaders, lucrează ca să multiplice în sistemul de educaţie bune practici de predare, prin intervenţii de învăţare colaborativă, o voce a profesorilor şi printr-o platformă online de dezvoltare profesională relevantă pentru aceştia. Şi-au propus să inspire 50.000 de profesori din sistem până în 2030, astfel încât aceştia să poată cultiva adecvat abilităţile necesare elevilor.

Standardele de performanţă sunt un instrument care oferă finalităţi unitare în predarea şi evaluarea elevilor, indiferent de zona geografică sau de statutul socio-economic. Acestea nu sunt o colecţie de teste standardizate, ci o resursă în funcţie de care se poate evalua progresul elevilor.

Standardele sunt disponibile în format electronic pe https://standarde.merito.ro/ şi pot fi deja consultate de către cadrele didactice interesate.