Elevii din două clase a XI-a (46 de subiecți) au trecut proba unui test inițial menit să faciliteze mai buna cunoaștere a liceenilor de 17 ani de către noul lor profesor. Cele zece sarcini de lucru au fost fixate cu grijă pentru a nu leza cumva sensibilitatea elevilor, fără ambiguități, fără elemente tendențioase ori care aduc atingere decenței, bunului-simț. Cele zece sunt următoarele: 1. Numește cinci mari prozatori români; 2. Numește cinci mari poeți români; 3. Numește cinci mari dramaturgi români; 4. Precizează titlul, autorul și tema ultimei cărți citite de tine în această vară; 5. Numește trei calități moral-intelectuale ale poporului român; 6. Ai rude peste hotare? De când au plecat, unde s-au stabilit și care este ocupația lor? 7. Cât de folositori au fost pentru formarea ta moral-intelectuală primii doi ani de liceu? 8. Ce vei face după terminarea liceului? 9. Ce înseamnă a fi altruist? 10. Explică sensul expresiei Alea jacta est! (Zarurile au fost aruncate!). Cum lesne se poate vedea, testul încearcă să verifice competența literară a liceenilor și pe aceea lingvistică, precum și gradul de integrare socială și de poziționare în contemporaneitate. În linii generale, răspunsurile au fost cele așteptate, dar n-au lipsit nici surprizele semnificative, care îl avertizează pe profesor asupra unor puncte nevralgice și ezitări ale subiecților.
Primele trei sarcini se pot judeca în bloc, iar soluțiile date sunt edificatoare. Cu excepții fără relevanță, elevii au indicat corect cinci prozatori mari (patru, trei, doi sau unul) și poeți români reprezentativi, în aceleași trepte. La dramaturgi, lucrurile șchioapătă: a fost amintit I.L. Caragiale și atât. Dramaturgia română pare terra incognita pentru liceeni, care – conform tuturor previziunilor – nu citesc teatru și doar accidental vizionează spectacole de gen. Cei mai citați prozatori au fost: Ion Creangă, Ioan Slavici, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade și Marin Preda. Toți intră în paradigma liceală și sunt studiați pe traseul celor patru ani. Poeții citați predilect au fost: Mihai Eminescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi, George Bacovia, Lucian Blaga și Ion Barbu. La prozatori apare necunoscutul Marin Barbu. Probabil că elevii în cauză se gândeau la Eugen Barbu, care este într-adevăr un prozator puternic și merită să fie citat. Inadvertențe au fost destule: Sadoveanu trecut la poeți, Creangă la fel, Negruzzi e socotit când poet (a scris poezie în tinerețe), când dramaturg, Mircea Eliade – cotat ca poet, iar Macedonski ca prozator mare. Nichita Stănescu a fost ortografiat uneori Nechita, ceea ce reprezintă o eroare de ortografiere.
Răspunsurile la cerința numărul patru sunt, în general, consternante. În realitate, elevii n-au citit nimic în vacanță, dar mistifică vizibil indicând ca lecturi opere literare studiate în clasa a X-a: „O scrisoare pierdută“, de I.L. Caragiale, care este o piesă de teatru, inclusă într-un volum, și nu o carte distinctă, „Moromeții“, de Marin Preda (fără a se preciza volumul), „Moara cu noroc“, de Ioan Slavici, „Ion“ și „Pădurea spânzuraților“, de Liviu Rebreanu, „Baltagul“, de Mihail Sadoveanu, ori „Maitreyi“, de Mircea Eliade. Basmul cult „Povestea lui Harap Alb“ este socotit o carte. O elevă a citit „Codul manierelor elegante“, dar nu-și amintește autorul; un elev menționează „Cartea cimitirului“, tot fără autor. Mai apar în teste „Sânge albastru“, „Fluturi“ (fără autori) și „Allergiant“, de Veronica Roth. Este pomenit și Tudor Chirilă, dar fără titlul aferent. Opțiunile extraprogramă sunt întâmplătoare și nu au nicio atingere cu marea literatură. Diagnosticul specialiștilor se confirmă încă o dată: adolescenții români, ca și confrații lor de pe planetă, nu mai citesc ori citesc flecuștețe cu parfum comercial, ceea ce reprezintă un motiv de tristețe și de îngrijorare.
În viziunea liceenilor, poporul român – din care fac și ei parte – are calități indiscutabile. Nu le-am cerut elevilor să precizeze – în oglindă – și defectele aceluiași popor pentru a nu aluneca pe o pantă negativă, evitând astfel riscul de a primi răspunsuri hazardate și discutabile. Așadar, inteligența, devotamentul, ospitalitatea, bunătatea, dărnicia, altruismul, solidaritatea, responsabilitatea, ingeniozitatea, adaptarea rapidă, optimismul, patriotismul, iubirea, tăria de caracter, puterea de muncă, mărinimia, creativitatea sunt însușirile poporului nostru. Un elev precizează, între altele, integritatea socială – sintagmă imprecisă; poate avea în vedere integritatea morală. Un altul își plasează enunțul sub semnul optativului-condițional: ar trebui să aibă multe calități. Important este că liceenii își apreciază propriul popor și dacă ei sunt sinceri sută la sută înseamnă că suntem pe drumul cel bun.
Din 46 de subiecți, 44 au rude peste hotare: părinți, frați, surori, unchi, mătuși, verișori. Acești oameni au plecat – precizează elevii – în ultimii 10-15 ani, stabilindu-se în Germania, Franța, Anglia, Italia, Spania, Irlanda, Belgia, Norvegia. Domeniile în care lucrează: construcții (cei mai mulți), vopsitori de stâlpi (în Franța, de exemplu), în agricultură, auto, curierat, culegători de fructe, îngrijirea bătrânilor, ca asistenți medicali, renovări interioare, depozitare de mărfuri în supermarketuri, transport de marfă, măcelari, instalatori, croitorie, sticlărie, în domeniul hotelier, barmani, bucătari. Nu sunt domenii de vârf, dimpotrivă, dar se pare că munca respectivă le garantează un trai decent. Se observă imediat că activitățile de ordin intelectual – fără a fi prohibite – se dobândesc mai greu. Un singur elev a precizat că are o rudă care munceaște în domeniul IT. Detaliile sunt revelatoare, iar concluzia este una singură: „hemoragia“ poporului român peste hotare va continua. Adolescenții de azi nu vor ezita să calce pe urmele rudelor lor din străinătate. Unele opțiuni au fost fără echivoc în această privință.
De o platitudine dezarmantă au fost răspunsurile la sarcina numărul 7. Puțini au știut să sintetizeze judicios experiența celor doi ani de liceu. Am aflat pe această cale că elevii și-au schimbat modul de gândire (în ce sens nu ni se spune), au învățat să-și exprime un punct de vedere personal, gândesc altfel (cum?), și-au deschis mintea (sunt mai receptivi la stimulii intelectuali, probabil), au o gândire mai rapidă și rațională (semn de maturizare), și-au format caracterul, și-au dezvoltat vocabularul, au căpătat cunoștințe noi (perfect previzibil), se gândesc mai serios la viitor, au descoperit cine sunt cu adevărat (revelația identității), și-au făcut mulți prieteni. Nu puțini subiecți, comozi și inerțiali, s-au mulțumit să precizeze doar că anii de liceu au fost folositori, fără a exemplifica în vreun fel. Sfânta suficiență adolescentină!
Opțiunile postliceale nu sunt pretențioase și nu exprimă tendințele la modă ale liceenilor „de fițe“: facultatea de construcții, Academia de Poliție, școlile de agenți de poliție, de jandarmi ori de agenți de penitenciar, agronomie, kinetoterapie, farmacie, contabilitate, stewardesă (sic!), psihologie, apicultură. Câțiva elevi au opțiuni pragmatice: „Plec la fratele meu în Germania!“ sau „Doresc să ajut copiii cu dizabilități“. Un visător se dovedește hotărât să devină procuror: „Chiar dacă toată lumea mă descurajează, eu voi lupta pentru visul meu!“ Frumos!
Competența lingvistică a liceenilor s-a dovedit îndoielnică și ezitantă când a fost vorba să explice sensul sintagmei a fi altruist. Acccepțiunile semantice au fost următoarele: a fi harnic, a fi bun la suflet, a lucra în echipă (sic!), a fi generos, a fi chibzuit, a fi om bun (sic!), a-ți păsa de cei din jur, a fi înțelegător, a fi binevoitor, a fi creativ, a fi milostiv. Două soluții sunt aberante: a pune răul pe primul plan și aiuritorul „a fi egoist“, adică exact antonimul expresiei-cheie. Ca observație generală, liceenii sunt deficitari atunci când se pune problema să explice sensul unor neologisme sau al unor expresii de largă circulație. Altruismul nu le este familiar și ca atare s-au mișcat ezitant în zona sinonimelor aproximative.
Celebra expresie a lui Cezar, rostită la trecerea Rubiconului (Alea jacta est!), cu ocazia unei expediții militare, ar trebui să existe în zona de cultură generală a fiecăruia dintre noi. Realitatea este ceva mai nuanțată. Subiecții chestionați au dat explicații ce se înscriu pe o claviatură destul de largă, fie aproape de sensul corect al expresiei, fie foarte departe. Iată câteva soluții ale liceenilor: fapta a fost deja consumată; o acțiune în desfășurare; a spune totul pe față; nu se mai poate face nimic; nu se mai poate da înapoi când am făcut o alegere; norocul a fost risipit; jocul abia a început; viața este programată de la început. Un elev traduce laconic: înseamnă ghinion. Un altul este misterios: suspans. În fine, un cugetător sceptic: lumea nu mai poate face nimic pentru a recupera timpul pierdut.
După acest exercițiu instructiv se impun câteva concluzii. Liceenii români de astăzi trăiesc într-o contemporaneitate complexă, dinamică și derutantă, cu schimbări rapide și spectaculoase, la care ei se adaptează mult mai ușor, grație lipsei de experiență, ingenuității și receptivității totale la nou. Tehnologia informațională i-a câștigat definitiv și de aceea nu ne mai mirăm când constatăm că ei nu mai citesc, ori citesc accidental ori din obligație cărțile pe suport de hârtie. De aici deficitul de vocabular, de fantezie și de cultură generală. Orientarea lor literară este lacunară; nu au o exactă ierarhie axiologică a scriitorilor, de unde rezultă confuzii și ezitări, aproximații și soluții eronate. Fie că se află în vacanță, fie în cursul anilor școlari, nu au impulsul și nici motivația de a citi, socotind această ocupație o corvoadă totalmente inconfortabilă. Această realitate trebuie să ducă la schimbarea strategiilor didactice menite să asigure o motivație solidă a lecturii. Altminteri vom continua să dăm târcoale inutile acestei probleme, care se poate dovedi una fără soluție. Viitorul ne va edifica. Nu puțini sunt însă prezicătorii sumbri, care ne avertizează asupra posibilei morți a cărții de hârtie.
Răspunsurile elevilor cu privire la rudele de peste hotare reprezintă un avertisment clar pentru întreaga societate. Este adevărat că li s-au deschis românilor multiple oportunități de călătorie și de muncă în Europa. Cei rămași afară trimit în țară sume importante de bani și contribuie la sporul de bunăstare al conaționalilor. Acest fapt pozitiv are însă și un revers neliniștitor: golirea treptată a teritoriului național de români. Unde vom ajunge cu acest exod?
Deja se simt efecte alarmante: scăderea populației școlare, cu consecințe în lanț asupra sistemului de educație, împuținarea forței de muncă, încetinirea investițiilor majore ori anularea acestora, dispariția meseriașilor, depopularea satelor, îmbătrânirea populației, un număr mare de pensionari în raport cu persoanele active ș.a. Creierele lucide ale acestei nații au datoria să semnaleze riscurile serioase privind păstrarea ființei naționale, iar clasa politică și decidenții de la vârful statului au datoria de a găsi soluțiile salvatoare. Bălăcăreala politicianistă, războaiele pentru putere, ciocnirile dure între partide și grupuri de partide, demagogia promisiunilor electorale, toată vânzoleala și agitația dâmbovițeană cu parfum bizantin se pot dovedi sterile într-un viitor previzibil în absența unui popor unit, compact și dornic să-și împlinească destinul în spațiul carpato-danubiano-pontic.
Sigur că eșantionul de liceeni chestionat este mic, iar concluziile generalizatoare pot fi riscante. Dar câteva coordonate au devenit evidente și ne fac atenți asupra realităților sensibile de mâine. Sperăm din toată inima ca acest mâine să nu fie prea târziu.
Teodor PRACSIU
