Câți dintre noi ne gândim astăzi la propria imagine? Cred că foarte mulți. Foarte mulți și în împrejurări dintre cele mai diverse considerăm imaginea ca fiind oglinda care ne ghidează pe parcursul unei ore, unei zile, unei săptămâni, unui an etc. În opinia multora, imaginea se identifică cu cea mai pregnantă marcă a personalității, cu acel ceva care ne ajută să ne definim unicitatea în raport cu ceilalți.
Plecând de la aceste premise cu un grad mare de aplicabilitate în viața de zi cu zi, o să lansez câteva întrebări menite să pună în discuție o temă suficient de controversată pentru a fi supusă dezbaterii: Care sunt factorii care duc la construirea unei imagini de sine? Ce se întâmplă în cazul în care ne bazăm pe o imagine greșită despre noi înșine?
Voi încerca să răspund folosind câteva exemple din domeniul în care îmi exercit activitatea, domeniu în care imaginea are puterea de a câștiga respectul de sine și respectul celorlalți sau, dimpotrivă, de a compromite și discredita.
Făcând referire la elevi, trebuie să menționăm faptul că adesea imaginația debordantă poate duce la distorsionarea imaginii reale, generând o falsă imagine de sine. În cuvinte mai simple, adesea copiii tind să se considere ceea ce nu sunt, fiind „ajutați” atât de părinți, cât și de cadrele didactice. Vorbim aici, în cele mai multe cazuri, despre copii ai căror părinți au pretenția la rezultate deosebite fără ca aceștia să aibă o reală valoare, care să justifice avalanșa de note de 10. În aceste cazuri, părinții au o imagine falsă despre adevărata valoare a copiilor, imagine pe care au grija să le-o inducă și acestora prin laude nejustificate, prin blamarea profesorilor care dau note prea mici, prin permiterea multor manifestări care nu fac decât să adâncească conștiința unei imagini care nu există decât în imaginația dornică de perfecțiune a părinților.
Atitudinea părinților și a unor cadre didactice care acceptă situația de teama de a nu se certa cu părinții revoltați este cu atât mai gravă cu cât o imagine falsă poate grăbi eșecul pe termen lung. Copiii, crezând că sunt extrem de capabili, țintesc mai sus decât poate ajunge influența părinților, căderea fiind bruscă și de cele mai multe ori prea dureroasă pentru a putea fi trecută ușor cu vederea. În urma eșecului, cei mai mulți dintre ei se descurajează, trăind cu frustrarea de a nu reuși atunci când o bună parte din viața lor au fost considerați copii de nota 10.
Mă întreb însă de ce. Care este motivul pentru care un părinte ar distruge cu bună știință viitorul copilului său făcându-l să creadă că este extrem de competent, în ciuda multor indicii care tind să contrazică acest lucru? Cred că motivele sunt multe și se pot regăsi tot în acel compartiment al minții care stimulează imaginația. Este acea dorință de a menține aparența, dorința care caracterizează în cea mai mare măsură societatea rurală, în care oamenii se cunosc și în care unii părinți cu un statut social onorabil nu doresc să fie supuși rușinii de a nu avea un copil de nota 10.
Ce putem spune însă despre cadrele didactice? Există și în cazul acestora o imagine creată de imaginație? Eu cred că da, de vreme ce mulți dintre noi vrem adesea să părem ceea ce nu suntem, ascunzându-ne în spatele statului social mai mult decât onorabil pe care îl deținem.
Încercăm adesea să părem adevărate modele și să dăm lecții unor oameni pe care poate că natura nu i-a înzestrat cu o capacitate deosebită de acumulare a cunoștințelor, încercăm să câștigăm un respect pe care uneori nu îl merităm, dar care, dat fiind statutul social de care beneficiem, „ni se cuvine”. Chiar dacă adesea ne certăm unii cu ceilalți și ne implicăm în scandaluri care nu ne fac cinste, chiar dacă ne implicăm în conflicte și manifestăm ieșiri de care s-ar rușina și oamenii simpli, chiar dacă comportamentul de zi cu zi nu este demn de cel al unui cadru didactic, chiar dacă greșim frecvent, dar nu ne recunoaștem greșelile și continuăm să le comitem cu bună știință, totuși cerem, cerem să fim respectați și să fim reprezentați de imaginea care nu există decât în imaginația noastră.
Prof. drd. Raluca COVACI,
Școala Gimnazială Anghel Saligny, Banloc,
Școala Gimnazială Livezile