„Inteligența Artificială – sursă de dezvoltare pentru România, ediția a IV-a”, a constituit tema reuniunii organizate de RePatriot, „platformă de inspirație și informație care își propune să faciliteze accesul românilor din străinătate la oportunitățile din țară”. Au participat peste 100 de experți AI din toată lumea, profesori universitari, cercetători, oameni de afaceri, conectați cu prim-ministrul României, cu adjunctul secretarului general al NATO și cu alți decidenți din România.
A fost abordat „modul în care putem construi premisele implementării cu succes a unei Strategii de Inteligență Artificială a României, răspunzând la întrebarea cum facem ca lucrurile să se întâmple”.
Marius Bostan, antreprenor și fondator al Repatriot: „Inițiativa noastră a luat startul public în 2018 la Alba Iulia la Summitul RePatriot unde mai mulți români inteligenți au spus că avem oportunitatea să inițiem un val de dezvoltare rapid cu ajutorul tehnologiei. Important este să avem un plan împreună, să acționăm și tocmai asta facem. Foarte mulți antreprenori și manageri, cercetători, profesori, manageri și experți deja lucrează în proiecte care aduc beneficii economiei românești. Credem că aplicarea tehnologiilor de Inteligență Artificială poate accelera dezvoltarea României și este un răspuns formidabil în acest context în care pandemia și agresiunea din Ucraina ne afectează.”
Nicolae Ciucă, prim-ministrul României: „Vă adresez acest mesaj deoarece sunt convins că pentru România și cetățenii ei, Inteligența Artificială poate fi pârghia care aduce beneficii semnificative în primul rând pentru afaceri, educație, sănătate dar și pentru o creștere economică substanțială în multe alte domenii de activitate și, pot conduce la creșterea semnificativă a calității vieții și securității cetățenilor. Țara noastră are mare nevoie de toate mințile strălucite românești de pretutindeni pentru a dezlănțui forța benefică a tehnologiilor avansate. (…)Luăm în considerare crearea unui Comitet Național de Inteligență Artificială care să ofere leadership și să fie instrument de coordonare a eforturilor și să asigure punerea în operă a Cadrului Strategic Național pe care îl vom avea în partea a doua a acestui an, conform planificărilor.“
Mircea Geoană, adjunctul secretarului general al NATO: „La NATO ne uităm la AI și dintr-o perspectivă de securitate a noilor tehnologii. Aceste tehnologii transformă în mod profund economia, societatea modul în care ne organizăm, comunicăm și poate modul în care facem politică. Pe de altă parte, istoric vorbind, orice nouă tehnologie a avut și o componentă de securitate și aceeași tehnologie pe mâini bune și înțelepte produce progres, inovare, transformare și o viață mai bună pentru oameni, pentru specia umană în general.”
O Românie în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască
RePatriot AI este un proiect inițiat la Summitul RePatriot de la Alba Iulia, din octombrie 2018, prin care s-a propus lansarea primei Strategii de Țară pentru Inteligența Artificială – AI, România având astfel șansa de a realiza o viziune ambițioasă la nivel de țară, urmărind cu precădere dezvoltarea și implementarea de soluții bazate pe AI. Mai multe pe repatriot.ro/inteligenta-artificiala.
Romanian Business Leaders (RBL) este de 10 ani vocea și vehiculul de acțiune al liderilor de business pentru a construi o Românie în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Organizație apolitică, neguvernamentală și non-profit care oferă o platformă de acțiune și implicare socială pentru 1.000+ antreprenori și executivi de top din mediul de business privat. Mai multe pe www.rbls.ro.