Titlul articolului are ca temei un adevăr care nu mai trebuie demonstrat; e observabil de atâta vreme, iar repetarea acestei constatări pare inutilă, adresându-se parcă surzilor. Suntem tot mai nemulțumiți de creșterea dezordinii din educație, în timp ce decidenții nici măcar nu conștientizează pericolul instalării unui haos edu­ca­țional cronic. Facem o diferențiere între edu­cația societală și învățarea școlară, după cum ade­seori în limbaj curent educația este legată de instituțiile de învățământ (deși activitățile curri­culare contribuie la instalarea stării deficitare în care se află educația națională). Fiind sinteza expresiei comportamentale a cetățenilor dintr-o so­cie­tate, educația presupune asimilarea și res­pec­­tarea unor reguli, norme, convenții de bună conviețuire. Calitatea educației este consecința modului de organizare și funcționare onestă a unei societăți, bazată pe virtuți morale.
În limbaj obișnuit, educația se referă la toate câte se întâmplă în școală, iar „haosul din edu­cație” e inductibil ca „dezordine” în instituțiile de învățământ. Astfel gândit, ar trebui să punctăm bâjbâielile ministeriale privind un nou proiect legislativ, elaborarea defazată a curriculumului, ezi­tările privind terminologia coerentă și clară a documentelor oficiale, lipsa de coordonate (vizi­une) privind formarea profesională a cadrelor didactice, centralizarea excesivă, absența explicită a dimensiunii educative a școlilor și universităților etc. De la cine se așteaptă punerea ordinii între lucrurile haotice din educație? E vorba de edu­cația din societate și de educația școlară!
De ce „haos în educație”? Pentru că societatea este impregnată de frecvente fapte antisociale, antimorale, antieducaționale. Zilnic, repre­zen­tanții publici (presă, tv, comunicate juridice etc.) induc ideea că DNA este actorul principal, menit să combată corupția. Clientela acesteia se recru­tează din zonele administrative, politice, sociale și publice, chiar din rândul acelora care ar trebui să fie modele și exemple de bune practici educa­ționale. Corupția devine cea mai evidentă de­monstrație de noneducație. Pedepsirea corup­ților deconspirați nu rezolvă problema educației, mai ales că există impresia că sunt fenomene de anchetare preferențială, administrare subiectivă a pedepselor, hotărâri judecătorești incoerente. S-a ajuns chiar la formula „stat corupt”, altfel spus „stat needucat”, dominat de haos educațional și dezordine civică.
În aceleași cutume – care întrețin „haosul din educație” – intră hoția, mituirea, înșelăciunea, falsitatea, ne­cinstea și alte fapte care au molipsit educația națională. Preferința pentru cățelușul cu părul creț confirmă sperjurul ca o manifestare umană.
Lipsește respectul față de demnitate, prietenie, dragoste, absen­tează prețuirea față de valorile auten­tice, pentru lege, demo­crație, demnitate, norme creș­tine și de bun-simț, care dau contur virtuților umane și cetățenești. Educația costă, dar lipsa educației costă mai mult, iar haosul din educație costă și mai mult.
Actuala societate românească este consecința actualului curriculum școlar, emis, gestionat și finanțat de către stat. Efectele acestuia au impregnat generații de elevi și studenți, posesori de diplome, superficial educați și fără voința de autoeducație. Societatea așteaptă de la școală soluții de îndreptare a unei socie­tăți deficitare din punct de vedere educațional. Școala nu are atribuții explicite de educație, de inducere a unor comportamente morale și de culti­vare a demni­tății interumane. Mai mult, tânărul învață aici furtul, chiulul, copierea, obrăznicia, complicita­tea, fățărnicia, ura, invidia, carierismul. Mai poate observa abuzuri, nepriceperi, superficialitate, incorec­titudine etc. în care se complac o parte dintre profesori.
În fine, scopul educației este autoeducația. Numai astfel putem vorbi de o școală educativă, de o societate care educă, de „cetatea educațională”, în care toți oamenii devin responsabili de propria lor educație. Ministerul nostru este al „Educației Naționale”, dar el se ocupă în exclusivitate de „învățarea instituțională”. Ordinea în edu­cație poate începe cu igienizarea progresivă a societății, începând cu demnitarii politici și cu demnitarii administrativi. Până atunci, gestio­narea dezordinii e o preocupare total needuca­țională. Haosul din educație a ajuns o problemă esențială de sănătate națională.
Prof. univ. dr. Anton ILICA