Gramatica în liceu?

17

4 sus-3Cultivarea limbii române este o datorie a fiecărui vorbitor nativ, tânăr sau adult, şi presupune nu atât campanii pompieristice, declanşate la un semnal de alertă al unei personalităţi publice notorii, cât mai ales o muncă permanentă a instituţiilor şi a persoanelor abilitate: Academia Română, universităţile, cadrele didactice din preuniversitar, mass-media, experţi, studenţi şi elevi. Spiritul inerţial ori reacţia refractară sunt destul de des întâlnite la noi. Nu trebuie să ne mirăm prea mult când constatăm că, în 2015, la mai mulţi ani de la impunerea noilor reglementări ortografice privind scrierea lui î din a în interiorul cuvintelor româneşti de bază, există încă edituri şi gazete care ignoră cu nonşalanţă recomandările academice. Indisciplina noastră proverbială când vine vorba de respectarea legilor se manifestă şi în acest plan lingvistic mai larg, prejudiciind claritatea, corectitudinea şi expresivitatea limbii.
Ne amintim cu precizie de „saga” senatorului George Pruteanu de acum un deceniu şi ceva, cel care dorea reglementarea prin lege a regimului publicităţii stradale, al firmelor şi înscrisurilor publice, al traducerilor cu impact larg şi al reclamelor mediatice etc. Încercarea lui donquijotescă s-a izbit de conservatorismul structural al unora, de scepticismul şi indiferenţa altora, a sucombat destul de repede şi a căzut apoi în uitare. Este foarte adevărat că infatigabilul combatant pe tărâmul limbii române avea o intransigenţă lipsită de flexibilitate, un stil apodictic de a-şi impune convingerile, un sarcasm nimicitor, dar nu i se puteau nega priceperea şi competenţa. El venise în spaţiul parlamentar cu prestigiul de critic literar şi de analist sagace al derapajelor de la normele limbii literare, identificabile în presă şi nu numai. Rubrica sa televizată dedicată problemelor limbii avea forţă persuasivă, vigoare şi vervă. Deşi cotat adesea drept un excentric pitoresc, pe fond George Pruteanu avea dreptate şi nu ne rămâne decât regretul imprescriptibil că dispariţia fizică a titularului – survenită mult prea devreme faţă de pronosticul Parcelor – a dus şi la moartea ideii.
Zilele acestea am aflat cu indicibilă satisfacţie că mai există cadre didactice lucide şi responsabile care, îngrijorate de agramatismul tinerilor, solicită introducerea orelor de gramatică în toţi cei patru ani de liceu la toate profilurile. De asemenea, cer repunerea în drepturi, pe acelaşi palier, a geometriei clasice, „alungată” din cetate odată cu promovarea insistentă a geometriei vectoriale. Este greu de estimat care va fi epilogul acestor două deziderate legitime, ştiind bine câte frâne posibile se pot ivi până la verdictul ministerial pozitiv. Să ne gândim doar la marota supraîncărcării programelor de studiu ce domină retorica didactică şi pe aceea din afara sistemului. Nu sunt puţine vocile care clamează ultimativ: „Nu mai putem continua cu
15 materii la liceu!…” Se impune, aşadar, o descongestionare şi o reconsiderare a priorităţilor pentru ca în viitor gramatica şi geometria să-şi recâştige locul meritat.
Studiul gramaticii în clasele primare şi în gimnaziu are o incontestabilă utilitate mai cu seamă în plan teoretic. Elevii înţeleg gradual, de la simplu la complex, care este structura limbii române şi se familiarizează până la urmă cu elementele esenţiale ce alcătuiesc diversele ei „compartimente”: fonetică, lexic, morfologie, sintaxă şi într-o oarecare măsură capătă orientări privind structurile şi valorile stilistice. Marea problemă a fost sintetizată paremiologic de popor: „Teoria ca teoria, dar practica ne omoară”. Gramatica în şcoală rămâne totuşi destul de mult cantonată în teoretic şi nu este transferată mai apăsat în planul expresivităţii lingvistice, în comunicarea scrisă şi orală. Elevii învaţă aproape mecanic conjugarea verbelor la diverse moduri şi timpuri, dar aplicaţiile lor cotidiene sunt adesea greşite. Un gazetar m-a rugat recent să-i precizez câteva verbe utilizate eronat de către şcolari. Exemplele sunt concludente: a vroi în loc de a voi (a vroi este un hibrid verbal rezultat din combinaţia lui a voi cu a vrea); elevii rostesc şi scriu nu se merită, introducând în enunţ un se parazitar; noi trebuiam să învăţăm în loc de noi trebuia să învăţăm; indentificaţi în loc de identificaţi; a înfinge în loc de a înfige; aşează în loc de aşază. Ei folosesc frecvent argoticul e naşpa ori face nasoale, expresii verbale neratificate de limba literară. Practica didactică a dezvăluit un noian de erori de ordin ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, unele caracteristice, altele accidentale, cărora cohorte de profesori nu le-au găsit încă leacul. Într-o vreme s-a încercat explicarea degradării limbii vorbite şi scrise prin „asaltul” limbii engleze, ori prin proliferarea spectaculoasă a tehnologiei informatice, ori prin „explozia” comunicării cu telefonul mobil şi a mesajelor online. Atari fenomene nu justifică integral avatarurile actuale ale limbii române. Este limpede că trebuie să facem mai mult pentru a ieşi din orizontul îngust al degradării ei lente.
Limbă romanică prestigioasă prin blazonul ei milenar şi prin rezistenţa la timpul istoric, limba română merită astăzi o soartă mai bună, în condiţiile speciale ale expansiunii globalizante. Să nu ne fie indiferent destinul ei acum şi în viitor. Spiritele sceptice – de care n-am dus niciodată lipsă – s-ar putea întreba cu suficienţă de ce este bine ca elevii să cunoască limba română în totalitatea resurselor ei expresive? Într-o lume dinamică, aflată într-o permanentă tranzienţă (concept impus de viitorologul Alvin Tofler), limba română reprezintă pentru noi certificatul de identitate etnică, în baza căruia ne legitimăm ca popor civilizat şi european. Limba, ca organism viu, mereu în evoluţie şi îmbogăţit zi de zi graţie înnoirilor economico-sociale şi culturale, reprezintă instrumentul nostru esenţial de comunicare în spaţiul naţional. Cunoaşterea altor limbi nu justifică abandonarea limbii materne, ci dimpotrivă, impune slujirea ei şi cultivarea cu respect şi preţuire. Gândim şi simţim în limba maternă şi avem astfel privilegiul exprimării coerente, plastice, sugestive. Nu e puţin lucru pentru românii din ţară şi de pretutindeni. Iată de ce studiul gramaticii în întregul preuniversitar este o doleanţă firească, necesară şi oportună. Să nu uităm nicio clipă enunţul magic al sublimului viking Nichita Stănescu: „Limba română este patria mea!”
Teodor PRACSIU