Cine se teme de concursuri?
Mai nimeni, dacă e să ne luăm după declaraţii. Dacă e să o luăm pe cea dreaptă, lucrurile se schimbă. Radical!
De ceva vreme, sistemul naţional de educaţie din România face paşi vizibili în direcţia revenirii la normalitate. După reparaţii salariale, ministerul a decis că trebuie să se preocupe şi de stabilitatea managementului. Fie că ne place, fie că nu, s-a dovedit în repetate rânduri că performanţa este direct legată de stabilitatea manage­mentului, de transparenţa procesului de recrutare a personalului de conducere, de claritatea şi obiectivitatea criteriilor de selecţie.
Concursurile pentru ocuparea posturilor de inspectori şcolari generali, inspectori generali adjuncţi şi inspectori de specialitate sunt în plină desfăşurare. Au fost publicate metodologiile, s-au desfăşurat probe, s-au anunţat şi s-au validat rezultate. Lucrurile se mişcă în direcţia bună.
Totuşi, nu se poate vorbi de o mulţumire generală. Unii dintre cei care îşi doreau să gestioneze problemele învăţământului într-un judeţ au descoperit cât de dificil este să te încadrezi în rigorile metodologiei. Au aflat acest lucru „pe pielea lor”. Majoritatea şi-a asumat eşecul. Minoritatea a contestat. Orice. Metodologia, competenţa comisiilor de examen, derularea probelor. Numai faptul că Jupiter este retrograd în zodia Leului nu a fost contestat. Aşa e la noi! Moda inventată la atribuirea lucrărilor de interes public a fost preluată şi perfecţionată în sistemul de educaţie. Contestaţi, băieţi, orice, numai contestaţi!
Totuşi sistemul funcţionează. S-au găsit soluţii. Promisiunile făcute în campania electorală – vorbim de alegerile parlamentare – prind din ce în ce mai mult contur. Suntem într-un sistem în care entropia scade. Se face ordine!
Dar lucrurile nu pot merge liniar. Capra vecinului mai respiră încă!
Corul contestatarilor plânge întruna. Ba că nu era acum momentul pentru organizarea concursurilor. Dar când? Ba că ar fi bine să se schimbe metodologia. Sunt unii care cred că ar fi bine dacă directorii unităţilor şcolare ar fi aleşi de „colegi”. Uită pur şi simplu sau nu ştiu că aşa ceva s-a mai întâmplat. Năstruşnicul sistem a fost abandonat nu de bun ce era. S-au informat legiuitorii cum se mai întâmplă lucrurile în alte ţări. Ne-am adaptat. S-au organizat concursuri. La început, după metodologii mai sumare, după care s-a ajuns la metodologii extrem de elaborate. Şi nu a fost rău deloc! Rău a fost când nu s-au mai organizat concursuri. Abia atunci a apărut ingerinţa politicului în viţa şcolii.
În ultimii ani s-au produs multe schimbări în legile şi regulamentele ce guvernează mersul educaţiei. S-a schimbat structura consiliilor de administraţie (de mai multe ori), s-a schimbat regulamentul de funcţionare a unităţilor şcolare şi s-a schimbat Legea educaţiei. „Minunile” inventate în Legea 1 din 2011, ouată de Funeriu şi siluită de Guvernul Boc, sunt „fără număr”! Dar nici în documentul cu pricina nu a îndrăznit cineva să propună desemnarea directorilor de şcoli în urma unui scrutin.
Acum există o iniţiativă parlamentară care propune acest lucru. Adică am avansat… am avansat… şi ne-am întors de unde am plecat?
Propunerea, aşa cum este, trebuie dezbătută. Argumentele pentru respingerea iniţiativei ar trebui să fie evidente. Totuşi, pentru cei mai puţin avizaţi şi pentru cei mai contaminaţi de morbul populismului, putem reitera câteva.
Alegerea înseamnă organizarea unei campanii sau cel puţin a unei minicampanii electorale. Cu acest prilej, candidaţii îşi vor expune intenţiile. Mai puţin competenţele. Profesorii debutanţi şi cei cu gradul I, titularii cu normă întreagă sau cu jumătate de normă, poate şi suplinitorii îşi vor prezenta programele în faţa electoratului.
Este de presupus că vor avea drept de vot membrii consiliului profesoral. Poate şi personalul didactic auxiliar. Este greu de crezut, dar nu imposibil, că vom repeta moda anilor ’90, când la vot participau portarii şi îngrijitoarele. Neclarităţile provin din faptul că termenul „colegi” este insuficient definit.
Putem presupune că s-a încheiat campania electorală şi că legiuitorul, în înţelepciunea lui, a decis că votează membrii consiliului profesoral. Bine! Ce se întâmplă acolo unde sunt cadre didactice care au în şcoala respectivă 2 ore pe săptămână? Păi, membre în consiliul profesoral sunt. Votează! Unii au probabil completare de normă în anul în care se alege directorul unităţii şcolare pentru următorii 4 ani. Vor vota!?
Dar dacă sunt cadre didactice titulare în două şcoli? Dacă interesele celeilalte şcoli (în care are majoritatea normei) nu coincid cu acelea ale şcolii unde votează? Interesează pe cineva acest aspect?
Nu mai vorbim de unităţile şcolare în care există şi clase cu predare în limbi ale minorităţilor naţionale! Ce se poate întâmpla acolo este lesne de imaginat.
De dragul unei dezbateri fluente, mai putem face un pas şi ne imaginăm că s-au încheiat alegerile şi directorul a fost desemnat. Rămân două probleme extrem de sensibile. Ce autoritate va avea un manager ales în faţa „colegilor” care l-au votat şi care au uneori probleme cu disciplina? Va putea să aplice legea şi să respecte regulamentele ad litteram cineva care se gândeşte la următorul mandat. Concluziile cele mai optimiste conduc spre o competiţie populism versus autoritate, extrem de dificil de gestionat.
La final, sau colac peste pupăză (nu am găsit altă expresie!), directorul semnează un contract de management cu primarul localităţii sau cu preşedintele Consiliului judeţean.
Halal depolitizare!
Dar alegerile sunt bune, nimeni nu contestă acest lucru. Şi Traian Băsescu a fost ales…
Ioan ARDELEANU