Finanțarea învățământului superior din Timișoara, Cluj-Napoca, Iași

Foto: UVT

Universitatea de Vest din Timișoara a realizat un studiu comparativ privind finanțarea învățământului superior din centrele universitare Timișoara, Cluj-Napoca, Iași în perioada 2012-2020. În același timp, studiul evaluează perspectivele de evoluție prin angrenarea autorităților guvernamentale și ale celor locale, a profesorilor, cercetătorilor și studenților, a stakeholderilor din comunitate etc.

Cercetarea constată instaurarea unui decalaj de finanțare între centrul universitar Timișoara și centrele universitare Cluj-Napoca și Iași: „Se poate vorbi despre un impact decisiv al intervenției statului în favoarea dezvoltării celorlalte două centre universitare mari (Cluj-Napoca și Iași) – o politică publică dezavantajoasă față de Banat și Timișoara”, un argument fiind că în ultimii 10 ani, pentru centrul universitar Cluj-Napoca a fost alocat un buget cu 200 de milioane de euro mai mare decât pentru Timișoara. Cercetarea apreciază că „asta se simte în tendințele de dezvoltare a întregii comunități (PIB-ul pe locuitor în județul Cluj crescând și depășind PIB-ul pe locuitor în județul Timiș)”.
Cercetarea duce, între altele, la aprecierea că „deficitul de finanțare al centrului universitar timișorean față de cele din Iași și Cluj-Napoca are un efect amplificat și de un factor defavorabil Timișoarei – bazinul de absorție al studenților este mult mai mare la Cluj-Napoca și Iași – iar pentru Timișoara un plus de locuri finanțate poate contrabalansa un minus de areal de absorție a studenților”.
Din perspectivă locală, autorii cercetării semnalează: „Timișoara nu a făcut altceva decât să caute ca prin excelență și competitivitate să reducă decalajul de tradiție academică pe care îl are față de Cluj sau Iași, cu mai mult sau mai puțin succes – însă, dacă vom fi în continuare subfinanțați, sunt foarte puține șanse să reușim să ajungem la nivelul orașelor universitare Cluj sau Iași – iar în orizontul 2030, Timișoara riscă intrarea într-un declin de dezvoltare comparativă, după ce a fost un performer al dezvoltării la nivel național”.

Universitățile de stat din Timișoara formează Alianța Timișoara Universitară (ATU) – Universitatea de Vest, Universitatea Politehnica, Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Regele Mihai I al României. Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, subliniază: „Împreună cu colegii rectori ai universităților timișorene membre ale ATU, voi transmite Ministerului Educației concluziile acestei proiecții comparative despre bugetele publice alocate pentru centrele universitare Timișoara, Cluj-Napoca și Iași în ultimii 10 ani. Ideile rezultate vor reprezenta un set de date argumentative pe care universitățile din ATU le vor susține pentru setarea un alt nivel a bugetelor finanțărilor publice care vor fi alocate centrului universitar timișorean de către Ministerului Educației, pentru recunoașterea rolului strategic pe care îl joacă universitățile din Timișoara în dezvoltarea întregii regiuni a Banatului, dar mai ales pentru stimula competitivitatea economiei din Timișoara, a cărei tracțiune nu poate să crească în absența unor generații de absolvenți dimensionate corect, măcar pentru orizontul următorului deceniu economic”.

Distribuie acest articol!