Evaluări și neliniști

 A mai trecut o sesiune de evaluări naționale, cele mai importante fiind testarea națională pentru clasa a VIII-a și bacalaureatul. Evenimentele s-au desfășurat potrivit unui scenariu așteptat: subiecte mai ușoare, procente mai mari de promovare, prezența obișnuitelor și scandaloaselor cazuri de corupție, un ministru care pare a fi mulțumit de rezultate ș.a.m.d.
În mecanismul ei aparent imperturbabil, istoric i-am zice, destinul școlii continuă să se scrie sub semnul unor contradicții și neliniști numeroase. Necesare, zic unii. Sunt semne de criză, spun alții. Reforma, a doua sau a treia de după 1990, pare a se derula mai departe, cumva în ciuda celor care văd sistemul de educație mai degrabă ca pe o metaforă a încremenirii. Există chiar ici-colo aprecieri cu privire la noutățile aduse de programa/programele de clasa a III-a. Ba chiar am citit un text postat pe Adevărul.ro, în care autorul ne anunța cu surle, dar cu mai puține trâmbițe, că ne aflăm în fața unei adevărate „revoluții” curriculare. Cel în cauză găsise câteva noutăți în aceste programe, în programa de limba și literatura română în special, și, în „inocența” lui, își arăta întreaga uimire. Adevărul este că în cazul programelor, vorba lui Nechifor Lipan, un personaj sadovenian cunoscut probabil, autorii n-au putut trece de umbra lor, de umbra trecutului și a viziunii care domină învățământul românesc.
Evaluările din acest an au consemnat creșteri apreciabile ale procentelor promovaților la examenul de bacalaureat. Aproape 10%. Era de neevitat ca ministrul Sorin Cîmpeanu să nu consemneze evenimentul și să nu observe că acesta este semnul creșterii calității în educație, creșterii interesului elevilor pentru studiu, creșterii rolului jucat de simulări. Realitatea este că ministrul are parțial dreptate și că în ultimii ani, odată cu introducerea camerelor de supraveghere, motivația elevilor pentru evaluările naționale a crescut. Semnificativ este poate și numărul foarte mare al elevilor de clasa a XII-a care fac pregătire cel puțin la matematică și limba și literatura română. Același lucru se evidențiază și în cazul clasei a VIII-a, aici competiția căpătând uneori accente dramatice. În context, personalități publice ai căror copii n-au fost foarte performanți la examene au observat hibele subiectelor, au discutat și răsdiscutat unele dintre acestea, au comentat mulțimea lucrărilor admise la contestații, în unele centre de examen, au intrat în detaliu încercării de a înțelege câte ceva din terminologia folosită în domeniul evaluării, disputându-și părerile, între altele și în legătură cu semnificația verbului „a prezenta” în raport cu alte verbe, precum „a explica”, sau „a defini”.
Dincolo de tot acest acom­pania­mentul cu care sunt însoțite de obicei examenele, cu care de altfel lumea s-a obișnuit, anul acesta au apărut la bacalaureat din nou cazuri flagrante de mistificare a examenului; pe bani sau nu. Ministrul a părut ferm în aceste cazuri, dar pentru prima oară a intrat în joc și justiția care, surpriză, într-un număr de cazuri a infirmat decizia MECS de anulare a examenului de bacalaureat al unor elevi care au copiat. Fapt fără precedent. Copiatul a devenit astfel, începând cu această sesiune, și o problemă juridică, nu doar de Regulament de desfășurare a examenului… Cum altfel or fi apreciat judecătorii dacă cei în cauză au copiat sau nu – iată o întrebare grea, câtă vreme cei care au analizat casetele au părut convinși că acolo a avut loc o masivă fraudare a examenului. Dar lucrurile nu par a fi întotdeauna simple: e și cazul olimpicei la matematică din județul Mehedinți care a dat, se pare, rezolvarea colegei din spate. Drept urmare, ea însăși a fost declarată inițial „respinsă”. Descalificată, cu alte cuvinte. Dacă într-adevăr cea în cauză a dat rezolvarea altor colegi, invocarea dramatică și emoțională a „olimpismului” acesteia nu e decât parte a unui „mental” românesc pentru care regulile continuă să rămână mai departe flexibile, iar confuzia de criterii e întreținută cu o ardoare anomică.
O singură întrebare mai rămâne totuși la orizont: Este posibil ca într-un sistem de educație performanțele să crească într-un singur an (chiar și cu subiecte mai ușoare!) cu aproape 10%?… Este această creștere o creștere reală sau ea avertizează asupra multiplicării for­melor de „păcălire” a rigorilor examenului?!… E o întrebare pe care puțină lume vrea să și-o pună și la care și mai puțină lume ar vrea să răspundă. În ciuda faptului că suntem cunoscuți pentru modul în care reușim să „performăm” atunci când e vorba de încălcarea regu­lilor. De altfel, cine ar putea să pună această întrebare care pare a veni mai degrabă dintr-o zonă a logicii pur formale, și nu dintr-un spațiu al realității? Ministrul nici vorbă să complice lucrurile în acest fel, părinții sunt mulțumiți că odraslele lor au luat examenul, iar observatorii feno­menului, cei care ar putea s-o facă, știu că în fapt nu vor obține vreodată vreun răs­puns semnificativ.
A mai trecut o sesiune și o atmosferă de optimism și încre­dere în evoluția feno­menelor dă roto­coale pe undeva prin strada Berthelot. Rămân, vorba nara­torului din „Moromeții”, pentru anul viitor „câteva necunoscute”: care este procentul/nu­mărul elevilor de clasa a VIII-a care nu s-a prezentat anul acesta la testarea națională? A fost subiectul de clasa a VIII-a la matematică un subiect care ames­tecă nepermis de mult pe elevul care „știe” cu cel care „mimează” știința?… Ce se întâmplă la contestații în unele cazuri/centre de examen, încât numai într-un singur centru de testare națională din București au fost admise peste
20 de măriri de note?… Cum se explică apariția unor fenomene de mistificare în masă a exa­menului de bacalaureat? Cine sunt acolo președinții, vice­președinții și ce ascund ei, „patronând” o asemenea reali­tate? Până unde se poate merge cu scăderea gradului de dificultate a subiectelor și cui servește această „politică”?…
E posibil însă ca toate aceste întrebări, și poate și altele, să fi căpătat anul acesta deja răspun­surile, în sensul în care evaluările în România de azi să-și piardă treptat semnificația de odini­oară. Atâta vreme cât părem a fi pe drumul de a ne însuși ideea că o evaluare/un examen nu pre­supune neapărat și întot­deauna și un calificativ de tipul „Respins” – și ne aflăm pe acest drum! –, atunci este posibil ca procentele de admitere să crească an de an, în „ciuda” camerelor de supra­veghere, ajungând până acolo unde desăvârșirea procentului de sută la sută admiși bate la poarta sistemului. E o glumă, firește, dar se zice că mai toate glumele au ca punct de pornire un sâmbure de adevăr…
Adrian COSTACHE
P.S. Apropo de „glume”. La anunțarea rezultatelor la testarea națională, la un centru de examen pe o elevă o ia gura pe dinainte și mărturisește că în sala în care a fost ea s-a putut „vorbi”. Când un reporter de televiziune simte că e posibil să fi dat de vreun „pont” de presă și o întreabă mai exact cum adică „s-a vorbit”, fata se repliază imediat și spune că „a glumit”. Deștepți copiii aceștia ai noștri!