Directori de licee la mâna politicului

Nu cred că și-a imaginat cineva că vreun Guvern sau vreo Mare Majoritate ar putea să-și schimbe cumva comportamentul politic față de școală. Școala va rămâne încă decenii de-acum înainte o sursă importantă de voturi, iar la noi campaniile electorale sunt cele mai lungi din lume. Și într-un fel ne-am și obișnuit cu această realitate mai mult sau mai puțin dâmbovițeană. Iată însă că reflexele ei sunt mult mai generale și privesc și zone care, cel puțin până mai ieri-alaltăieri, păreau ceva mai ocrotite de imixtiunea bunului plac al omului politic. Și nu ne referim aici la faptul că un ministru al Educației sau un secretar de stat pentru preuniversitar procedează potrivit „programului” prin aducerea oamenilor fideli în posturile-cheie, deși nici acest lucru nu e deloc în ordine, ci la intervenții „colaterale”. În același timp este evident că și „fidelitatea” aceasta are sensurile ei și prețul ei. Astfel, atunci când în plină campanie anticorupție aduci oameni despre care se cam știe că sunt corupți, ba chiar unii cu antecedente publice, atunci genul acesta de „fidelitate” ar trebui uitat/înlăturat/amânat măcar până ce toate aceste povești flagrante din sistem sunt diminuate, clarificate etc.
Poate că un număr de anchete ale revistei Tribuna pe aceste teme ale „schimbărilor” de directori, ale condiției acestor oameni aflați la discreția „vremurilor” ar interesa cititorii. ~n ceea ce ne privește, îi invităm pe cei interesați de acest subiect să ne semnaleze asemenea situații. Până atunci însă am vrea să consemnăm o situație creată la Colegiul Național Dr. Ioan Meșotă, din Brașov, al cărui director este sau a fost până mai ieri prof. Octavian Polexa.
Colegiul Național Dr. Ioan Meșotă, din Brașov, este unul dintre colegiile cu faimă ale acestei țări. Alături de alte colegii din Brașov, precum „Șaguna” sau Colegiul Unirea, ele sunt de decenii/ secole puncte de reper ale învățământului românesc; și nu doar ale învățământului, ci, direct sau indirect, ale culturii naționale, prin corpul profesoral și absolvenții care și-au lăsat urmele pașilor pe coridoarele reale sau imaginarea ale acestor școli. ~ntr-o țară mai atentă la normalitate, asemenea unități școlare beneficiază de o anumită grijă din partea autorităților și au de cele mai multe ori manageri aleși cu grijă. Până la un punct, se pare. La începutul anului acestuia școlar, profesorul Octavian Polexa, director la Colegiul Național Dr. Meșotă, a fost anunțat de către inspectorul general al județului Brașov că în locul lui va fi numit altcineva. Să fie motivul acestei schimbări chiar acela despre care s-a dus zvonul, confirmat și de către unii profesori din colegiu, și care ar consta în supărarea/ rumorile mai degrabă ale unui parlamentar de Brașov, ministru în actualul Guvern, al cărui nume îl trecem, deocamdată, sub tăcere?!… Sau, poate, există realmente probleme de management al instituției, care ar putea motiva eventuala schimbare a directorului și pe care vom fi curioși să le aflăm. Ceea ce știm noi este că profesorul Octavian Polexa a fost unul dintre acei directori de licee centenare din România care a simțit, cu mai mulți ani în urmă, nevoia de a înființa Alianța Colegiilor Centenare din România, organizație a colegiilor și liceelor centenare al cărei obiectiv de bază îl constituie calitatea educației și, implicit, o anume descentralizare a sistemului. (De altfel, Colegiul Național Dr. Meșotă este unul dintre cei 27 de membri fondatori ai Alianței.) Poate, presupunem noi, tocmai această insistență a ACC asupra unui grad anume de descentralizare să fi deranjat, principial, forurile centrale… Dar să nu speculăm deocamdată!… Poate că lucrurile sunt mult mai pământene și se confirmă faptul că a deranja, printr-o atitudine demnă și corectă, într-o anumită situație, un om politic nu rămâne „fără răsplată”, fiindcă, se știe, rareori oamenii politici de azi au demonstrat că au respect pentru ceea ce înseamnă condiția intelectualului și a școlii.
Revenind însă la tema noastră, care este în fond una mai largă și privește condiția directorului de școală/de liceu aflat la mâna politicului, e simptomatic modul în care aceștia sunt numiți. Mai întâi o observație: nu ne mai pare deloc întâmplător că ideea de stabilitate managerială în sistem nu-i cu niciun chip prețuită. Încercarea, propusă de Legea 1 și de metodologia adiacentă pentru stabilitatea managerială a sistemului educațional, a fost repede contestată, dacă nu aruncată cu totul în aer de către actuala Putere, între altele și probabil fiindcă unii dintre „clienții” ei nu aveau minima calificare pentru a fi numiți sau pentru a participa la un concurs de manager de școală sau inspector general. În consecință, starea de improvizație, adică de a fi director „la mâna politicului”, a fost perpetuată, de vină fiind nu doar un singur guvern sau un singur ministru, ci aproape toți cei care s-au așezat în ultimii ani în scaunul din Berthelot. Raționamentul e simplu: atâta vreme cât aproape toți directorii de licee sunt directori cu delegație, ei se află la discreția inspectorului general și a factorului politic, iar 1 septembrie al fiecărui an școlar poate fi momentul „schimbării la față”. În contextul în care ministrul Remus Pricopie pare preocupat într-adevăr de starea sistemului educațional, îi sugerăm să adopte în sfârșit o atitudine față de această mai veche problemă. Se pare că, deocamdată, domnia sa nu a realizat că prima condiție a instaurării unei „culturi a responsabilității” în sistem începe chiar cu numirea directorilor. Iar numirea acestora nu mai poate fi lăsată la nesfârșit la cheremul umorilor de tot felul.
Adrian COSTACHE
P.S. Ciudat este că în acest joc al numirilor și destituirilor (neprelungirii „delegațiilor”!) intră, dincolo de primării, partide aflate la putere, deputați, senatori, consilieri etc., intră, așadar, cum poate nu trebuia să se întâmple, și anumiți lideri de sindicat… Cunoaștem cel puțin două cazuri în care aceștia au încercat să-și impună oameni în posturi de conducere. Lista celor interesați ne apare ca fiind suficient de mare pentru ca uneori să apară chiar mici conflicte. Conflicte care rareori țin cont de valoarea omului.