Descentralizarea educaţiei, ca scop general angajat strategic în dezvoltarea sistemului și a procesului de învăţământ, urmă­rește depășirea critică a mecanismelor de conducere a institu­ţiilor sociale proprii administraţiei centralizate care menţine, încă, tendinţe anacronice de birocratizare, dirijism, autori­tarism, uniformizare. În acest context, semnalăm trei argu­mente împotriva administraţiei centralizate care impune decizii cu caracter ineficient, formal, birocratic, dirijist, vulnerabile în plan pedagogic și social.
1) Argumentul economic este justificat în condiţiile în care administraţia centralizată stabilește decizii ineficiente, unilate­rale, care nu au la bază cunoașterea reală și valorificarea optimă a resurselor pedagogice existente la nivel teritorial și local.
2) Argumentul politic este justificat în condiţiile în care administraţia centralizată stabilește decizii formale, abstracte, luate în sens autoritar, „de sus”, care ignoră mijloacele demo­craţiei sociale, participative, dialogul permanent necesar între „conducători” și „conduși”, între managerii școlari de la nivel de vârf – intermediar – de bază, între manageri și profesori, studenţi, elevi, părinţi, alţi reprezentanţi ai comunităţii edu­caţio­nale teritoriale și locale.
3) Argumentul cultural este justificat în condiţiile în care administraţia centralizată stabilește decizii dirijiste, raţiona­lizate în limitele unei societăţi industrializate lipsită de reflexe politice democratice, în opoziţie cu cerinţele flexibile, varia­bile, extrem de dinamice, specifice modelului deschis al socie­tăţii postindustriale, informaţionale, bazată pe cunoaștere.
Descentralizarea administrativă a sistemului și a procesului de învăţământ solicită, în mod imperativ, elaborarea unui cadru juridic adecvat la nivel global (societatea în ansamblul său) și pe domenii sociale (organizare comunitară / teritorială, regio­nală; cultură, politică, economie) cu care educaţia se află în diferite raporturi de interdependenţă și de interacţiune. Cadrul juridic specific – Legea învăţământului – devine viabil, în plan social, doar în condiţiile integrării sale organice într-un sistem legislativ general și particular, favorabil descentra­lizării educaţiei.
Realizarea descentralizării administrative a educaţiei devine un scop general, strategic, al sistemului de învăţământ dacă implică mecanisme specifice de dezvoltare locală, exprimate tactic prin obiective care vizează: a) mobilizarea tuturor resurselor pedagogice existente în zona școlară / comunitatea educaţională de referinţă; b) valorificarea opiniilor rezultate în urma dezbaterilor democratice pe tema opţiunilor pedagogice (profiluri, specializări, tipuri de școli; activităţi nonformale, curriculum la decizia școlii, manuale alternative, modalităţi de formare iniţială și continuă etc.); c) crearea unui spaţiu peda­gogic și social de „întrajutorare reciprocă”, deschis în plan civic, comunitar, cultural, economic, religios etc.; d) respingerea ori­căror tendinţe care conduc la inegalitate, polarizare, discri­mi­nare, risipă, demagogie, corupţie etc. în/prin educaţie; e) per­fecţio­narea programelor educaţionale centrale în raport de cerinţele teritoriale și locale și a programelor educaţionale locale în raport de cerinţele pedagogice generale (validate social).
La nivelul teoriei managementului educaţiei, descentrali­zarea administrativă susţine procesul epistemologic de afirmare a unui concept pedagogic operaţional – dezvoltare educa­ţio­nală locală. Acesta definește o acţiune formativă comunitară bazată pe:
a) interdependenţa tuturor factorilor implicaţi (școală, fa­milie, primărie, biserică, alţi agenţi culturali, economici etc.);
b) relaţii de întrajutorare pedagogică și socială permanentă între toţi acești factori interesaţi de creșterea calităţii educaţiei într-un spaţiu teritorial și local determinat;
c) asocierea tuturor factorilor amintiţi în vederea stabilirii proiectelor prioritare pentru dezvoltarea educaţională locală;
d) integrarea școlilor în reţeaua informaţională existentă la nivelul comunităţii teritoriale și locale, bazată pe tehnologii com­pu­teriale de vârf.