Codul de etică din învăţământul preuniversitar, varianta 2016

Propunerea lunii decembrie 2016 a MEN este un cod de etică pentru învăţământul preuniversitar românesc. La prima vedere, pare o variantă completată şi rearanjată a propunerii făcute în 2013, dar rămasă atunci la latitudinea şcolilor cu privire la adoptarea lui sau nu.
Această variantă este în discuţie publică până pe 17 februarie 2017.
Un cod de etică este un set de linii directoare scrise, elaborate de către o organizaţie, pentru angajaţi şi conducere, pentru a-i ajuta să îşi realizeze activităţile, în conformitate cu valorile şi normele etice.
Un cod de etică trebuie să conţină exemple de comportament etic, cu aplicaţii pentru respectivul loc de muncă. Trebuie să cuprindă valori, principii, sprijin managerial, responsabilitatea personală, conformitate cu un anumit standard sau cu legislaţia. Tonul actualului cod este formal, rece, distant, se foloseşte persoana a III-a singular. Atunci când e folosită persoana întâi plural, documentul „pune pe picior de egalitate întregul personal“, iar „atunci când codurile sunt scrise la persoana întâi singular, ele reprezintă salariatul“.
Codul de etică propus de MEN este adresat celor 19.706 unităţi de învăţământ acreditate şi autorizate din România. Fiecare unitate îşi are propria cultură, influenţată de locul în care se află, de partenerii săi educaţionali. Mi se pare dificil, dacă nu imposibil, să ai un cod unic valabil în orice colţ din România.
La articolul 1.1 se face referire la Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului naţional de etică din învăţământul preuniversitar, unde se spune că (art. 17.2) „Codul de etică funcţionează ca un contract moral între părinţi, elevi şi personalul din unităţile/instituţiile de învăţământ preuniversitar (…), contribuind la coeziunea personalului şi la formarea unui climat educaţional bazat pe cooperare şi competiţie după reguli corecte“.
Aliniatul 2 ne spune cui îi este adresat, dar elimină personalul nedidactic, precizat în ROFUIP. De exemplu, Código de conduta din Portugalia este adresat cadrelor didactice, personalului din instituţii, elevilor, părinţilor şi tutorilor.
Potrivit raportului privind starea învăţământului preuniversitar în România, 2015 (MENCŞ), privind structura efectivelor personalului din învăţământul preuniversitar, în anul şcolar 2014-2015, din 299.682 de lucrători, aveam 59.718 personal nedidactic.
Se precizează că aceste cadre didactice „au obligaţia morală şi datoria profesională de a cunoaşte, de a respecta şi de a aplica“, dar nu spune şi de vreo obligativitate a superiorilor de a te informa sau cum se va proceda ca să iei la cunoştinţă. În companii, odată cu semnarea contractului, semnezi că ai luat la cunoştinţă şi de acest cod, în acest fel managerul are certitudinea că ştii de el şi că eşti răspunzător în caz că încalci prevederile lui.
La articolul 2 se precizează că acest cod funcţionează ca un standard de conduită, dar nu cunosc criteriile de evaluare, modul în care ne este măsurată activitatea conform acestui document.
De câteva ori se vorbeşte despre competiţie în cadrul organizaţiei (articolele 2 şi 7), dar ca profesor nu înţeleg de ce se face apel la ea, deoarece personalul didactic ar trebui să coopereze, nu să se lupte pentru a realiza un dosar stufos şi un punctaj impresionant, mai ales că avem personalităţi şi specialităţi diferite. Creşterea calităţii în educaţie este un proces complex, ce face referire la standarde de calitate şi nu se poate realiza numai prin invocarea articolului 3.
Obiectivele prin care se urmăreşte creşterea calităţii şi prestigiului învăţământului preuniversitar sunt enumerate, dar:

1. a) Formarea morală nu se poate realiza numai prin citire. Se realizează întâi în familie, ar trebui continuată în biserică sau la orele de religie şi cultură civică, iar în cazul adulţilor, este nevoie de o înţelegere a ceea ce este bine şi rău în activitatea din instituţie, o cunoaştere a legislaţiei, îndrumare, control etc.
2. b) Profesionalismul aşteptat de actualul cod se regăseşte şi în Legea privind Statutul personalului didactic, prevederile ambelor documente suprapunându-se.
3. c) Nu cunosc vreun studiu făcut în vreo şcoală românească din care să reiasă că relaţiile s-au ameliorat între actorii educaţionali sau cât a crescut gradul de coeziune.
4. d) Nu îmi este clar cum facilităm promovarea şi manifestarea unor valori şi principii.
5. e) Avem un cod al elevului, contestat de către cadrele didactice, pentru că pune accent pe drepturile elevilor şi prea puţin pe responsabilităţi. În relaţia părinte – şcoală există un contract care se semnează la intrarea în ciclul şcolar, dar în general nu este respectat. Conform ROFUIP 2016, articolul 173, părintele care nu asigură şcolarizarea elevului poate fi sancţionat cu amendă cuprinsă între 100 şi 1.000 de lei ori este obligat să presteze muncă în folosul comunităţii, dar nu am auzit în vreo raportare a vreunei primării despre câte amenzi au fost date.

La articolul 5.a se vorbeşte despre „ocrotirea sănătăţii fizice, psihice şi morale a educabililor“. Nu este niciunde explicată sau definită sănătatea morală, ca să ştiu cum să o ocrotesc. Cine decide şi în ce constă această sănătate morală? După unii, sănătatea morală este parte a sănătăţii mentale şi după alţii ar fi vorba de o sănătate spirituală, dar prezentul cod nu defineşte termenii.
În acelaşi cod de etică (articolul 9) este interzisă folosirea, producerea sau distribuirea materialelor pornografice scrise, audio (?) ori vizuale. Ce facem în cazul în care observăm elevi care citesc la şcoală cărţi precum Suge-o, Ramona!, 50 Shades of Grey etc.? Ne vom transforma în acerbi cenzori a ceea ce va fi utilizat ca material în activităţile şcolare şi extraşcolare?
Un cod de etică nu ar trebui să fie o reluare a legislaţiei în vigoare, care oricum prevede modalităţi de sancţionare. Există şansa ca un profesor să fie judecat şi pedepsit de două ori, odată de către justiţie, a doua oară de către Comisia de etică, ceea ce ne transformă în călăi, nu în oameni care să sprijine corectarea situaţiilor imorale.
Spun acest lucru deoarece actualul cod de etică se suprapune cu legislaţia românească în vigoare astfel:
La articolul 5.a sunt prevăzute trei modalităţi de ocrotire a sănătăţii fizice, psihice şi morale a educabililor, prin supravegherea educabililor. Cu alte cuvinte, se face referire la paza asigurată în şcoli de către cadrele didactice, mult discutabilul serviciu pe şcoală, din punct de vedere moral şi legislativ, serviciu precizat şi în articolul 50 din ROFUIP 2016, dar nu în LEN.
Tot la articolul 5 sunt interzise hărţuirea sexuală şi relaţiile sexuale cu educabilii, lucru de altfel interzis de către articolul 49 din Constituţia României şi articolul 220 din Noul Cod Penal.
Pentru a se elimina orice activitate care generează corupţie, se poate apela la legislaţia în vigoare, cum ar fi Codul Penal (articolele 289–309), Legea 1/2011. Oferirea de meditaţii contra cost intră sub incidenţa codului fiscal. Traficul de influenţă este înfierat în Codul Penal, articolul 291.
În Statutul cadrului didactic regăsim sancţiunile aferente încălcării contractului individual de muncă şi a comportamentului care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului instituţiei (articolele 115 şi 116).
Asigurarea egalităţii de şanse şi promovarea principiilor educaţiei incluzive sunt protejate de Constituţia României, articolul 50, de Ordinul-cadru nr. 6.134/21.12.2016 privind interzicerea oricărei forme de segregare în şcolile din România.
Respectul sferei private cade sub incidenţa Codului civil, secţiunea a 3-a, articolul 71 şi a Constituţiei României, articolul 26.
La articolul 8 se face apel la standardele profesionale şi morale specifice, pe care nu le cunosc, şi se vorbeşte despre evaluarea corectă. Cum, când fişa de autoevaluare este greu de probat?
În acest cod este interzis consumul de substanţe psihotrope, etnobotanice şi/sau alcool, lucru interzis şi de către Codul Muncii.
Cui îi semnalăm frauda şi/sau plagiatul colegului sau a/al superiorului? Au curaj oamenii să semnaleze asta când faptele sunt săvârşite de către superiori? Cărui organ te adresezi? Cum eşti protejat? Şi aici mă duc spre altă lege (puţin cunoscută în şcoli): Legea nr. 571 din 2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice (inclusiv de educaţie) şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii.
Ne putem adresa cu privire la încălcarea acestui cod de etică (arti­colul 11) Comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de etică. Dar nu îmi este clar cât de imparţială, transparentă, obiectivă poate fi această comisie. Avem două tipuri de comisii: comisiile judeţene de etică/comisia de etică a municipiului Bucureşti şi comisiile de cercetare disciplinară, constituite la diferite niveluri. Oare chiar sunt necesare atâtea comisii de anchetă şi pedepsire şi prea puţine informări, formări, cooperări?
La articolul 10.a ni se cere asigurarea sprijinului reciproc, în scopul furnizării unor servicii educaţionale de calitate. Ce înseamnă sprijin reciproc? În baza cărui document? Îmi este neclară dacă nu mă duc şi caut reglementările ce privesc relaţiile şcolii cu reprezentanţii comunităţii locale.
Articolul 10.b, despre responsabilitate şi transparenţă în furnizarea de informaţii către instituţiile de stat în protejarea drepturilor educabilului, se suprapune cu Legea de protecţie a minorului.
Fraudarea examenelor a fost sancţionată cu desfacerea disciplinară a contractelor de muncă ale cadrelor didactice sau cu observaţie scrisă, cu diminuarea salariului de bază cu zece la sută pentru o perioadă de trei luni, cu diminuarea salariului de bază cu 15 la sută pentru o perioadă de şase luni.
Această propunere de cod de etică vine ca o promisiune făcută românilor, deoarece „Educaţia anticorupţie reprezintă o prioritate majoră“, prevăzută în Strategia naţională anticorupţie pe perioada 2016–2020, iar una dintre acţiunile principale este „adoptarea unui cod de etică pentru învăţământul preuniversitar care să stipuleze interdicţii clare, vizând practici de tipul meditaţiilor acordate de către profesori elevilor de la propriile clase“.
Concluzie: actualul cod de etică este o înşiruire a legilor existente deja în România – lucru ce trebuie evitat cu desăvârşire atunci când vorbim de un astfel de document – şi nu reprezintă cu adevărat organizaţia în care se vrea aplicat.
Prof. Lavinia VIŞAN, Liceul Teoretic Petru Cercel, Târgovişte şi Colegiul Naţional Ion Luca Caragiale, Moreni