Ce înseamnă 70 de ani în faţa veşniciei? Nimic. La nivelul existenţei umane, această vârstă frumoasă poate reprezenta însă foarte mult, aproape totul: un destin asumat, o viaţă de om „aşa cum a fost”, o carieră, sentimentul fericirii, linişte interioară, împăcarea cu lumea, revelaţia naturii.
 Am aflat cu satisfacţie, nu demult, că „omul nostru de la Duda” împlineşte 70 de ani. Formidabilă vârstă! Nici bătrân, nici tânăr, nici în căruţă, nici în teleguţă, gata pentru noi proiecte, dar şi atins de gândul insidios al senectuţii, mânat de doruri multe şi potolit de implacabilul CNP (codul numeric personal), care-ţi arată cam unde te afli pe axă şi cât de lungă mai poate fi aţa. Aşadar, cneazul din Duda, poetul, prozatorul, publicistul Ion Gheorghe Pricop, este septuagenar cu acte în regulă. Ce are magic satul acesta din două silabe (Du-da) încât l-a putut ţintui atâţia ani pe haiducul-scriitor? Duda reprezintă, în opinia elitiştilor de oraş, între care mă prenumăr, „marginea marginii” (cum ar spune doct Theodor Codreanu), adică „departe de lumea dezlănţuită”, acolo unde – spre a fi mereu livresc şi preţios – „din jale se întrupează Electra”. Şi-au pus şi alţii înaintea mea întrebarea abisală „De ce n-a plecat Pricop din Duda?”, ca şi cum de răspunsul corect ar depinde soarta lumii. În stil moromeţian, s-ar putea răspunde simplu: „Ca să se mire proştii!” Numai că o asemenea rezol­vare nu-i niciodată satisfăcătoare, rămâne sumară, simplistă şi… folclorică. În cheie fatalistă, s-ar putea spune că aşa a vrut destinul, căruia Ion Gh. Pricop i-a răspuns în felul său, compensând fixarea prin creaţie. Ar fi putut oricând să-şi definească statutul printr-o maximă: „Sunt sedentar… dar scriu!” Punctul de domiciliu este puţin important dacă avem în vedere actul creator şi finalităţile lui. La Iasnaia Poliana se afla un singur scriitor, Lev Tolstoi, dar acesta compensa cu geniul său 300 de condeieri de duzină. Calitatea surclasează întot­deauna cantitatea, după cum aurul nu va fi nicio­dată echivalentul minereului din care se extrage. Esenţa bate conglomeratul!
Ontologic vorbind, Ion Gheorghe Pricop argumentează convingător ceea ce un critic uitat astăzi, Paul Georgescu, numea cu o sintagmă suges­tivă „polivalenţa necesară”: profesor, director de şcoală, animator cultural împreună cu neuitatul Valeriu Penişoară, cărturar de cursă lungă, literat cu rădăcini precoce, confirmat legitim de mai mulţi ani ca membru al Uniunii Scriitorilor din România, povestitor înnăscut, gospodar rustic de mari resurse, cu acareturi şi vietăţi domestice în preajmă, amfitrion atent şi îndatoritor, ghid generos în pivniţele şi beciurile sale, unde zac într-o orânduială arhaică sticle cu vin, borcane cu dulceţuri aromate şi gemuri grele, suculente, bărdace şi butoaie pântecoase cu vin. Ce desfătare pentru gurmanzii şi gurmeţii care se întâmplă să poposească la Duda, intempestiv, „la drum de seară”, cum zic neobosit ghicitoarele în destin!
Ion Gheorghe Pricop este un contemplativ din stirpea melancolicilor optimişti (scuzaţi oximo­ronul!), o structură robustă, plămădită dintr-o esenţă tare şi… sensibilă, un „filosof” atins de scepti­cism după ce a încercat toată claviatura gândirilor şi sentimentelor omeneşti, un om trecut prin ciur şi prin dârmon pentru a justifica superb de ce nu face umbră pământului degeaba. În sens mai larg, este un naturist şi, inevitabil, un ecologist, care nu are nevoie de diplome, atestate ori partide politice pen­tru a demonstra iubirea sa de glie. Rapsodul din Duda nu şi-a propus întoarcerea la natură ca să răspundă voios îndemnului lui Jean Jaques Rousseau; el este parte a naturii, o entitate gândi­toare de la „talpa ţării”, fiindcă Duda exprimă în mic mineralul şi cosmicul mioritic, magicul şi fabulosul în îngemănări inefabile. Lui nu trebuie să i se spună sacerdotal, savant, simandicos să ocro­tească natura. Ar fi un nonsens. Ion Gheorghe Pricop însuşi este o natură umană exponenţială, o plămădire unică din particule infinitezimale şi, ca atare, irepetabilă. Firul de iarbă, pe care vara îl atinge cu piciorul gol, semnifică frăţia dintre om şi sevele pământului, dintre uman şi cosmic. Impresionantă este simbioza aceasta misterioasă, pe care orăşenii n-o pot înţelege, dintre om şi satul lui, dintre om şi rădăcinile ancestrale, dintre acum şi cândva, dintre omenesc şi implacabilul dat obiectiv. Dacă nu exista, Ion Gheorghe Pricop tre­buia inventat. Faimoasa butadă i se potriveşte mănuşă şi atestă libertatea creaţiei divine ca necesitate asumată. Zidit din spirit şi materie, din teluric şi celest, din uman şi sacru, din apolinic şi dionisiac, din lavă şi cuvânt, Ion Gheorghe Pricop, conte sau marchiz de Duda, cneaz fără oştire şi soldat al pământului, omul cu opera lui trec senin în al 15-lea lustru de viaţă.
Era inevitabil ca Ion Gheorghe Pricop să locuiască în Duda pe Strada Scriitorului. Cum le potriveşte Destinul!
Bucuria existenţială a septuagenarului trebuie împărtăşită cu prietenii la ceas aniversar. La mulţi ani!
Ion Gh. Pricop – 70
Că eşti un ins bine-crescut,
La vârsta-ţi maiestuoasă,
Abia acum am priceput:
Ai… 70 de ani de-acasă.
Teodor PRACSIU