Când vor fi plătite alocațiile pentru copii, indemnizațiile de creștere și stimulentul de inserție pe luna martie?
Marcela GHEORGHIU
Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție aferente lunii martie vor fi plătite în această săptămână, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Banii vor intra în conturi în data de 8 aprilie, iar pentru cei care au ales metoda de plată prin mandat poștal, sumele vor ajunge la destinatari până pe 9 aprilie, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit unui ordin al Ministerului Finanțelor publicat în Monitorul Oficial pe 3 aprilie, și salariile profesorilor vor fi plătite tot pe 8 aprilie.
Plata în conturile bancare ale beneficiarilor este programată pentru 8 aprilie 2026.
În același timp, ANPIS a transmis către Compania Națională Poșta Română sumele necesare pentru beneficiarii care primesc drepturile prin mandat poștal, astfel încât banii să ajungă la destinație până la 9 aprilie.
În ceea ce privește alocația de stat pentru copii în 2026, aceasta este înghețată de Legea Bolojan pentru al doilea an consecutive, fiecare copil pierzând cca 945 de lei pentru ambii ani din indexările cu inflația.
În prezent, alocațiile sunt de 292 de lei/lună pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, precum și pentru elevii de peste 18 ani și de 719 lei/lună pentru copiii cu vârsta sub 2 ani și pentru cei cu dizabilități.
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a mai transmis în comunicatul amintit că suma totală plătită depășește 1,9 miliarde de lei și este destinată unui număr de peste 3,8 milioane de elevi.
Plățile sunt împărțite astfel: alocația de stat pentru copii: 1.232.178.341 lei pentru 3.583.160 beneficiari; indemnizația pentru creșterea copilului: 608.538.836 lei pentru 148.032 beneficiari; stimulentul de inserție: 57.560.678 lei pentru 72.786 beneficiari.
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială mai precizează că peste 1,2 miliarde de lei merg către beneficiarii alocației de stat pentru copii, peste 608 milioane de lei sunt alocate părinților care primesc indemnizație pentru creșterea copilului, iar aproape 58 de milioane de lei sunt destinate beneficiarilor stimulentului de inserție.
Tribuna Învățământului