Dacă admitem „superiori­tatea” (împreună cu prof. Neacşu, I) învăţării prin „cunoaştere ca proces”, aceasta înseamnă că suntem datori să o şi practicăm tot mai des la clasă. În acest sens, vineri, 21 februarie, a avut loc la Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu din Bucureşti lecţia demonstrativă inter­disciplinară Libertate ontologică vs libertate socială. Au participat, pe lângă profesorii metodişti de specialitate, profesori din toate ariile curriculare, care au remarcat cum – indiferent de domeniu – filosofia poate veni înspre/întru întâmpinarea oricărei proble­matici socio-umane. Lecţia a fost un colaj de discuţii libere, prezentări pps, vizionări de filmuleţe (secvenţele din The Wall-ul lui Pink Floyd au impresionat şi suscitat la introspecţie), activităţi instructive-educative coordonate de prof. Vasile Marian (filosofie) şi de către prof. Avrămuţă Diana (limba română). Astăzi, din ce în ce mai des, este atestat faptul că „a comunica (n.m. C.M, nu a dicta) este noua ideologie, noua religie mondială în devenire” (L. Sfez). Efectul pe care trebuie să-l evităm ar fi acela de vorbi din ce în ce mai mult şi de a ne înţelege din ce în ce mai puţin. A fost o încercare care arată limpede faptul că se pot face şi altfel de lecţii, în care elevii să fie actori ai acestora, să participe activ, să intervină. Având libertatea de expresie, elevii au ajuns la idei pe care nu credeau că ei înşişi le pot enunţa vreodată. S-a admis că liber­tatea este un nonsens dacă ea este „practicată” în afara unui ca­dru legal, în afara nor­melor, a fair-play-ului; s-a admis că regula­men­tele îşi au rolul lor ho­tărâtor în vederea re­ali­zării unei anumite normalităţii a con-vie­ţuirii, lucru de admi­rat pen­tru gân­direa unor ado­lescenţi despre care se crede, adesea nefondat, că sunt „rebeli fără cauză”, revoltaţi fără sens.
Ce înseamnă „învăţarea prin cunoaştere ca proces”? Aceasta pre­supune profunda implicare a activităţilor mentale personale. Înseam­nă deopotrivă evoluţie pe toate planurile: cognitiv, emoţional, acţio­nal. Aşa cum afirmă şi I. Neacşu, în această orientare învăţarea este dominată de gândire reflexivă, implicând o reală reconstrucţie a datelor ştiinţei, a experienţei de viaţă, a capacităţilor de observare şi ma­ni­fes­tare. Locul central îl ocupă problematizarea, ipoteza (re)descoperitoare. Învăţarea este activă, i se asociază curiozitatea, intuiţia şi imaginaţia, precum şi gândirea analitică şi critică. Deprinderile nu blochează, ci asigură transferuri orizontale şi verticale, specifice şi nespecifice. Satisfacţia şi motivaţia intrinsecă însoţesc progresele în învăţare.
Aşadar, metodele didactice moderne, dinamice sunt extrem de inovative, creatoare, eficiente. Acest lucru este încă un argument în plus pentru a se renunţa o dată pentru totdeauna la metodele clasice. Principalul avantaj al metodelor activ-participative îl reprezintă implicarea elevilor în actul didactic şi formarea capacităţii acestora de a emite opinii şi aprecieri asupra fenomenelor studiate. În acest mod, elevilor le va fi dezvoltată o gândire circumscrisă abilităţilor cognitive de tip superior, gândirea critică, autocritică, speculativă. Principiile care trebuie să stea la baza acestui tip de lecţii trebuie să ţină seama de problemele care sunt sau vor fi relevante pentru elevi, să fie struc­turate pe învăţarea prin „cunoaştere ca proces”, adaptate curriculumului pentru a se potrivi presupoziţiilor şi dezvoltării elevilor, iar evaluarea lor să se realizeze dinamic, prin autoevaluare şi interevaluare.
Lecţia de la „Bolintineanu” a demonstrat, încă o dată, că meto­dele (am putea spune „infinite”) prin care pot fi întâmpinate conţinuturile programelor şcolare (indiferent de disciplina studiată) trebuie să fie moderne, dinamice şi să implice real elevii în comprehensiunea lor.
 
Prof. Elena-Margareta CRISTEA,
Dir. adj. Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu