Domnule Preşedinte al României,
Klaus Iohannis,
Domnule Preşedinte al Academiei Române,
dragă domnule profesor Ionel-Valentin Vlad,
Alteţa Voastră Regală, Principesa Margareta,
Domnule Preşedinte Ion Iliescu,
Domnule Preşedinte Emil Constantinescu,
Preafericite Părinte Patriarh Daniel,
Domnilor Preşedinţi,
Doamnelor şi Domnilor,
Dragi prieteni,
Sunt foarte emoţionat să mă aflu astăzi aici şi sunt emoţionat pentru că vorbesc despre o relaţie personală cu ţara dumneavoastră, chiar dacă mă aflu aici şi ca reprezentant al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Franţa şi al altor două instituţii apropiate. Mă fac, de asemenea, mesagerul Academiei de Ştiinţe din Franţa, al cărei eminent secretar perpetuu, doamna Catherine de Bréchignac, se află aici, în sală.
În 2002 am organizat la Institut de France, împreună cu Eugen Simion, preşedinte al Academiei Române pe atunci, o şedinţă comună între Academia Română şi Institut de France, iar cu acel prilej au luat cuvântul două personalităţi culturale franceze care astăzi nu se mai află printre noi. Este vorba despre Maurice Druon, foarte cunoscut în România, şi istoricul Alain Decaux, care ne-a părăsit acum câteva zile. Şi unul, şi celălalt şi-au rostit discursurile aproape în acelaşi stil, dorind să-şi reafirme emoţia pe care au trăit-o redescoperind România după dezmembrarea Uniunii Sovietice şi după căderea regimului Ceauşescu. Mă gândesc acum mai ales la Alain Decaux, ministru în acea vreme al francofoniei la Paris, care, venind la Bucureşti, a descris o emoţie pe care eu însumi aveam să o cunosc câteva săptămâni mai târziu, când ajungeam aici pentru prima dată, în iunie 1990.
Alain Decaux şi Maurice Druon au vorbit atunci de reîntâlnirea Franţei cu România, căci, dacă privim istoria raporturilor dintre Franţa şi România, constatăm că este absolut extraordinară.
Istoria Academiei Române, începând cu secolul al XIX-lea – crearea Societăţii Literare, un debut la fel ca al Academiei Franceze, fundamental cu aceleaşi obiective – şi apoi în egală măsură în secolul al XX-lea, cu deosebire imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, se înscrie într-o perioadă pe care am putea-o numi a marii iubiri dintre Franţa şi România. Dacă ne gândim la unirea Principatelor Române, evocată de nenumărate ori în această dimineaţă aici, cred că este corect să spunem că Franţa – Franţa lui Napoleon III – a avut o contribuţie deosebită, la fel cum o contribuţie deosebită a avut şi la crearea statului modern România, prin Tratatul de la Trianon. Alain Decaux şi Maurice Druon au insistat asupra acestei realităţi.
Crearea Academiei Române – idee afirmată de mai multe ori astăzi – se înscrie într-un proiect naţional şi într-un proiect – am fost surprins să aud asta adineaori, rostit de preşedintele Senatului, cred –, un proiect deci care îi conferă, într-o anume măsură, calitatea de purtător al politicii de identitate naţională, ceea ce este un concept cu adevărat extrem de interesant, însă trebuie mers mai departe. Şi cred că şi acest lucru a fost spus aici, astăzi, de personalităţi eminente: identitatea naţională, naţiunea, naţionalitatea, identitatea românească şi, mergând mai departe, umanismul, valorile europene şi proiectul european, rău condus în acest moment, aflat în pericol în acest moment. Voi avea ocazia să vorbesc mâine despre acest subiect la Banca Naţională a României, la invitaţia guvernatorului Mugur Isărescu. Cred deci că Academia Română trebuie să-şi înscrie acţiunile în această perspectivă: naţiunea şi Europa şi valorile umaniste, care, de altfel, depăşesc cadrul strict al Uniunii Europene. Şi, din acest punct de vedere, aş vrea să spun de asemenea – şi mulţi dintre dumneavoastră, doamnelor şi domnilor, ştiţi – cât de bucuroşi am fost ca Institut de France să participe la organizarea împreună cu Academia Română, iată, s-au împlinit 14 ani, a acestui proiect frumos, Seminarul internaţional „Penser l’Europe”, pe care îl conducem împreună cu academicienii Eugen Simion şi Maya Simionescu, seminar care se înscrie în această perspectivă.
Îmi veţi permite deci să adresez urarea pentru următorii 150 de ani ca Academia Română şi Institut de France cu academiile sale, alături de alte academii europene, să lucreze din ce în ce mai bine împreună în această perspectivă a construirii unei Europe care să respecte identităţile naţionale şi, în acelaşi timp, să dezvolte valorile umaniste şi, permiteţi-mi să spun aici, şi valorile creştine. De altfel, am vorbit despre toate acestea în cadrul unuia dintre seminariile noastre. Astfel, cred, vom lucra mai bine atât în domeniile umaniste, cât şi în cele ale ştiinţelor naturii şi ştiinţelor exacte, astfel, cred, vom proceda mai bine.
Voi încheia prin a mă referi la acest simbol al Academiei Române, Minerva, care, aşa cum s-a spus, este şi simbolul, efigia Institut de France şi academiilor sale. Domnilor preşedinţi, domnule preşedinte, vă mulţumesc!
(Discurs rostit în cadrul ceremoniei de aniversare a Academiei Romane la 150 de ani de existenţă)
Acad. Thierry de Montbrial, Academia de Ştiinţe Morale şi Politice din Franţa, Preşedinte-Fondator al Institutului de Ştiinţe Politice din Paris