„Academia de azi, ca şi cea de ieri şi cea viitoare, priveşte viitorul cu deplină încredere în virtuţile şi în puterea de viaţă a neamului” Fragmente din alocuţiunea Preşedintelui Academiei Române, acad. Ionel Valentin Vlad

Excelenţa Voastră Domnule Preşedinte al României, Klaus Werner Iohannis, Alteţa Voastră Regală, Principesa Margareta, Custode al Coroanei Române, Preafericite Patriarh Daniel, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Excelenţa Voastră Domnule Ion Iliescu, Preşedinte anterior al României, Excelenţa Voastră Domnule Emil Constantinescu, Preşedinte anterior al României, Onorate Domnule Călin Popescu Tăriceanu, Preşedintele Senatului României, Înalt Preasfinţia Voastră Părinte Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit al Bisericii Romano-Catolice din România, Onoraţi Miniştri ai Guvernului României, Alteţa Voastră Regală Principe Radu de România, Distins Profesor Günter Stock, Preşedinte al Academiei de Ştiinţe din Berlin şi Preşedinte al Asociaţiei Tuturor Academiilor Europene, Distins Academician Thierry de Montbrial, reprezentant al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Franţa, Preşedinte-Fondator al Institutului Francez de Relaţii Internaţionale, Distins Profesor Owind Andersen, Preşedinte al Uniunii Academice Internaţionale , Distinsă Doamnă Catherine Bréchignac, secretar perpetuu al Academiei de Ştiinţe din Paris, Distins Academician Gheorghe Duca, Preşedinte al Academiei de Ştiinţe din Moldova, Distinse Doamne şi Distinşi Domni Membri ai Academiei Române, Onoraţi oaspeţi din ţară şi din străinătate,
În Adunarea Generală solemnă de astăzi sărbătorim 150 de ani de la înfiinţarea Societăţii Literare Române, care cuprindea 21 de membri aleşi din toate teritoriile locuite de români: 4 din Muntenia, 3 din Moldova, 3 din Transilvania, 3 din Basarabia, 2 din Bucovina, 2 din Maramureş, 2 din Banat şi 2 români din ţinuturile sud-dunărene.
La prima întâlnire, care a avut loc la Bucureşti în 31 iulie/12 august 1867, Ioan Fălcoianu spunea: „Limba şi religiunea străbunilor noştri ne vor apropia încă şi mai mult în viitor. Trăiască Naţiunea Română! Maramureşeanu Iosif Hodoş i-a răspuns că românii aveau unitatea limbii de la Tisa până la Marea Neagră. Cel mai important rezultat al sesiunii din august 1867 a fost transformarea Societăţii Literare în Societatea Academică Română şi scrierea statutelor ei, prima conducere fiind formată din Ion Heliade Rădulescu – preşedinte, Timotei Cipariu – vicepreşedinte, şi August Treboniu Laurian – secretar general. În acelaşi an, Principele Carol I de Hohenzolern Sigmaringen devine primul membru de onoare şi protector al Societăţii Academice. În urma unor donaţii semnificative ale unor oameni importanţi s-au pus bazele Bibliotecii Academice. Membrii Societăţii Academice au iniţiat şi consolidat atunci legăturile cu specialiştii străini şi cu instituţiile similare de peste hotare, care au adus modernitate şi sincronism european acestei Societăţi.
În 1869 au fost aleşi membri onorifici din străinătate, primul – istoricul şi scriitorul francez Edgar Quinet, apoi alţi 29 de intelectuali europeni, mulţi dintre ei fiind susţinători ai aspiraţiilor românilor. Una dintre figurile marcante care au contribuit decisiv la dezvoltarea Societăţii Academice Române a fost cea a lui George Bariţiu, care a propus ca membrii Societăţii să prezinte discursuri de recepţie, a propus alegerea siglei sau a sigiliului Societăţii Academice Române, statuia zeiţei Minerva susţinând spiritul tinerei instituţii, a înţelepciunii prezente, care se trage din vechea înţelepciune; a propus publicarea Analelor Academiei Române.
În 24 martie 1893, Nestorul Bariţ, cum îi spuneau colegii din Academie, a fost ales Preşedintele Academiei Române, cel de-al şaptelea Preşedinte al Academiei, cel dintâi preşedinte dintr-o provincie românească aflată sub stăpânire străină şi simultan preşedinte al Asociaţiunii Astra, fondată de Sfântul Andrei Şaguna.
La data de 29 martie 1879, domnitorul Carol I emitea decretul prin care Societatea Academică era transformată în Academia Română, un institut naţional, care avea ca scop dezvoltarea şi ocrotirea limbii şi a istoriei naţionale, a literelor, a ştiinţelor şi a artelor frumoase, după modelul altor societăţi savante europene cu tradiţie, în special al academiilor franceze şi Academiei Regale de Ştiinţe din Berlin. Primul Preşedinte al Academiei Române a fost politicianul şi diplomatul Ion Ghica, personalitate marcantă a acelor vremuri.
În 1884, Regele a propus membrilor Academiei alcătuirea unui dicţionar al limbii române. Început de Bogdan Petriceicu Hasdeu, dicţionarul a fost încredinţat apoi, pentru un număr mare de ani, eminentului filolog Sextil Puşcariu şi filologilor din jurul său, între 1906 şi 1944. Până în 1944 s-a ajuns la litera L. În calitatea sa de protector şi de preşedinte de onoare, Regele Carol I a avut o contribuţie importantă la mutarea în 1898 a Academiei Române din Palatul Universităţii, în care funcţionase vreme de 3 decenii, în casele Zaleschi, Cesianu, Bellu, din Calea Victoriei. Regele Carol I şi-a înscris totodată numele printre cei mai de seamă donatori ai Academiei Române, a sprijinit financiar alcătuirea Dicţionarului Limbii Române şi a susţinut material apariţia celor 6 volume ale sintezei lui A.D. Xenopol, „Istoria Românilor în Dacia Traiană”. Mai mult, a donat Bibliotecii Academiei numeroase documente istorice importante. Preţuirea acordată permanent Academiei şi grija pentru bunul mers al lucrărilor ei răzbat cel mai bine din testamentul său, scris încă din 1899, prin care dona Academiei o treime din averea sa personală pentru publicaţii. Păstrăm la loc de cinste crezul Regelui, pe care ni l-a lăsat moştenire: „Totul pentru ţară, nimic pentru mine”.
Izbucnirea Primului Război Mondial a condus la sprijinirea de către membrii Academiei a eforturilor de susţinere a frontului şi a celor rămaşi în spatele acestuia, prin cedarea diurnelor şi a drepturilor de autor pentru ajutorarea victimelor. În anii ocupaţiei militare a Capitalei, Academia Română a fost atacată direct, ridicându-i-se din colecţiile sale peste 600 de volume de manuscrise din secolele XVI şi XVII, revenite ulterior Bibliotecii numai în urma intervenţiilor repetate făcute în primul rând de Ion Bianu, dar şi de Dimitrie Onciul şi Titu Maiorescu. Numeroşi membri sau viitori membri ai Academiei s-au aflat pe front. Sunt eroii noştri.
La 12 aprilie 1918, membrii Academiei Române salută cu entu­ziasm unirea Basarabiei cu România, la realizarea căreia au contribuit şi unii viitori membri ai Academiei: Pan Halipa, Ion Inculeţ, Ştefan Ciobanu, Onisifor Ghibu. Apoi, în noiembrie, unirea Bucovinei. La marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918 au luat parte mari personalităţi membri sau viitori membri ai Academiei Române: Vasile Goldiş, Iuliu Maniu, Iuliu Hosu, Miron Cristea, Valeriu Branişte, Lucian Blaga, Silviu Dragomir, Alexandru Borza, Ion Lapedatu. Făurirea în 1918 a statului naţional unitar român a deschis o nouă perioadă şi în istoria Academiei Române.
În anii ce au urmat s-au realizat lucrări deosebite în diferitele discipline umaniste şi ramuri ale ştiinţelor, rezultatele cercetătorilor români fiind cunoscute şi apreciate de comunitatea ştiinţifică internaţională. Acestea au fost prezentate în comunicările ţinute de ilustre personalităţi în Aula Academiei Române: Liviu Rebreanu, Lucian Blaga, Tudor Vianu, Constantin Rădulescu-Motru, Dimitrie Gusti, Gheorghe Spacu şi alţii, `n şedinţele publice ale Academiei Române, şi au fost publicate în cele trei serii de Memorii ale Academiei Române. Odată cu dezvoltarea spectaculoasă a ştiinţelor, Academia Română s-a pregătit să primească mai mulţi reprezentanţi ai acestei discipline. În 1941 a început un amplu proiect de reorganizare a instituţiei academice, care rămâne la cele trei secţiuni, dar fiecare cuprinzând 36 de membri şi o împărţire a secţiunilor în subsecţiuni, care au stabilit mai bine locul unor domenii, precum filosofia, sociologia, ştiinţele economice, financiare, statistice şi militare.
În anul 1937 se încheie construcţia noii clădiri a Bibliotecii, după proiectul arhitectului Duiliu Marcu, membru al Academiei, iar în 1933, cu ajutorul financiar al Băncii Naţionale a României, se inaugurează clădirea Academia de Romania de la Roma, construcţie realizată de arhitectul Petre Antonescu.
Anii celui de-al Doilea Război Mondial au avut consecinţe nefaste asupra destinului Academiei Române. Greutăţile prin care trecea întreaga ţară s-au răsfrânt şi asupra alocării fondurilor către instituţia academică. În plus, după război, Academia Română a suferit şi consecinţele exproprierii proprietăţilor sale lăsate prin donaţii. În aceste condiţii, transformarea Academiei într-o instituţie de stat a devenit un act final. La 9 iulie 1948, printr-un decret al Prezidiului, Academia devenea Academia Republicii Populare Române, care avea ca scop „promovarea ştiinţei şi culturii în toate domeniile, pentru ridicarea nivelului material şi cultural al poporului”. Prin măsuri represive, din Academie au fost excluşi 114 membri, ilustre personalităţi ale României. Nouă dintre aceştia au murit în temniţele comuniste. În 1948 s-au înfiinţat filiale ale Academiei Române la Iaşi şi Cluj, cărora li s-au alăturat în 1955 baze de cercetări ştiinţifice la Timişoara şi la Târgu Mureş. Până în 1965, numărul secţiilor a crescut de la 3 la 12, în special în domeniul ştiinţelor. O importantă măsură a acestei perioade a fost alegerea de membri de onoare post-mortem a unor personalităţi precum Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, Aurel Vlaicu, Ştefan Luchian şi alţii. Totodată, în această perioadă s-a înfiinţat Editura Academiei Române şi Casa Oamenilor de Ştiinţă.
În anii 1960-1970, în ciuda vicisitudinilor vremii, statul român a sprijinit cercetarea ştiinţifică, astfel încât mari personalităţi ale României au continuat să realizeze performanţe remarcabile prin publicarea unor lucrări fundamentale: Istoria Literaturii Române, Flora României, Geografia României sau Istoria României. Intelectuali iluştri, printre care Ilie Carafoli, pionier al aerodinamicii, Horia Hulubei, expert în fizică atomică şi nucleară, Grigore Moisil, părintele informaticii româneşti, Henri Coandă, pionier al aviaţiei şi inventator al motorului cu reacţie, George Emil Palade, laureat în 1974 al Premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină, au reprezentat cu mândrie România la cel mai înalt nivel internaţional. În deceniul al IX-lea al secolului trecut, activitatea Academiei a avut de suferit sub multiple aspecte, rolul Academiei fiind mult diminuat de autorităţi.
Profunda transformare care a avut loc în societatea românească în urma Revoluţiei din Decembrie 1989 nu putea să nu influenţeze şi Academia Română. Noua putere politică a ţării emite Decretul lege numărul 4, care se referea la organizarea şi funcţionarea supremului for de cultură şi de ştiinţă al ţării, ca instituţie autonomă, independentă în toate lucrările ei şi având o finanţare a cercetării ştiinţifice şi aparatului asociat cu aceasta de la bugetul de stat. Întreg patrimoniul provenit din donaţii naţionalizate în 1948 a fost retrocedat Academiei. Astăzi, Academia Română are acoperire naţională prin 3 filiale la Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara şi printr-o reţea de institute şi centre de cercetare fundamentală, repartizate pe întreg teritoriul ţării, unele dintre acestea fiind institute de excelenţă europeană, cu performanţe ştiinţifice deosebite.
Poziţia Academiei Române de for suprem a fost consolidată, fără îndoială, de membrii ei aleşi de la înfiinţare şi până în prezent, în număr de 1703. A fost şi rămâne un izvor pentru ştiinţă, pentru limba şi istoria noastră naţională, după cum o numea Regele Carol I. Prin prestigiul lor, aceste elite intelectuale, din toate domeniile ştiinţelor, literelor şi artelor, reprezentanţi ai Casei Regale, ai vieţii politice, ai Armatei şi Bisericii, au adus venerabilei şi veneratei instituţii o binemeritată recunoaştere în ţară şi în străinătate.
Academia a ales şi membri de onoare cu mare reputaţie ştiinţifică şi culturală din afara hotarelor ei, între care 46 de laureaţi ai Premiului Nobel. Dintre aceştia, 3 sunt născuţi în România.
Academia are printre membrii de onoare personalităţi precum Regele Mihai I, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, Sanctitatea sa Bartolomeu, Patriarhul ecumenic al Constantinopolului, violonistul Yehudi Menuhin, laureatul Premiului Nobel, fizicianul Stefan Hell şi alţii. Totodată, colaborează cu toate instituţiile importante din România şi cu cele din afara graniţelor. La împlinirea a 150 de ani de când se află în serviciul Naţiunii Române, putem pune şi noi, aşa cum a spus marele Nicolae Iorga: „Academia de azi, ca şi cea de ieri şi cea viitoare, priveşte viitorul cu deplină încredere în virtuţile şi în puterea de viaţă a neamului”.