Angajații din educație pregătesc boicotarea simulărilor naționale
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au declanșat în școli un referendum pentru a consulta angajații din învățământ în privința neparticipării la simulările examenelor naționale și la declanșarea unei greve generale. Sindicatele atrag atenția că peste jumătate dintre cadrele didactice care au răspuns la chestionar sunt de acord cu declanșarea grevei generale.
Datele dintr-un chestionar consultativ care a circulat în școli în lunile ianuarie și februarie, colectate din teritoriu, arată că cca 77% dintre profesori își doresc o grevă generală în luna mai.
„Aproximativ 77% dintre profesorii care au răspuns la chestionarul FSLI sunt de acord cu greva generală. Dintre aceștia, cei mai mulți au optat ca greva să aibă loc la finalul anului școlar”, a spus George Purcaru, vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.
„Sunt foarte mulți colegi de-ai noștri care doresc să facem această boicotare a asimulărilor Evaluării naționale, pentru că, până la acest moment, educația este lovită de măsurile de austeritate și, mai mult decât atât, fără investiție în capitalul uman, educația nu poate să dea rezultate așa cum ne-am dori cu toții. În urma chestionarului pe care noi l-am aplicat la nivel de federații, s-a constatat dorința colegilor noștri de a declanșa o grevă generală, mai ales în perioada celei de-a doua decade a lunii mai, când se apropie atât închieerea anului școlar, cât și Evaluarea națională și Bacalaureatul.”, a mai spus vicepreședintele FSLI.
Întrebat, la TVR Info, dacă sindicatele se pregătesc de grevă, Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a răspuns: „Se pare că da. Nu mai avem altă soluție în momentul de față. Nu mai există alternative”.
Profesorii revendică, între altele, revenirea la norma didactică de predare de 18 ore, deblocarea ocupării posturilor vacante și plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic, auxiliar și nedidactic.
Liderii federațiilor sindicale din educație precizează că o grevă generală în învățământ ar putea fi declanșată în funcție de măsurile pe care le va lua guvernul în perioada următoare.
Tribuna Învățământului