Admiterea 2025 la masteratul Medicina stilului de viață, la UMF Cluj-Napoca

La Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca se va deschide, în anul universitar viitor, programul de masterat Medicina stilului de viață, adresat „în mod deosebit absolvenților de studii universitare de licență în domeniul sănătății (medicină, farmacie, nutriție și dietetică, asistență medicală generală), precum și absolvenților din domenii conexe (biologie, psihologie, sociologie, asistență socială, știinte administrative). Prin accentul asupra intervențiilor bazate pe dovezi în practica terapeutică, programul se adresează totodată și profesioniștilor activi în sistemul de sănătate (medici de familie, asistenți medicali, nutriționiști, kinetoterapeuți, psihologi) care doresc să își dezvolte competențele pentru elaborarea și monitorizarea planurilor de tratament pentru pacienții cu boli cronice”.
Programul este la forma de învățământ cu frecvență, are durata de un an (2 semestre/4 module) și se soldează cu 60 de credite ECTS. Vor fi scoase la concurs 15 locuri. Absolvenții vor prim calificarea Specialist în medicina stilului de viață. Director de program este prof. univ. dr. Doina Todea.
Programul este caracterizat ca „o disciplină dinamică de sănătate publică, o ramură a medicinei bazată pe dovezi, care utilizează intervenții privind stilul de viață pentru prevenirea, tratarea și inversarea bolilor cronice pe parcursul vieții. Se axează pe modificarea comportamentelor legate de sănătate, cu adoptarea unor obiceiuri sănătoase pe termen lung, prin optimizarea nutriției, igiena somnului, gestionarea stresului, stabilirea de conexiuni sociale pozitive, sănătate sexuală și fertilitatea, activitatea fizică, reducerea/minimizarea consumului de substanțe și a expunerii la mediu, influențate fiind de modelele socio-culturale și demografice. Această abordare este integrată din ce în ce mai mult în programele de formare în domeniul sănătății, precum și în ghidurile medicale internaționale, fiind considerată o componentă esențială a medicinei preventive”.
Oportunitățile de carieră deschise de noul program, enunțate de UMF Iuliu Hațieganu, vizează „dezvoltarea de competențe complementare în medicina stilului de viață, absolvenții având astfel posibilitatea să își diversifice activitatea de îngrijire prin introducerea celor mai recente abordări terapeutice care vizează intervențiile de schimbare comportamentală în prevenirea și reducerea riscului de boli cronice.
Absolvirea programului asigură îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe privind stategii terapeutice personalizate, conferind competențe care răspund cerinţelor de pe piaţa muncii în domeniul sanitar. Totodată, programul răspunde și nevoilor de la nivel societal, având în vedere creșterea importanței acordate educației pentru sănătate de la vârste timpurii, precum și a interesului populației pentru adoptarea și menținerea unor stiluri de viață sănătoase”.
Detalii: https://umfcluj.ro/medicina/educatie/studii-masterat/medicina-stilului-viata/
Tribuna Învățământului