Vocația de Sisif și cea de Constructor

Consideram adecvat să folosesc ca motto pentru acest material minunatele cuvinte care încheie romanul lui Marin Preda Moromeții (volumul I), „Timpul nu mai are răbdare…“ Timpul, niciodată, nu are răbdare cu oamenii, care ar trebui să se grăbească întruna, să fie mereu în metamorfozare. Această „grabă“ se traduce prin evoluție, prin necesitatea de a fi în actualitatea dezvoltării societății, pe multiple niveluri. Cine nu păstrează această corelație rămâne pe un plan secundar al istoriei.
Modificările în domeni\ul atât de vast și de complex cum este cel al educației sunt imperios cerute de sistemul din care face parte integrantă, existând o relație de interdependență, o influențare, ca între două cercuri concentrice, pornind într‑o paradigmă de la micro la macrodezvoltare.
Nimeni, până astăzi, nu a abordat aspectele referitoare la modalitățile de desfășurare a unei juste evaluări, la nivel național, a elevilor de clasa a VIII‑a. Aș vrea să evidențiez pregnant că mă refer la elevii din anul terminal de gimnaziu, și nu la absolvenți, deoarece aceștia ar trebui să treacă pragul exigenței evaluării de tip național, pentru a avea statutul de absolvent.
De‑a lungul istoriei post‑decembriste, după un ciclu electoral, cu un alt ministru, având propriul program în domeniul educației, ca un veritabil Sisif, urca dorințele de reformă la o anumită cotă, după care venea un alt Sisif și tot așa… până în zilele noastre. Ca un blestem al neîmplinirii. Se observa, în această sarabandă, ,,vocația de meșter“, de a lua totul de la început – cu, neapărat, amprentă personală. Ce a rezultat? Ceea ce observăm: mereu început, dar neterminat. Nu s‑a dorit o reformă predictibilă, consecventă, materializată în circa 10‑15 ani, care să stabilească o amplă structură, cu un orizont de timp, cu o curriculă națională adecvată tradițiilor și înnoirilor specifice unui proces complex, cum este cel al educației.
S‑a urmărit mai mult latura cantitativă: cât mai mulți elevi la liceu, în detrimentul calității, selecției, cum ar fi benefic oricărei societăți. De aceea, evaluările naționale nu au avut nicio relevanță: indiferent de media obținută, elevii erau admiși la liceu, pentru a proteja posturile profesorilor, în detrimentul unei exigente pregătiri de perspectivă a elevilor. Au apărut, în același timp, veritabile ,,întreceri“, în încercarea de a cosmetiza școlile profesionale, fără un statut bine definit, cu școli de arte și meserii (rețea care avea o tradiție în țara noastră și ar fi putut fi perfecționată), până în prezent, când nimic nu mai este precizat în acest domeniu, fiind un deficit de profesioniști, pe diferite paliere ale economiei.
Pe lângă toate acestea, s‑a introdus repartizarea computerizată, în locul unei admiteri judicios gândite, deoarece era prestabilită ,,umplerea locurilor“ la diferite licee, indiferent de mediile obținute la evaluare. Qui prodest? Se impunea ca elevii care nu promovau evaluările să nu fie declarați absolvenți, ci să repete clasa a VIII‑a, cum ar fi fost logic, și să susțină un alt examen de evaluare, nu să se regăsească în clasa a IX‑a. Era imperios să fi existat un raport între locurile de la școlile profesionale și cele de la licee. Doresc să remarc, în această ordine de idei, pentru a nu crea frustrări, că au existat, în perioada de care ne ocupăm, tentative și materializări benefice învățământului, dar nu după mult timp de la aplicarea acestora venea un… alt Sisif!
Imperfecțiunile evaluării naționale, la zi
Vom aduce în continuare câteva argumente în direcția modificării unor nereușite în perspectiva desfășurării examenului de evaluare națională, actualmente deficitar la unele componente, pe care le considerăm facil de înlăturat, cu celeritate, în viitoarea sesiune, din anul școlar 2017‑2018, având în atenție proba de limba și literatura română.
Cu fiecare sesiune a evaluării s‑a intenționat ca subiectele să fie cât mai dificile și, în același timp, ambigue. Precizările privind structura subiectelor sunt stabilite de Ministerul Educației Naționale, iar elaborarea subiectelor se face de Centrul Național de Evaluare și Examinare, ce vine cu unele ,,stilizări“, pe care le vom detalia. Acest CNEE ar fi trebuit să funcționeze ca departament în cadrul ministerului de resort, pentru a nu mai exista ,,pase“ de responsabilități.
La proba scrisă de limba și literatura română, elevii au de elaborat, pe lângă alte sarcini de lucru, două tipuri de eseu structurat (simulare 2018):
La subiectul I.1‑B – o compunere (odată, era menționat numărul de rânduri, 15‑20) în care să se motiveze apartenența unei lucrări la o specie literară, apreciată cu 16 puncte, cu 150 de cuvinte, minimum.
La subiectul II‑B – o narațiune (de 150‑300 de cuvinte), cuantificată cu 12 puncte.
În baremul de corectare se menționează ,,să respecți precizarea privind numărul de cuvinte“, beneficiind sau nu de 4 puncte, pentru ambele eseuri, în varianta când te încadrezi, și depunctarea, când nu respecți numărul de cuvinte. Timpul de redactare, pentru toate subiectele, este de 2 ore.
Să ne oprim la aceste secvențe de rezolvare. Faceți un exercițiu, acolo unde nu s‑a precizat, și veți vedea cum numără unii elevi cuvintele, ce criterii aplică, cum nu iau în considerare articole, prepoziții etc., deoarece nu au clare noțiunile privind ,,cuvântul“. În timp ce redactează unul dintre eseuri (menționăm că elevii, precum unele personaje din basm, au de trecut două astfel de probe), sunt obsedați să se încadreze în numărul minim sau maxim de cuvinte. Acest mod impus de lucru nu ține cont de întreruperea fluxului de idei, și mereu revenirea la număratul cuvintelor, având parcă sabia lui Damocles deasupra capului. Câți dintre cei care elaborează subiectele i‑au văzut pe elevi lucrând efectiv la clasă sau în timpul examenului? De aceea, nu cred că există o relație între practica școlară și proiectare, pentru unii. În aceeași ordine de idei, mulți elevi redactează eseurile pe ciornă, după care urmează etapa finală: transcrierea pe foaia de examen, cu aceleași obsesii, prezentate anterior. Din cele două ore de rezolvare pentru toți itemii, majoritatea timpului este afectat acestor compoziții, elevii nemaiavând posibilitatea de a se ocupa de celelalte cerințe de limbă și literatură, predând, de multe ori, lucrările incomplete, după un ,,travaliu“ numit – în secvență – evaluare natională.
Insistăm pe aceste aspecte ce țin de metodologia organizării și desfășurării probei amintite anterior, pentru a evidenția, cu pregnanță, necesitatea modificării, a reformei ce este necesar să vizeze evaluarea elevilor la finalul treptei gimnaziale, în perspectiva, până în anul 2020, a generalizării liceului, ca învățământ obligatoriu. Ceea ce am prezentat constituie liniile de forță care duc spre o altă concepție necesară învățământului românesc, cu mutațiile de rigoare, ce se impun cu stringență, multe dintre ele aplicabile, fără eforturi considerabile, fără costuri, chiar în sesiunea din iunie 2018, la cele două probe ale evaluării naționale. Să se renunțe la ,,dorința“ falsei exigențe, oferindu‑se subiecte cu multiple căi de rezolvare, imprecis formulate. Accesibilitatea să fie fundamentul examenului, și nu stufozitatea itemilor. În ultimii ani, nimeni dintre factorii responsabili nu a trecut la o simplificare a subiectelor, ci, cu obstinație, s‑a vrut, de fiecare dată, să fie totul cât mai dificil. Ce catastrofă ar avea loc, dacă, din vara acestui an, s‑ar recurge la unele simplificări, urmând ca din 2019 să existe o altă viziune, care să pună un accent deosebit pe capacitatea creativă, pe disponibilitățile cognitive etc. de care dispun elevii, a susținerii exemenelor de evaluarea națională a elevilor din clasa a VIII‑a? Un exemplu ar fi renunțarea la contabilitatea cuvintelor din cele două eseuri, în favoarea rândurilor. Se pot adăuga și alte modificări, nu de esență, care să fie în conformitate cu precizările ministerului.
Reforma evaluării naționale în contextul unei regândiri a învățământului românesc
Să mai detaliem, încheind acest capitol, cu semnificația evaluării elevilor la terminarea studiilor gimnaziale:

1. Elevii de clasa a VIII‑a să nu fie declarați absolvenți dacă nu obțin notă de trecere, peste 5, la disciplinele de examen. Cei aflați în această situație vor repeta clasa.
2. Examinarea să cuprindă 1‑2 discipline, după caz, de la fiecare arie curriculară (fără sport); obligatoriu, o limbă străină, la alegere, din cele studiate de‑a lungul anului școlar. Ne referim la aproximativ 6 discipline, așa cum întâlnim în unele țări din Europa.
3. Programa de examen să traseze reperele generale ale fiecărui obiect, vizând, în mod simplificat, esența verificării unor abilități fundamentale.
4. Probele să se susțină scris și/sau oral, după contextul adecvat, propunându‑se elevilor subiecte la alegere, dintr‑un set de 2‑3.
5. Timpul de lucru să fie de 3‑4 ore, pentru anumite discipline, mult simplificată programa, cum am accentuat. O variantă de desfășurare la limba și literatura română (scris): un eseu structurat, redactat în 3‑4 ore. În baremul de evaluare și notare se pot urmări anumite obiective. Proba orală: după o tematică generală, întocmite variante de subiecte, formulate în bilete, ce vor fi trase de elevi.
6. 6. Renunțarea la repartizarea computerizată este o condiție sine qua non de ,,descătușare“ a învățământului. Traseul absolventului de gimnaziu să vizeze liceul sau școala profesională. Unii elevi ajungeau, prin repartizarea mult lăudată, la unele licee sau profiluri pe care nu le doreau, trecând prin adevărate drame. Înscrierea la liceu să se facă cu 6 luni înainte de susținerea evaluării. Acolo unde se impune trierea, elevii vor susține un test.
7. Rețeaua învățământului profesional să fie în stânsă corelație cu dezvoltarea actuală și de perspectivă a societății, în așa măsură încât să asigure forță de muncă adecvată unei game de specializări și prestări servicii. Elevii vor urma traseul școlii profesionale, după absolvirea gimnaziului, cu sau fără examen de evaluare națională, putând continua cursurile liceale, la forme diferite de frecvență, îndeplinind condiția deținerii, în cele din urmă, a examenului național.

Toate aceste alegații sunt circumscrise proiectului de generalizare a învățământului liceal până în 2020, asigurându‑se, înainte de toate, în mod real, așa cum se stipulează în Constituție, dreptul la educație la acest nivel. De asemenea, un loc aparte îl va ocupa învățământul dual. Statul trebuie să intervină, ca o măsură esențială în dezvoltarea profesională a elevilor și tinerilor, prin construirea campusurilor școlare atât pentru licee, cât și pentru școlile profesionale. Să fie reduse efectivele de elevi la clase, în medie 20, cum întâlnim în Finlanda, Italia, Franța, Germania și altele, și nu clase aglomerate, din aceleași și aceleași ,,rațiuni“ de a face economii, în detrimentul actului educativ de calitate. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, pentru a crea eșafodajul unui învățământ puternic ancorat în prezent, în consens cu dezvoltarea științei. Se poate îmbina echilibrat ceea ce sistemul de educație românesc deține ca un plus de valoare, cu inovațiile și practicile notabile, întâlnite în învățământul european. Să eliminăm, cum afirma Titu Maiorescu, „formele fără fond“ din societatea românească!
Să‑i învățăm pe elevi să învețe, în perspectiva pregătirii permanente, a modelării lor pentru viața de adult, pentru viața publică, democratică, de cetățean, adică de om al adevăratului spațiu public! Nu sunt cuvinte înălțate ca niște baloane colorate, umflate peste realitatea imediată, ci semnale de alarmă într‑un moment în care timpul chiar nu mai are răbdare!
Acest material l‑am scris din imboldul de a se dărâma zidul superficialității și de a se trece la gândirea unui sistem viabil, valorificând tezaurul inteligenței care, orice s‑ar spune, la noi există din plin. În contextul consolidării unei societăți realmente democratice în România, este timpul reformei! Doresc să propun redacției prestigioasei reviste Tribuna învățământului organizarea unei ample dezbateri, care să vizeze reforma examenului de evaluare națională, în contextul reformei sistemului de educație românesc, vectori pentru o dezvoltare de 10‑15 ani.
Prof. Mihai PĂCURARU