
„Trecutul nostru… O şcoală generală de cartier în care nu foarte mulţi aveau încredere“, scrie pe pagina oficială a Liceului Teoretic Lucian Blaga, din Constanţa, o instituţie tânără, dar care şi-a câştigat deja un binemeritat renume al valorilor şi calităţii, cel puţin în judeţul de la malul mării. Care era acea şcoală în care „nu foarte mulţi aveau încredere“, doamnă director Iuliana Linea, şi ce s-a întâmplat de atunci?
Instituţia noastră de învăţământ a luat fiinţă în anul 2000 prin transformarea unei şcoli gimnaziale, Şcoala Generală nr. 41, într-o instituţie de învăţământ liceal. La început, comunitatea locală părea să fie reticentă, pentru că Şcoala Generală nr. 41 se afla într-o zonă periferică, cartierul Faleză Sud, în care locuiau multe familii cu o stare socială precară, confruntate cu şomajul, cu sărăcia. Însă această şcoală de cartier avea trei atuuri de necontestat: o bază materială excelentă, resursă umană calificată şi un număr foarte mare al populaţiei şcolare. Astfel, pentru a asigura continuitate traseului educaţional al copiilor din cartier şi pentru că în zona sudică a municipiului nu exista niciun liceu teoretic, însă erau cinci licee tehnologice, Inspectoratul Şcolar Judeţean din Constanţa a decis înfiinţarea unui liceu teoretic pentru a veni în sprijinul comunităţii locale. Consiliul de administraţie şi consiliul profesoral au ales atunci ca noua instituţie să poarte numele marelui filosof, poet, jurnalist, profesor Lucian Blaga. Printre obiectivele noastre a fost ca, prin competenţă şi performanţă, să ne impunem ca un nume important în peisajul învăţământului constănţean. Liceul a început cu şase clase, trei clase au fost alocate profilului real, specializările matematică-informatică şi ştiinţe ale naturii, şi trei clase profilului umanist, specializările filologie şi ştiinţe ale naturii.
De la înfinţarea sa şi până în prezent, corpul profesoral în colaborare cu elevii şi cu partenerii noştri permanenţi, părinţii, am reuşit să clădim o instituţie de învăţământ care se situează printre primele licee din judeţul Constanţa. În ultimii trei ani, rezultatele înregistrate de elevii noştri la examenul de evaluare naţională la clasa a VIII-a au evidenţiat o rată de promovabilitate de peste 90%, iar în conformitate cu statisticile oficiale întocmite în urma desfăşurării examenului naţional de bacalaureat, absolvenţii Liceului Teoretic Lucian Blaga au promovat în proporţie de peste 95%, situând liceul nostru pe locul patru în topul liceelor constănţene. Ne place să credem că entuziasmul, competenţa noastră şi perseverenţa ne-au ajutat în competiţia cu liceele şi colegiile constănţene cu o experienţă de peste 50 sau 100 de ani de existenţă.
Ce rol ocupă, astăzi, concepte precum calitate, performanţă în preocupările dvs., ca director şi ale întregului corp profesoral de la Lucian Blaga?
Consider că reuşita în educaţie poate fi definită ca o medie a serviciilor de calitate oferite de corpul profesoral în proiectarea demersurilor didactice ca un tot unitar, circular, pornind de la predare și continuând cu partea de consolidare şi evaluare.
În primul rând, serviciile educaţionale de calitate se referă la individualizarea actului didactic la nivelul real de înţelegere a elevilor, la învăţarea diferenţiată prin care profesorul are obligaţia de a cunoaşte ritmul de învăţare al fiecărui elev din clasă şi de a adapta predarea, învăţarea şi evaluarea la capacitatea fiecăruia de a învăţa. De asemenea, calitatea se defineşte prin condițiile în care elevii şi cadrele didactice îşi desfăşoară activitatea. Astfel, una dintre preocupările mele de bază şi ale întregii echipe manageriale, de altfel, a fost să asigurăm un climat organizaţional prietenos, dar riguros în coordonarea activităţii spre obţinerea performanţei, un mediu şcolar sigur, cu o bază materială deosebită. În liceul nostru există șase laboratoare dotate cu aparatură video, laptopuri, două cabinete de informatică dotate cu 28 de laptopuri şi 27 de calculatoare, opt săli de clasă în care sunt montate videoproiectoare, sistem de alarmare pe bază de senzori, sistem de acces pe bază de cartele individuale, sistem de supraveghere video, site-ul şi revista liceului Muguri.
În al doilea rând, cred că performanţa profesională a fost favorizată de comportamentul salariaţilor, implicarea în dezvoltarea culturii organizaţionale, de resursele materiale de care dispun cadrele didactice în mediul şcolar. Performanţa este, de fapt, aportul de valoare al fiecărui salariat în raport cu viziunea, misiunea şi ţintele strategice stabilite pentru progresul instituţiei de învăţământ.
De asemenea, performanţa a constituit, în timp, un element esenţial în motivarea personalului şi a elevilor. Orice instituţie de învăţământ se defineşte prin performanţele obţinute de elevi, observate în progresul înregistrat de aceştia, în rata de promovabilitate la examenele naţionale, în premiile obţinute de elevi la concursurile şi olimpiadele şcolare. Munca profesorilor noștri se vede şi în rezultatele elevilor la concursuri şi olimpiade locale, judeţene sau naţionale, chiar dacă aceşti elevi provin din familii defavorizate economic.
Vorbiţi-ne despre corpul profesoral, doamnă director, despre oamenii care se găsesc mereu în spatele rezultatelor elevilor.
Resursa umană este elementul-cheie în obţinerea performanţei şi a calităţii. Liceul nostru are o resursă umană formată din 64 de cadre didactice, dintre care aproximativ 90% sunt titulari, 3 au titlul științific de doctor. Cadrul didactic care îşi desfăşoară activitatea la Liceul Teoretic Lucian Blaga, din Constanţa, este un profesor foarte bine pregătit, capabil să comunice eficient, să dezvolte şi să menţină contacte şi relaţii corecte cu ceilalţi parteneri, orientat spre lucrul în echipă, abil să gestioneze situaţiile stresante, demonstrează o atitudine pozitivă faţă de muncă, este preocupat de propria perfecţionare personală şi profesională şi este permanent dornic să îşi îmbunătăţească performanţele profesionale pentru a deveni mai bun pentru elevii săi.
Olimpiade, concursuri… Cum stau elevii de la Lucian Blaga la acest capitol?
În ultimii ani, elevii liceului nostru au participat la olimpiadele şi concursurile organizate de MEN şi de ISJ Constanţa la care au câştigat diferite premii şi menţiuni. În aprilie 2018, la faza naţională a olimpiadelor şcolare, patru eleve ale Liceului Teoretic Lucian Blaga au reprezentat judeţul nostru la olimpiada de educaţie civică (elevele Dumitru Alexia şi Gheorghie Alexia din clasa a VII-a C, profesor Ştefan Mariana), la olimpiada de filosofie (eleva Roșca Andreea Luana din clasa a XII-a C, profesor Ţăranu Carmen), la olimpiada de lingvistică (eleva Savopol Diana, profesor Trache Elena), iar la educaţie civică elevele au obţinut premiul al III-lea cu 9,30. Eleva Goidan Bianca, de la clasa a X-a A, s-a calificat şi va reprezenta România la faza europeană a concursului SCI-TECH CHALLENGE, care se va desfășura între 15-17 mai 2018 la Bruxelles. La faza județeană a olimpiadei de religie, elevii liceului nostru au obținut un premiu I și o mențiune, la olimpiada de cultură civică au fost obținute două premii I, două premii II, două premii III și două mențiuni, la olimpiada de istorie a fost obținută o mențiune.
La concursul național „Educație pentru sănătate“, elevii noștri au obținut un premiu I, un premiu II și o mențiune, concursul Ziua Dobrogei – secțiunea film, două eleve au obținut premiul al III-lea, la concursul județean LUDI OVIDIANI – 2.000 de ani de nemurire – secțiunea pictură, 2 eleve au obținut premiul I, iar la secțiunea scurtmetraj, o elevă a obținut premiul al III-lea. Revista liceului, Muguri, a obținut în anul 2017 premiul al III-lea la concursul de reviste școlare.
Performanțe extraordinare, la doar 18 ani de la înființarea acestui liceu. Care sunt direcţiile pe care se pregătesc tinerii care vin la Liceul Teoretic Lucian Blaga? Către ce se îndreaptă aceştia după absolvire?
Elevii care aleg să îşi continue traseul şcolar la liceul nostru doresc să îşi formeze un bagaj bogat de cunoştinţe şi să îşi dezvolte competenţele generale care să le ofere şansa de a se înscrie în învăţământul universitar. În general, absolvenţii noştri se orientează pe aceleaşi profiluri pe care le-au urmat în ciclul liceal: cei care termină profilul real aleg facultăţile de matematică-informatică, inginerie, medicină, farmacie, management, ştiinţe economice, iar cei care au absolvit profilul umanist se orientează către facultăţile de drept, filologie, limbi străine, jurnalism, psihologie, psihopedagogie specială, dar şi kinetoterapie sau spre… academia navală. Consider că un rol important în reuşita absolvenţilor noştri îl are colaborarea permanentă dintre psihologul şcolar şi diriginţii claselor pentru orientarea lor şcolară şi profesională prin organizarea unor sesiuni de dezbatere legate de alegerea profesiei, a unor şedinţe de consiliere de grup şi individuale atât pentru elevi, cât şi pentru părinţi.
Deschiderea către Europa, către lumea globalizată de astăzi este esenţială şi nici nu mai putem concepe existenţa fără acest segment. Vorbiţi-ne, doamnă director, despre legăturile Liceului Teoretic Lucian Blaga cu lumea, cu Europa?
Atât profesorii, cât şi elevii sunt beneficiarii unor proiecte de formare profesională continuă şi proiecte internaţionale care vizează creşterea calităţii actului instructiv-educativ, oferirea unor modele europene de învăţământ preuniversitar, familiarizarea cu sistemul de educaţie european. Astfel, în liceul nostru au fost implementate proiecte Comenius şi Vizite de studiu prin care unii profesori şi-au îmbunătăţit practicile profesionale şi pedagogice, au intrat în contact cu valorile europene, şi-au dezvoltat competenţele de exprimare în limbi de circulaţie internaţională. Elevii au participat la proiectul Play Energy, sub coordonarea doamnei profesor Târțiu Maria, la care au câștigat în 2015 și 2016 premiul I la nivel național, iar în 2015 s-au calificat și au participat la Roma la faza internațională obținând locul I și o sponsorizare de 8.000 de lei, bani care au fost investiți în achiziționarea de laptopuri pentru laboratorul de informatică. De asemenea, au fost derulate proiecte pe platforma eTwinning, activităţi în proiectul Together in Europe, Spring in Europe și CRESCERE.
În loc de încheiere, vă rog să spuneți cititorilor revistei Tribuna Învățământului care este portretul absolventului Liceului Teoretic Lucian Blaga?
Tânărul absolvent al Liceului Teoretic Lucian Blaga şi-a format competenţele transversale cerute de actuala piaţă a muncii, are capacitatea de a aplica noţiunile teoretice în contexte situaţionale noi, de a se adapta şi de a face faţă la schimbările rapide înregistrate de societate în ansamblul ei. De aceea, o preocupare a corpului nostru profesoral este de a le forma competenţele de comunicare, de exprimare în două limbi de circulaţie internaţională, de utilizare a noilor tehnologii, capacitatea de a stabili strategii de învăţare pentru a rezolva probleme în contexte variate sociale şi profesionale, cu estimarea corectă a riscurilor înainte de a trece la acţiune. Mai mult, absolvenţii liceului nostru sunt educaţi pentru a manifesta un comportament proactiv şi responsabil care încurajează integrarea socială şi voluntariatul, pentru a participa la viaţa comunităţii prin exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor sale şi prin promovarea dialogului intercultural.
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU





