5,2 milioane de copii din Ucraina au nevoie de asistență umanitară

Cel puțin 262 de copii au fost uciși și 415, răniți în circa o sută de zile de război în Ucraina, anunță UNICEF, atrăgând atenția că „trei milioane de copii din Ucraina și peste 2,2 milioane de copii din țările care găzduiesc refugiați au acum nevoie de asistență umanitară. Aproape doi din trei copii au fost strămutați din cauza luptelor”.

Catherine Russell, directorul executiv al UNICEF: „1 iunie este Ziua Internațională a Copilului în Ucraina și în întreaga regiune. În loc să sărbătorim această zi, ne apropiem cu gravitate de 3 iunie – cea de-a 100-a zi a unui război care a devastat viețile a milioane de copii. Fără o încetare urgentă a focului și o negociere a păcii, copiii vor continua să sufere – iar consecințele războiului vor avea impact asupra copiilor vulnerabili din întreaga lume.

Sute de școli avariate

UNICEF semnalează că „infrastructura civilă de care depind copiii continuă să fie deteriorată sau distrusă; aceasta include până acum cel puțin 256 de unități sanitare și una din șase Școli sigure susținute de UNICEF în estul țării. Sute de alte școli din toată țara au fost, de asemenea, avariate. Condițiile pentru copiii din estul și sudul Ucrainei, unde luptele s-au intensificat, sunt din ce în ce mai grave.
UNICEF avertizează, de asemenea, că războiul a provocat o criză acută a protecției copilului. Copiii care fug de violență sunt expuși unui risc semnificativ de separare de familie, de violență, abuz, exploatare sexuală și trafic. Majoritatea au fost expuși la evenimente profund traumatizante. Acești copii au nevoie urgent de siguranță, stabilitate, servicii de protecție a copilului și sprijin psihosocial – în special cei care sunt neînsoțiți sau au fost separați de familiile lor. Mai mult decât orice, au nevoie de pace.

În același timp, războiul și strămutările în masă distrug mijloacele de trai și oportunitățile economice, lăsând multe familii fără venituri suficiente pentru a-și satisface nevoile de bază și incapabile să ofere sprijin adecvat copiilor lor.

UNICEF continuă să ceară o încetare imediată a focului în Ucraina și să protejeze toți copiii de suferințe. Acest lucru include încetarea utilizării armelor explozive în zonele populate și atacurile asupra infrastructurii civile. UNICEF face un apel pentru acces umanitar deplin pentru a ajunge în siguranță și rapid la copiii aflați în nevoie, oriunde s-ar afla.

UNICEF și partenerii săi acționează pe teren în Ucraina și în țările vecine, lucrând pentru a oferi copiilor și familiilor acestora asistență umanitară, inclusiv servicii de protecție a copiilor, apă și canalizare, sănătate, nutriție și educație.

În Ucraina, UNICEF și partenerii au distribuit materiale medicale și pentru sănătate esențiale pentru aproape 2,1 milioane de oameni din zonele afectate de război; au facilitat accesul la apă sigură pentru peste 2,1 milioane de oameni care trăiesc în zone în care rețelele de apă au fost deteriorate sau distruse; au furnizat suport în domeniul sănătății mintale și sprijin psihosocial la peste la peste 610.000 de copii și îngrijitori; și au oferit materiale educaționale pentru aproape 290.000 de copii. Aproape 300.000 de familii vulnerabile s-au înregistrat pentru un program al UNICEF și al Ministerului de Politicii Sociale de asistență umanitară prin acordarea de numerar.

În țările care găzduiesc refugiați, UNICEF sprijină sistemele naționale, municipale și locale care oferă servicii esențiale și protecție, în special pentru copiii cei mai vulnerabili. Aceasta include instruire pentru combaterea traficului de persoane pentru polițiștii de frontieră; extinderea oportunităților de învățare și integrarea copiilor refugiați în școli; procurarea de vaccinuri și materiale medicale; și stabilirea de centre de joacă și de învățare care să ofere copiilor mici un sentiment de normalitate și răgaz atât de necesar. Douăzeci și cinci de centre Blue Dot UNICEF-UNHCR – spații sigure care oferă sprijin și servicii pentru familiile aflate în mișcare – au fost înființate de-a lungul rutelor de tranzit majore în Moldova, România, Polonia, Italia, Bulgaria și Slovacia. În Moldova, peste 52.000 de refugiați, majoritatea în gospodăriile conduse de femei, au fost beneficiat de un program multifuncțional UNICEF-UNHCR de asistență prin acordare de numerar”.

Acces pentru copiii refugiați în școlile comunitare ucrainene și în școli românești

În România, UNICEF și partenerii săi, guvernul, autoritățile județene și locale, ONG-urile partenere, UNHCR și alte agenții ONU, au înființat până acum centre Blue Dot la punctele de frontieră de la Sighetu Marmației, Siret, Isaccea, Albița, Huși și în Brașov și București pentru a oferi sprijin și continuitate de servicii copiilor și femeilor, în special celor mai vulnerabili, cum ar fi minorii neînsoțiți, copiii cu dizabilități și copiii din centrele rezidențiale. Alte Blue Dot-uri vor deveni funcționale în București în următoarele săptămâni. Peste 39.500 de femei și copii refugiați au primit, până în prezent, servicii în aceste puncte albastre. UNICEF sprijină, de asemenea, continuarea educației copiilor refugiați ucraineni prin școlile comunitare ucrainene și susține accesul refugiaților la școlile românești.

UNICEF a lansat un apel la strângerea de fonduri în valoare de 624,2 de milioane USD pentru a sprijini răspunsul său umanitar în interiorul Ucrainei și un apel la strângerea a 324,7 de milioane USD pentru răspunsul său în țările care găzduiesc refugiații.

Foto: Impact.ro