Universitatea Babeș-Bolyai, pe primul loc în țară în clasamentul QS al sustenabilității

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ocupă prima poziție în țară, din 8 universități incluse, poziția 159 în Europa și poziția 335 la nivel internațional, în clasamentul universităților sub aspectul dezvoltării durabile, clasament realizat de compania britanică QS și dat publicității marți.
Concret, potrivit unui comunicat de presă dat de UBB, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ocupă prima poziție în țară (din 8 universități incluse), poziția 159 în Europa (din 493 de universități incluse) și poziția 335 la nivel internațional (din 1403 universități incluse) în clasamentul universităților sub aspectul dezvoltării durabile (sustenabilității) realizat de compania britanică QS și dat publicității marți, 5 decembrie 2023.
Universitățile incluse în clasamentul QS al sustenabilității au fost analizate din perspectiva a trei criterii: (1) impactul asupra mediului (ex. prin programele academice, prin cercetare științifică și prin implementarea mecanismelor și politicilor asociate sustenabilității); (2) impactul asupra societății (ex. angajabilitatea absolvenților, reputația în societate și parteneriatele cu industria; politici de egalitate; contribuția academică la sănătate și bunăstare prin educației și cercetare; impactul social al unei educații de calitate și bazată pe cercetare; și schimbul de cunoaștere), respectiv (3) guvernanța (ex. mecanisme moderne și eficiente de decizie, etică, transparență financiară și implicarea studenților).
Potrivit aceleiași surse, în 2023, luându-se în considerare toate rankingurile incluse în metarankingurile universitare/naționale publicate până în prezent, UBB a avut cea mai bună performanță din România: (1) Poziția 801 – 850 în clasamentul britanic global QS – prima în România; de asemenea, în acest clasament pentru Europa este prima din țară, ocupă poziția 15 în Europa de Est și poziția 260 în Europa; (2) Poziția 923 (top 4,5%) în clasamentul CWUR/Centre for World University Ranking – prima în România; (3) poziția 1157 (Quartilul 1) în clasamentul Scimago al universităților – prima în România; (4) Poziția 1058 în clasamentul Leiden – prima în România; (3) Poziția 1001-1200 în clasamentul Times Higher Education (alături de încă trei universități din țară și după alte două universități din țară). Nicio universitate românească nu a fost inclusă în clasamentul chinez Shanghai/ARWU și în cel taiwanez NTU (ambele rankinguri se bazează mai ales pe publicații de tip articol din zona științelor, indexate Web of Science).
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 50.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților, se arată în comunicatul amintit.
În plus, mai mulți ani UBB a ocupat primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată, iar în 2021, în urma auditului internațional QS STAR, Universitatea Babeș-Bolyai a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România. De asemenea, din anul 2020, instituția a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.
Tribuna Învățământului