Interviu cu prof. Tudor Spiridon, președintele SIP Teleorman

Chiar dacă Sfintele Sărbători Pascale au trecut, nu pot să nu vă întreb cum ați întâmpinat, domnule președinte Tudor Spiridon, Sărbătoarea Sfântă a Învierii Mântuitorului? Cu ce speranțe pentru dvs., pentru învățământul teleormănean, pentru învățământul românesc, ce pare că nu reușește să-și găsească drumul?
Marea și Sfânta Sărbătoare a Paștelui este un moment al minții și sufletului oricărui creștin, când fiecare, în felul lui, își mărturisește, sieși sau duhovnicului, bunele și relele, încercând prin aceasta să-și pună în bună rânduială gândurile și când, raportându-se la trecut, prospectează cu speranță viitorul, cerând în acest scop și ajutorul divinității spre a găsi noi drumuri și căi de a străbate viața. Este, în același timp, marea sărbătoare a familiei, cu acest prilej adunându-se în locurile „de suflet“ toți cei care consideră că această sărbătoare este a lor.
În această bună tradiție, am considerat că e bine să trec prin lumina acestei sărbători și sper ca ceea ce am gândit atunci să se realizeze.
Ce așteptați, domnule președinte, de la proiectul „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED“, lansat cu atâta fast de Ministerul Educației Naționale cu câteva săptămâni în urmă? Vă pun această întrebare deoarece din sistemul de educație românesc nu pare să mai fi rămas mare lucru după experimentele la care a fost supus vreme de aproape 30 de ani.
Nu cred că voi crede total în CRED. Obiectivul acestui proiect educațional este unul generos și necesar și vizează rezolvarea unor probleme acute și de amploare ale sistemului – părăsirea timpurie a învățământului, școlarizarea în rândul populației școlare ce prezintă vulnerabilități etc. Cu toate acestea, nu cred că proiectul își va atinge pe deplin obiectivele, țintele, dacă nu va fi însoțit de măsuri de natură socială care să excludă cauzele ce generează efectul de abandon școlar. Este însă de apreciat faptul că un număr considerabil de specialiști – 55.000 –  se vor perfecționa, iar în acest sens, sper să se vină cu noutăți, astfel încât beneficiarii primari ai educației – elevii – să realizeze achiziții reale în domeniul competențelor-cheie, iar pe această bază o integrare socio-profesională activă.
Mai cred că proiectul CRED ar fi trebuit să vină cu o componentă de dotare corespunzătoare a partenerilor și unităților de învățământ, astfel încât competențele noi dobândite de cei 55.000 de specialiști perfecționați să poată fi pe deplin realizabile și valorificabile.
Sunt mulțumiți profesorii din sindicatul dvs. cu salariile actuale?
Un ochi râde, un ochi plânge. Raportat la cuantumul salarial propriu din luna trecută, există în rândul membrilor de sindicat o stare de mulțumire, dar raportat la nivelul salarial al altor sectoare bugetare, există o nemulțumire, chiar o frustrare, determinată de  factori și cauze obiective:
– nivelul studiilor – același  ca și la celelalte sectoare de activitate,
– dificultatea și complexitatea muncii –
aceeași ca și la celelalte sectoare, poate chiar mai mare având în vedere specificitățile lucrului cu copiii,
– nivelul foarte ridicat al răspunderii – având în vedere că aici se lucrează cu cele mai sensibile și mai iubite ființe – copiii,
– expunerea la unele riscuri,
– inexistența unei infrastructuri adecvate –
care să faciliteze obținerea unor rezultate mulțu­mitoare sau care să stimuleze performanța etc.
Sperăm că politicile viitoare în domeniul resursei financiare și umane să țină cont de toate acestea și să rezolve aceste probleme cu atât mai mult cu cât salarizarea se vrea a fi una „unitară“, iar domeniul educației ar fi totuși unul prioritar.
Sunteți mulțumiți de modul în care este purtat dialogul dintre minister/guvern și sindicate?
Da. Modul în care se poartă este mulțumitor, rezultatele lui lasă însă adeseori loc părerilor de rău, constrângerile la care suntem supuși fiind, parcă, mai accentuate decât în alte domenii.
Care este, în opinia dvs., problema cea mai gravă, aspectul cel mai dureros al educației naționale românești?
Abordările politicianiste ale problematicilor domeniului și lipsa unui proiect strategic și coerent de țară în domeniul educației care să ofere o viziune și o perspectivă reală reabilitării, dezvoltării și perfecționării școlii românești, astfel încât acesteia să i se ofere șansa de  a deveni ceea ce trebuie să fie,  un adevărat vector de progres, dezvoltare și civilizație reprezintă în opinia mea cea mai gravă problema. Privite din această perspectivă, a lipsei unui astfel de proiect, toate încercările de ameliorare a domeniului reprezintă, în fapt, simple ajustări și cârpeli conjuncturale.
Și dacă tot mi-ați adresat această întrebare, sunt convins că proiectul CRED ar fi avut o cu totul altă eficacitate dacă ar fi fost încadrat într-o astfel de strategie educațională națională.
Ultima întrebare este una pe care o pun tuturor sindicatelor din învățământ: va primi Educația vreodată cei 6% din PIB, stipulați în Legea nr. 1/2011?
Cele minimum 6% din PIB vor putea deveni realitate în perspectiva proiectului despre care vorbeam anterior, dar mai ales în perspectiva în care România va înțelege că educația este o investiție, cea mai profitabilă investiție din lumea aceasta, în lipsa ei omul rămânând o ființă inferioară, fără valoare adăugată, iar societatea construită de el va rămâne una înapoiată, neprofitabilă, cu tare dintre cele mai diverse ce-și va supune așa-zișii cetățeni la frustrări, discriminări și abuzuri dintre cele mai grave.
Dintre toate motivele ce ne pot face să sperăm, eu cred totuși în mintea românului cea de pe urmă.
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU