Se schimbă regulile la concursurile pentru numirea directorilor de școli. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus marți seara, la Digi24, că specialiști în resurse umane din companiile private vor face parte din comisiile de concurs; aceștia vor avea un cuvânt de spus în numirea directorilor de școli.
Oficialul de la Educație a explicat cum vor decurge concursurile: „O tremie din membrii comisiei vor verifica capacitățile cognitive și două treimi abilitățile manageriale la examenul scris. La interviu vor fi situații practice, studii de caz, ce decizii iei în anumite situații.
În comisie vom avea un reprezentat al Inspectoratului Școlar Județean, doi profesori titulari din școală – aleși prin vot secret dintre cadrele didactice titulare -, un reprezentant al autorităților locale, iar al cincilea va fi un reprezentant expert în resurse umane.
Dacă nu vom putea acoperi cu experți în HR, vom apela la universitari în management instituțional și educațional.”
Reaminitim că, în luna martie, ministrul Educației a anunțat că toate cele 4.520 de posturi de director de școală vor fi scoase la concurs.
„Este mare nevoie de profesionalizarea performanței în școlile românești, a spus atunci Sorin Cîmpeanu, la Europa FM. Pentru asta trebuie să ai conduceri în școli selectate pe criterii relevante și obiective. Pentru asta trebuie să ai organizate concursuri pentru directorii de școli. Este un element esențial dacă vrei să faci evaluare, pentru că în orice sistem directorului școlii va fi implicat în evaluarea cadrelor didactice pe criterii de performanță, legate de criteriile de performanță ale elevilor.”.
Nevoia de evaluare a cadrelor didactice pe criterii de performanță, indisolubil legată de performanța elevilor, este de necontestat. „Asta este marea provocare, lucrurile trebuie schimbate… Trebuie să ai și cu cine, pentru că sunt 220.000 de profesori. Întâi trebuie să clarificăm la nivel macro managementul de sistem: relația dintre minister, inspectorate, școli și autorități locale. Cine ar face evaluarea? Inspectoratele de acum?” a mai spus, în martie, ministrul Educației.